Oamenii s-au născut pentru a fi individualişti, întrucât nu doresc să coopereze atunci când ştiu că au de beneficiat de pe urma unei trădări, afirmă autorii unui studiu recent publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences.
În ciuda numeroaselor studii precedente care au susţinut contrariul, noua cercetare ştiinţifică afirmă că fiinţele umane nu au evoluat pentru a coopera între ele, aşa cum credeau iniţial oamenii de ştiinţă.
Teoriile anterioare susţineau că, în natură, oamenii cooperează, pentru că este în interesul fiecăruia să facă acest lucru. Dar, dacă li se oferă chiar şi cea mai mică şansă, oamenii au tendinţa de a deveni egoişti, în special dacă pot să îşi sporească beneficiile prin trădarea sau înşelarea unei persoane.
Studiul a fost realizat de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Pennsylvania.