Asist. univ. dr. Ștefania Iancu, dentist: ce e de făcut dacă avem bruxism?

Asist. univ. dr. Ștefania Iancu, dentist în cadrul Clinicii "Prof. dr. Barbu", explică pe larg în interviul video cât de periculos este bruxismul pentru dinți și ce soluții există pentru bruxism.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Conform statisticilor, între 8 și 10 la sută dintre adulți suferă de bruxism. Nici copiii nu sunt feriți de acest fenomen al scrâșnirii dinților: cifrele arată că între 15 și 40 la sută dintre micuți au episoade de bruxism.

„Bruxismul este o afecțiune inconștientă pe care fie o depistează medicul stomatolog, fie sunt atenționați pacienții de către cei apropiați că se confruntă cu acest scrâșnit în timpul somnului. Pacienții își încletează dinții în timpul somnului, ceea ce produce un zgomot.

Există bruxism nocturn, dar și bruxism diurn. Cel diurn este relatat de pacienți ca fiind mai mult o încleștare a dinților, la fel de nocivă și de problematică precum cea care se produce în timpul nopții. Încleștarea dinților este cu atât mai gravă cu cât se face cu mișcări oblice ale dinților.

Pe lângă dinți, sunt mai multe structuri care au de suferit atunci când pacienții au bruxism. În toată masticația noastră, este un complex de structuri care participă. Pot ceda atât dinții, dar și mușchii, articulația, pot apărea dureri de cap. Medicul stomatolog poate vedea la nivelul dinților fisuri, fracturi dentare, leziuni ale smalțului și ale coroanelor vechi pe care le are pacientul ” ne-a declarat asist. univ. dr. Ștefania Iancu, dentist în cadrul Clinicii „Prof. dr. Barbu” din București.

Aflați care sunt cauzele bruxismului și ce soluții propun medicii dentiști din interviul video realizat cu asist. univ. dr. Ștefania Iancu, dentist în cadrul Clinicii „Prof. dr. Barbu” din București!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Beatrice Osanu - Redactor-şef
Beatrice Osanu este unul dintre oamenii “Ce se întâmplă, doctore?” care a asistat la naşterea emisiunii în 2002 şi a revistei în 2005. În anii care au trecut de atunci, a cunoscut sute de medici, nutriţionişti, antrenori de fitness şi psihologi, dar şi celebrităţi care au inspirat-o, ...
citește mai mult
Raluca Neagu - Redactor-şef
Venind cu o experienţă de producător TV, eu vă selectez şi realizez materiale video pe subiecte interesante de sănătate şi lifestyle, în clipuri video marca “Stiai ca”.
citește mai mult