Geanina din Las Fierbinți este însărcinată! Mesajul emoționant al actriței

Anca Dumitra, cunoscută pentru rolul Geaninei din Las Fierbinți, și-a anunțat urmăritorii că așteaptă primul ei copil.
  • Publicat:

Anca Dumitra, îndrăgita actriță din Las Fierbinți, este în culmea fericirii! Vedeta care o interpretează pe Geanina din cel mai popular serial autohton, le-a dat marea veste urmăritorilor săi: este însărcinată!

Anca Dumitra așteaptă primul ei copil

Vedeta a publicat o fotografie cu burtica de gravidă, pe rețelele sociale, acolo unde a postat și un mesaj emoționant. Anca Dumitra își trăiește visul cu ochii, iar dorința de a deveni mamă i se va îndeplini anul acesta.

„Într-o lume magică, unde visele devin realitate”, a scris Anca Dumitra, la postarea  unde a anunțat că este însărcinată.

Secțiunea de comentarii a fost zguduită de felicitări și urări de bine pentru frumoasa graviduță. Printre vedetele care s-au bucurat de această veste se numără Theo Rose și Corina Caragea.

„Yuhuuu”, i-a scris Theo Rose.

„Felicitări”, a comentat Corina Caragea.

„Yeyyyy! Felicitaaaari! Sarcină ușoară cu bucurie!”, i-a scris Roxana Hulpe.

Anca Dumitra a îmbrăcat rochia de mireasă anul trecut

Anca Dumitra s-a căsătorit anul trecut, în cadrul unei ceremonii emoționante. Vedeta trăiește o frumoasă poveste de iubire alături de omul de afaceri austriac Manfred Spendier.

Totuși, actrița își ține viața privată departe de ochii publicului și nu a dat prea multe detalii despre fericitul eveniment. Cu toate acestea, ea a făcut câteva mărturisiri despre pregătirile pe care le-a avut de făcut înainte de ziua cea mare.

„A fost cu peripeții până în ultima zi, pe 16 decembrie. Pentru că, atunci când ești cetățean străin și vrei să furi o româncă, sunt anumite acte care trebuie puse la punct foarte bine. Cu fiecare zi cu care trecea mai trebuia un act, însă până la urmă au fost toate bune. Nu vom uita data asta. De când am depus actele, timp de 14 zile în fiecare zi a trebuit câte un act. Ne-am gândit și la varianta că astea sunt semne ‘băi, poate nu trebuie‘, povestea actrița, în emisiunea lui Măruță.

Surse foto: Instagram Anca Dumitra

Urmărește CSID.ro pe Google News
Maria Crișan - Web-editor
Sunt pasionată de tot ce ține de sănătate și lifestyle. Jonglând dintotdeauna cu „armele” cele mai puternice, cuvintele, îmi place să împărtășesc cu cititorii diverse sfaturi și idei despre tot ceea ce înseamnă o viață trăită sănătos și frumos. Lucrez în jurnalism de 3 ani, ...
citește mai mult
Recomandare video
Salată cu ciuperci și Mușchi File și paste cu Jambon de Curcan