Bacteriile din intestine ne afectează pofta de mâncare

Un studiu condus de cercetătorii de la Universitatea Rouen din Franţa a arătat că bacteriile din intestin produc proteine care-ţi inhibă apetitul la aproximativ 20 de minute după ce ai mâncat. Descoperirea îndică faptul că avem mai puţin control decât credeam asupra a cantităţii de mâncare pe care o consumăm.

Oamenii de ştiinţă au investigat rolul coloniilor de E.coli, care trăiesc în intestinele noastre şi rolul lor în hrana pe care o consumăm. Au descoperit că proteinele eliberate de acele bacterii, în momentul în care apare senzaţia de saţietate, influenţează semnalele trimise de intestine la creier şi că acestea pot activă neuronii care reglează apetitul.

Unul dintre cercetători, Serguei Festissov, a declarat că există numeroase studii care sunt axate pe compoziţia microbiotică a diferitelor patologii, dar care nu explorează şi mecanică din spatele unor asemenea situaţii.

Studiul mai arată că proteinele eliberate de E.coli sunt implicate în aceeaşi cale moleculară folosită de organism pentru a declanşa saţietatea.

Cu alte cuvinte, atunci când nu mai putem mânca încă o felie de tort, asta nu se întâmplă din cauza stomacului plin ,ci pentru că bacteriile din intestine au declanşat senzaţia de saţietate.

Cel mai nou articol Video:
Conf. univ. dr. Cristian Surcel: adenom versus cancer de prostată