Gustările preferate de Angelina Jolie? Gândaci, scorpioni, tarantule. Ce beneficii au

Iată câteva dintre beneficiile consumului de gândaci şi alte insecte. Angelina Jolie adoră aceste delicatese!
16.05.2020 | Autor: Alexandra Necsoiu
Gustările preferate de Angelina Jolie? Gândaci, scorpioni, tarantule. Ce beneficii au
FOTO: shutterstock / Gustările preferate de Angelina Jolie? Gândaci, scorpioni, tarantule. Ce beneficii au

Când ne gândim la deserturi, ne vin în minte prăjiturile favorite, îngheţata, ciocolata şi multe altele. Nu este şi cazul actriţei Angelina Jolie care preferă ca gustare…gândacii. Într-un material pentru BBC News, actriţa în vârstă de 44 de ani, prezintă cum găteşte alături de copiii ei scorpioni şi tarantule, în Cambodgia, aflate pentru promocarea primului ei proiect First They Killed My Father.

”Vezi partea asta tare unde au dinţii?”, le întreabă Jolie pe gemenele Knox şi Vivienne, în timp ce le demonstrează cum se pregătesc păienjenii. ”Le scoateţi colţii”.

Cu siguranţă după felul în care îi prepară, nu este prima oară când Angelina Jolie are o asemenea experienţă.

”Prima oară i-am încercat când am venit prima oară în Cambodgia”, spune actriţa. ”Greierii. Începi cu greierii. Greieri şi o bere, abia apoi treci la tarantule”, explică Angelina.

Chiar şi copiii ei par încântaţi de aceste preparate, mai ales că actriţa mărturiseşte într-un interviu pentru Good Morning America că cei mici ”pot mânca o pungă de greieri ca pe o pungă de chipsuri”.

Deşi nu pare tocmai o delicatesă, toate aceste insecte sunt bogate în nutrienţi. Un studiu publicat în Jurnalul de Agricultură şi Chimie Alimentară a descoperit că insectele oferă magneziu, fier şi alţi nutrienţi. Cercetătorii au raportat că atunci când sunt comparaţi cu carnea de vită, greierii conţin o cantitate mai mare de fier solubil, o proprietate care permite mineralului să fie folosit de organism. De asemenea, aceştia conţin şi magneziu, calciu, cupru şi zinc.

Potrivit nutriţionistului Vandana Sheth, purtător de cuvânt al Academiei de Nutriţie şi Dietetice, gândacii pot fi sănătoşi şi ideali în dietă.

”În general, insectele conţin foarte multă proteină (undeva la 60%-70%), sunt scăzuţi în carbohidraţi şi oferă minerale, vitamine şi grăsimi”, a explicat pentru Health.

Din păcate, există şi câteva dezavantaje în urma consumului de gândaci şi alte insecte. Multe dintre ele intră în contact cu pesticide şi alte chimicale, motiv pentru care este foarte important locul din care ”delicatesele” sunt achiziţionate.

Cel mai nou articol Video: