Cum poti slabi in cinci pasi fara a apela la un nutritionist

Medicii nutriţionişti susţin că pentru a scăpa de kilogramele în plus trebuie să respectăm cinci paşi esenţiali. Potrivit acestora, astfel organismul nu va avea de suferit, iar rezultatele nu vor întârzia să apară.
Cum poti slabi in cinci pasi fara a apela la un nutritionist
Cum poti slabi in cinci pasi fara a apela la un nutritionist

Medicii nutriţionişti susţin că pentru a scăpa de kilogramele în plus trebuie să respectăm cinci paşi esenţiali. Potrivit acestora, astfel organismul nu va avea de suferit, iar rezultatele nu vor întârzia să apară.

Astfel, monitorizarea greutăţii cu ajutorul unui cântar are un rol primordial în lupta împotriva surplusului de kilograme. Specialiştii recomandă cântărirea în fiecare dimineaţă, pentru a ţine sub control scăderea în greutate. Medicul nutriţionist Simona Berbece spune că un proces de slăbire sănătos presupune pierderea între două şi patru kilograme pe lună. „Organismul este predispus dezechilibrelor dacă urmăm o dietă drastică. Orice kilogram dat jos în plus peste cele patru ne pune sănătatea în pericol”, subliniază dr. Berbece.

Fixarea unui program de mese este a doua regulă. Pentru ca dieta să aibă succes, medicii recomandă să mănânci puţin şi des, pentru ca organismul să fie stimulat să ardă grăsimile acumulate. Astfel, cinci mese pe zi, dintre care trei principale – mic dejun, masa de prânz şi cina, şi două de fructe sau legume sunt indicate pentru a slăbi sănătos. Micul dejun trebuie să fie cea mai consistentă masă, iar experţii în nutriţie recomandă cerealele inegrale, deoarece acestea păstrează starea de saţietate pentru o perioadă mai lungă de timp, iar organismul primeşte energie. Masa de seară nu trebuie să fie luată după ora 19, iar în cazul persoanelor care lucrează până târziu în noapte este indicat să mănânce cu cel mult patru ore înainte de a se duce la culcare, deoarce după ora 20 funcţiile de ardere ale corpului sunt încetinite.

Fără fast-food şi dulciuri

Mâncarea de tip fast-food nu ţine de foame, dar îngraşă, deoarece este bogată în calorii negative, extrem de periculoase pentru siluetă. Astfel, renun­ţarea la alimentaţia de tip fast-food este importantă atunci când vrem să scăpăm de surplusul de kilograme. O porţie de mâncare de acest tip poate atinge valori calorice de 500-800 de kilocalorii. O porţie de mâncare sănătoasă, din alimente naturale, integrale are în jur de 150-200 de kilocalorii.

Dulciurile par să fie o problemă pentru mulţi dintre noi, iar nutriţioniştii recomandă tăierea acestora de pe listă dacă vrem să slăbim. Persoanele dependente de dulciuri se pot „trata” uşor, cu ajutorul unei mirodenii. „Esenţa de vanilie blochează instantaneu pofta de dulciuri. Deci, tineţi la îndemână, în geantă, un recipient mic, pe care să-l puteţi mirosi ori de câte ori ispitele vă dau târcoale”, ne sfătuieşte dr. Mihaela Bilic, nutriţionist. Meniul trebuie să fie cât mai bogat în legume şi fructe, recomandă specialiştii. Aceste alimente sunt bogate în antioxidanţi, vitamine şi minerale.

Cel mai nou articol Video:
Dr. Matei Bâră: radioterapia în cancerele digestive