Simptomele depresiei, verificate online prin intermediul unui chestionar de evaluare psihiatrică!

Persoanele care cred că se confruntă cu depresia, dar nu sunt foarte sigure, pot completa un chestionar online, care relevă dacă simptomele resimţite sunt într-adevăr specifice acestei tulburări mintale.
Simptomele depresiei, verificate online prin intermediul unui chestionar de evaluare psihiatrică!

Persoanele care cred că se confruntă cu depresia, dar nu sunt foarte sigure, pot completa un chestionar online, care relevă dacă simptomele resimţite sunt într-adevăr specifice acestei tulburări mintale. 

Chestionarul cuprinde 11 întrebări şi a fost lansat de Institutul de Psihiatrie „Socola“ din Iaşi. Acesta poate fi accesat din orice colţ al ţării, gratuit, şi constă într-un set de întrebări care au fost evaluate de medici psihiatri şi psihologi.

Scopul acestui chestionar online este de a depista depresia încă de la primele semne, iar pacientul să fie cât mai sincer în răspunsuri, astfel încât să beneficieze de tratament cât mai devreme. 

Întrebările au două variante de răspuns, „da“ sau „nu“, iar dacă se bifează „da“, apare şi o întrebare suplimentară cu o notă de la 1 la 10 prin care cel care completează chestionarul evaluează singur intensitatea problemei, de la „absent“ la „foarte severă“.

Întrebările fac referire la stări de tristeţe, la tulburări de somn, stări de anxietate sau teama de situaţii neplăcute fără un motiv anume.

„Chestionarul este strict confidenţial, este doar o evaluare, nu ţine loc de diagnostic şi nici nu furnizează tratament“, precizează reprezentanţii unităţii medicale.

La finalizarea chestionarului, este calculat un punctaj, dacă acesta este sub 25 de puncte, se recomandă consult la medicul de familie. Dacă este mai mare, se recomandă fie vizita la medicul de familie, fie o programare la un psihiatru, unde cel care completează chestionarul poate alege unul dintre cei opt specialişti, iar dacă trece de 80 de puncte este recomandată o programare de urgenţă la un specialist.

Tags:
Recomandări: