Beatrice Osanu

Beatrice Osanu este unul dintre oamenii “Ce se întâmplă, doctore?” care a asistat la naşterea emisiunii în 2002 şi a revistei în 2005. În anii care au trecut de atunci, a cunoscut sute de medici, nutriţionişti, antrenori de fitness şi psihologi, dar şi celebrităţi care au inspirat-o, sfătuit-o şi care i-au oferit informaţiile care contează cu adevărat.

Marele beneficiu al meseriei sale este stilul de viaţă sănătos care i-a intrat în sânge. Recunoaște că a avut multe momente când a abdicat de la regulile acestuia, însă s-a întors întotdeauna la dieta corectă şi la cele 20 de minute de sport zilnic cu aceeaşi energie a începutului.

Acum, și-a găsit echilibrul în ceea ce priveşte alimentaţia şi rareori, sare peste antrenamentul zilnic. Aşa că atunci când scrie, când recomandă, când intervievează specialişti şi când concepe reţete, o face în deplină cunoştinţă de cauză. Nu-i lipsesc din meniul săptămânal cerealele integrale, peştele, legumele, fructele de pădure, seminţele, frunzele verzi şi apa, apa din belşug.
Şi face mult sport: când nu ajunge la pilates sau aerobic, aleargă și se  antrenează dimineaţa, acasă, cu două gantere şi fitballul din living.

După ani de experienţă, a ajuns la concluzia că singura condiţie a reuşitei în ceea ce priveşte viaţa sănătoasă este consecvenţa. Şi încearcă să aplice acest principiu nu numai de dragul păstrării sănătăţii, ci şi al celui mai frumos compliment pe care l-a primit de la multe persoane: acela că nu-și arată vârsta.

Beatrice Osanu

STUDII:

-1991-1995-Colegiul Național “Vasile Alecsandri”, Galați
-1995-1999-Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București

EXPERIENȚĂ:

-noiembrie 1999-iunie 2001-reporter al emisiunii “Doctorul Casei”, PRO TV
-iunie 2001-septembrie 2005-reporter Știrile PRO TV;
-noiembrie 2002-aprilie 2014-reporter, editor, producător al emisiunii “Ce se întâmplă, doctore?”-PRO TV
-ianuarie 2010-iunie 2011-redactor-șef www.perfecte.ro
-octombrie 2005-ianuarie 2015-redactor-șef al revistei “Ce se întâmplă, doctore”-Mediafax Group

-iunie 2007-septembrie 2023-redactor-șef al platformei “Ce se întâmplă, doctore?”, www.csid.ro-Gândul Media Group

Alimente ieftine pentru slăbire și ce poți mânca de 10 lei pe zi: pastila de dietă

Alimentele și suplimentele pe care trebuie să le consume orice fumător și diabetic: curăță plămânii, reduc glicemia și pot preveni cancerul de colon

Acupunctura, importantă pentru a preveni și trata bolile cronice, alături de un stil de viață sănătos

Dr. Laura Ene: suplimente recomandate vegetarienilor

Reguli ale postului intermitent: pastila de dietă

3 diete de slăbit la menopauză. Te scapă garantat de kilogramele în plus!

Dr. Ruxandra Vlădescu, Sanador: scintigrafia paratiroidiană

Nu considera mereu slăbirea ceva bun: ce boli grave poți avea dacă slăbești mult, fără motiv!

Cum se rezolvă cataracta cu ajutorul cristalinelor artificiale de ultimă generație

Înalt sau mic de statură? Care este înălțimea care indică un risc mare pentru cancerul de colon!

CSID.RO Live, 27 aprilie: despre tensiunea arterială și sănătatea ficatului. Cum se simte o persoană cu ficat gras

Ce nevoi are o mamă după o naștere

Ce nevoi are o mamă după o naștere

Cum să scapi rapid de câteva kilograme, mai ales dacă ai retenție de lichide

Cum să consumi corect avocado ca să slăbești: e minunat, dar îți poate pune piedici

Cum să-ți albești dinții fără multă cheltuială: alimente și substanțe la îndemână

Grăsimi bune în dieta ketogenică: pastila de dietă

Bunătățile de Paște care te pot ajuta să slăbești în dieta ketogenică

Totul despre scintigrafia miocardică

Totul despre scintigrafia miocardică

Dr. Xu Huizhong: acupunctura, terapia veche de mii de ani, care vindecă durerile, anxietatea, insomnia și multe alte probleme de sănătate  CSID SPECIAL

Prof. univ. dr. Alexandru Vladimir Ciurea: creierul este o bijuterie CSID SPECIAL

Litiaza urinară: alimente, vitamine și boli care o declanșează

Uleiul de cocos pentru slăbire și sănătate: pastila de dietă

Tratamente în cancer de piele (melanom malign, alunite cancerigene)

Dr. Rucsandra Manu: tratamentul modern, rapid al litiazei urinare

Oțetul poate ajuta în cura de slăbire (studiu) | Pastila de dietă

Menopauza prematură și precoce: ce soluții există?

