Aparatul dentar transparent versus aparat dentar clasic

Aparatul dentar transparent se mulează perfect pe dinți și nu e nevoie să te mai confrunți cu acele margini ascuțite care produc disconfort.
  • Publicat:
Aparatul dentar transparent versus aparat dentar clasic
Foto: shutterstock

Când vine vorba de opțiunile pe care le avem pentru a ne îmbunătăți zâmbetul, aparatul dentar transparent este una dintre cele mai cunoscute alternative alte aparatului dentar tradițional. Apărut încă din 1997, acest tip de aparat a ajutat peste 9 milioane de persoane să se simtă mai încrezătoare cu zâmbetul lor.

Deși aparatele dentare invizibile sunt din ce în ce mai populare, nu sunt tocmai cea mai bună opțiune pentru toată lumea. Planul de tratament, bugetul și personalitatea sunt factori pe care trebuie să-i iei în calcul înainte de a lua o decizie.

Alegerea medicului ortodont face și ea diferența, în special în privința experienței pe care urmează să o ai. Dacă nu te poți decide dacă vrei un aparat dentar clasic sau unul transparent, iată de ce să ții cont.

Avantajele aparatului dentar transparent versus brackeți

Principalul avantaj al aparatului dentar transparent este că abia se observă. Dacă-ți făceai griji despre aspectul dinților, acest tip de aparat îți poate transforma zâmbetul fără să mai fie necesari brackeții metalici și sârmele din care este compus aparatul tradițional.

Aparatul dentar transparent este mai confortabil

Aparatul dentar transparent se mulează perfect pe dinți și nu e nevoie să te mai confrunți cu acele margini ascuțite care produc disconfort sau care îți sensibilizează țesuturile din cavitatea bucală. Aparatul repoziționează delicat dinții fără a produce disconfort.

Mănânci ce vrei

Pentru că în momentul în care mănânci trebuie să-l îndepărtezi, nu este nevoie să elimini alimente din dietă ca în cazul aparatelor tradiționale care de pot deteriora.

Ai o igienă orală mai bună

Din același motiv, pentru că se poate îndepărta cu ușurință, este extrem de ușor să periezi și să folosești ața dentară.

Timpul de tratament este mai scurt

Tratamentul cu aparatul dentar transparent ți undeva între șase și doi ani, în funcție de complexitatea problemei. Multe dintre persoanele care poartă aparat dentar tradițional ajung să-l țină și până la trei ani.

Dezavantajele aparatului dentar transparent versus aparat dentar tradițional

Deși aparatul dentar transparent poate trata probleme mult mai complexe, acesta nu se potrivește tuturor problemelor de ortodonțir. Aparatul tradițional poate fi singura opțiune în cazul unor dinți nealiniați sever.

Nu te ții de tratament

Pentru că poate fi îndepărtat, nu întotdeauna vei ajunge să fii disciplinat și să urmezi recomandările medicului de a-l purta 22 de ore pe zi pentru a obține rezultatele dorite.

Riști să-l pierzi sau să-l deteriorezi

Tocmai pentru că îl scoți atunci când mănânci sau când te speli pe dinți există riscul să-l pierzi din greșeală sau să-l strici.

Aparatul dentar transparent nu este potrivit pentru copii

Deși oferă un sistem de tratament de la vârste fragede, mulți medici ortodonți recomandă aparatele dentare transparente adolescenților maturi, în funcție de problemele pe care le au și rezultatele pe care și le doresc.

De ce să optezi pentru aparatul dentar tradițional?

  • Rezultate consistente: pentru că brackeții sunt prinși de dinții tăi, aceștia lucrează pentru a-i repoziționa.
  • Poți merge la orice medic ortodont: Toți medicii ortodonți sunt experți în aparatul dentar tradițional, dar nu toți oferă ca metodă de tratament aparatele dentare transparente.
  • Ai și variante discrete: Multe persoane nu se simt confortabil din punct de vedere estetic ca aparatul dentar să se vadă, dar din fericire poți opta pentru cele din ceramică, acestea fiind mai discrete.
Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân