Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă în fiecare dimineață, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani

Fosta gimnastă arată senzațional la 62 de ani.
  • Publicat:

Nadia Comăneci este de departe cea mai cunoscută sportivă din România și un model pentru generații de gimnaste. Și pentru că are mare grijă de corpul și sănătatea ei, forma în care se află la cei 62 de ani pe care îi are este una de invidiat. De-a lungul timpului, fosta mare gimnastă a dezvăluit în cadrul mai multor interviuri ce mănâncă pentru a se menține într-o formă de zile mari.

Care este alimentul cu care își începe Nadia Comăneci ziua

Nadia Comăneci își începe ziua cu suc proaspăt stors de portocale și cu o ceașcă de cafea cu puțin lapte. De la micul dejun, una dintre cele mai importante mese ale zilei, nu îi lipsesc de pe masă: iaurt, pâine prăjită integrală, curcan și puțină brânză. Fosta mare gimnastă mănâncă rar ou fiert în prima parte a zilei, scrie Realitatea, iar la masa de prânz preferă wraps făcute din ceea ce i-a rămas de la cina din seara anterioară. În plus, adaugă somon, humus și brânză. 

CITEȘTE ȘI: O femeie a trăit doar cu suc de portocale, timp de 40 de zile. Care este starea ei, după ce a urmat dieta cu fructe

Ce consumă seara

La masa de seară, Nadia Comăneci optează pentru pește (cu excepția tonului, la care este alergică) cu humus și salate. Alimentul la care a renunțat de multă vreme este unul preferat de cei mai mulți dintre noi: cartofii prăjiți. 

De asemenea, nici antrenamentele nu lipsesc din rutina ei. Prima gimnastă care a fost notată cu 10 are grijă ca în prima parte a zilei să facă antrenamente de jumătate de oră, care includ: cardio, alergat, stretching și exerciții cu greutăți mici. 

Sursă foto: Facebook Nadia Comăneci

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Thai Massage, abordarea holistică pentru well-being