Pastila de dietă: 5 alimente perfecte în dieta ketogenică

Gesturile simple care pot preveni durerile de spate, explicate de un neurochirurg

Suplimentul din lichidul seminal care prelungește viața și stimulează creșterea părului. Ce este spermidina?

Hormonii din corp care duc la îngrășare: ce alimente te pot ajuta să revii la greutatea din liceu!

Ce riscăm dacă luăm anticoncepționale pe termen lung

Pastila de dietă: de ce e bine să pui unt în cafea, în dieta ketogenică

Singura brânză din piață care te ajută să slăbești. Este secretul centenarilor, dar și al franțuzoaicelor trase prin inel

Dr. Eniko Fejer, Sanador: terapiile țintite în cancer și beneficiile pentru pacienți

Miere sau zahăr? Dr. Mihaela Bilic dă verdictul care te va pune serios pe gânduri!

Se întoarce roata: orezul brun și carnea de pui ar trebui să dispară din diete. Un biohacker le desființează!

Nodulul tiroidian: când este periculos și ce analize facem?

Alimentele de post care te îngrașă și îți afectează imunitatea. Conțin lectine, iar printre acestea se numără și plante pe care le credeai sănătoase.

Cea mai simplă metodă de slăbire: postul intermitent sau fastingul intermitent

Soluții pentru durerile de spate și anxietatea produsă de războiul din Ucraina, în CSID.RO Live, 16 martie

Obiceiul japonez sănătos care îți reface creierul. Îl recomandă și prof. univ. dr. Alexandru Vladimir Ciurea

Cum poți slăbi cu ciorbă de burtă și pate de ficat. Asta dacă știi să le combini deștept, în dieta keto!!

Cine poate face vaccinul pentru HPV, singura modalitate pentru a preveni mai multe tipuri de cancer

5 alimente ieftine, de slăbit, din dieta ketogenică. Se găsesc pe toate drumurile

Prof. dr. Dumitru Constantin Dulcan: cum putem evita accidentul vascular cerebral sau infarctul

Ingredientul popular, de post care te poate ajuta să slăbești. O sticlă îți ajunge câteva săptămâni

Dr. Valentina Boantă, medic de familie: lista de analize recomandate copiilor

Dr. Roxana Stan: despre contenție și importanța sa în tratamentul ortodontic

Suplimentul de slăbit pe care îl recomandă un celebru medic american

Dr. Eniko Fejer, Sanador: prevenție și tratament în cancerul de col uterin declanșat de HPV

Dr. Iasmin Jarjour: tehnologia de ultimă generație în stomatologie

Prof. dr. Cătălin Codreanu: eficacitatea anticorpilor monoclonali la pacienții cu imunosupresie care riscă forme grave de COVID-19

Câte nuci sau alune ai voie să mănânci ca să slăbești cu dieta ketogenică?

Asist. univ. dr. Ștefania Iancu: estetica dentară, trend sau necesitate?

Dr. Emel Nuraltay: tulburările de ciclu menstrual după COVID-19

Dr. Iasmin Jarjour: tratamentele dentare permise în sarcină

Dr. Roxana Stan: aparatul dentar Spark, alternativa la aparatul dentar clasic

Dr. Iulia Panțuru: importanța acidului hialuronic pentru frumusețea pielii

Cancerul de prostată: simptome, diagnostic, tratament

Asist. univ. dr. Ștefania Iancu, dentist: ce e de făcut dacă avem bruxism?

Prof. dr. Alexandru Vladimir Ciurea: legătura dintre neurotrasmițători și demență

Petronela Rotar: despre depresia de la 12 ani, tentativa de suicid din liceu și motivele care au făcut-o să studieze psihologia

Conf. dr. Marcian Manu: tipuri de litiază urinară și cauzele pietrelor aparatului urinar

Dr. Valentina Boantă: ce analize trebuie să facem la început de an

CSID.RO Live, 9 februarie: despre infidelitate și infertilitate, cu 2 experți

Dr. Adrian Dijmărescu: imagistica medicală în bolile de pancreas