Dr. Roxana Stan: despre contenție și importanța sa în tratamentul ortodontic

Dr. Roxana Stan, medic rezident ortodonție în cadrul Clinicii Dentare "Prof. dr. Barbu" din București, explică de ce este nevoie de contenție după încheierea unui tratament ortodontic.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pacienții care poartă aparat dentar sunt informați că, după ce s-a încheiat procesul de îndreptare a dinților, trebuie să poarte dispozitive de contenție. Acestea au un rol deosebit în menținerea rezultatelor pe termen lung.

„Contenția este reprezentată de acele dispozitive care se aplică la finalul tratamentului ortodontic în scopul menținerii rezultatului și prevenirii recidivei malocluziei. Deși prin tratamentul ortodontic, este asigurat un echilibru ocluzal, totuși se impune necesitatea aplicării contenției dentare. Aceasta întrucât țesuturile aparatului dento-maxilar au nevoie de ceva timp pentru a se adapta noii poziții a dinților.

Echilibrul ocluzal de la finalul tratamentului ar trebuie să asigure un rezultat stabil. Însă fibrele periodontale au tendința de a aduce dinții în poziția inițială de la începutul tratamentului. Așa că ar trebui purtate dispozitivele de contenție dentară.

Contenția dentară este asigurată în primul rând prin retainer. Acesta se colează pe suprafața linguală a dinților inferiori, în zona canin-canin, cu un material compozit. De asemenea, există și gutiere pentru contenție, gutiere care se aplică în special la maxilar, când nu este suficient spațiu pentru aplicarea retainerului fix și când se obțin rapoarte neutrale în sens sagital. O altă variantă de contenție ar fi plăcuța Hawley, asemănătoare cu un aparat mobil” spune dr. Roxana Stan, medic rezident ortodonție în cadrul Clinicii Dentare „Prof. dr. Barbu” din București.

Mai multe informații despre contenția dentară după un tratament ortodontic puteți afla din interviul realizat cu medicul Roxana Stan!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Beatrice Osanu - Redactor-şef
Beatrice Osanu este unul dintre oamenii “Ce se întâmplă, doctore?” care a asistat la naşterea emisiunii în 2002 şi a revistei în 2005. În anii care au trecut de atunci, a cunoscut sute de medici, nutriţionişti, antrenori de fitness şi psihologi, dar şi celebrităţi care au inspirat-o, ...
citește mai mult
Raluca Neagu - Redactor-şef
Venind cu o experienţă de producător TV, eu vă selectez şi realizez materiale video pe subiecte interesante de sănătate şi lifestyle, în clipuri video marca “Stiai ca”.
citește mai mult