Universitatea Harvard este acuzată de discriminare rasială!

"Preferinţe sunt acordate (studenţilor) albi, de culoare şi hispanici, în detrimentul studenţilor asiatici mai bine calificaţi.
Universitatea Harvard este acuzată de discriminare rasială!

O asociaţie a anunţat luni că a depus plângere împotriva prestigioasei universităţi americane Harvard din Massachusetts (nord-est) şi Universităţii North Carolina din Chapel Hill (est), pe care le acuză de discriminare rasială în timpul admiterii, relatează AFP, citat de Mediafax.

Harvard îi discriminează pe studenţii de origine asiatică în favoarea candidaţilor albi, de culoare şi hispanici mai puţin calificaţi, potrivit celor două plângeri, depuse de asociaţia Students for fair admissions (SFFA, Studenţi pentru admitere echitabilă).

Harvard practică o politică „de discriminare deloc de invidiat”, apreciază SFFA într-un comunicat.

„Preferinţe sunt acordate (studenţilor) albi, de culoare şi hispanici, în detrimentul studenţilor asiatici mai bine calificaţi”, adaugă asociaţia.

SFFA subliniază că „politicile discriminatorii la admitere sunt interzise în mod expres prin cel de-Al Patrulea Amendament şi legile federale privind drepturile civile”.

Universitatea North Carolina „nu respectă nici ea aceste noi norme”.

Asociaţia SFFA a afirmat că reprezintă interesele studenţilor „înalt calificaţi” respinşi de aceste universităţi şi ale părinţilor acestora.