Atenţie! Depresia este o boală transmisibilă

Emoţiile negative, sentimentul de deznădejde şi tristeţea pot avea caracter contagios, susţin cercetătorii de la Universitatea Notre Dame din Indiana, Statele Unite.

Potrivit rezultatelor obţinute în urma experimentelor realizate pe un grup de studenţi, depresia poate fi transmisă de la o persoană la alta. Astfel, o persoană care are în cercul de prieteni indivizi care se află într-o perioadă nu tocmai roz a vieţii este foarte susceptibilă să sufere, la rândul ei, de atitudine negativistă şi depresie.

Există însă şi o veste bună. De asemenea, şi optimismul este o stare care „se poate lua”, ne spun specialiştii.

Aşadar, faceţi tot posibilul să vă înconjuraţi de oameni cu atitudine pozitivă pentru că starea lor se reflectă, mai devreme sau mai târziu, şi în starea voastră emoţională.

Sursa: Daily Mail

Cel mai nou articol Video:
Dr. Laura Davidescu: greșeli care ne îngrașă