Veninul de albine – tratamentul antirid natural

Considerat o alternativa naturala la toxina botulinica, s-a dovedit ca tratamentul cu venin de albine actioneaza eficient asupra tenului imbatranit avand efect de microlifting.
Veninul de albine – tratamentul antirid natural

Veninul de albine este cunoscut şi apreciat încă din Antichitate pentru rezultatele sale de excepţie în tratarea bolilor reumatismale, a poliartritelor infecţioase şi de altă origine, a poliartritei deformante, nevritelor şi a spondilozei. Dar nevralgiile rebele, sciatică şi ulcerele trofice ale pielii pot beneficia şi ele, în egală măsură, de efectele veninului de albine. Rezultate deosebite se obţin şi în tratarea unor afecţiuni respiratorii, mai ales a virozelor respiratorii, precum şi în cazul nevralgiilor.

Veninul de albine conţine 18 substanţe active, printre care se numără şi melitina, un antiinflamator de 100 de ori mai puternic decât hidrocortizonul. Faţă de alte medicamente de sinteză, el stimulează organismul să producă singur cortizonul, un hormon cu efect antireumatic. În plus, el are un important efect antibacterian, stimulează producerea de anticorpi şi imunitatea organismului şi îmbunătăţeşte microcirculaţia.

Veninul de albine are numeroase aplicaţii cosmetice datorită ingredientelor sale antiinflamatorii şi a peptidelor. Considerat o alternativă naturală la toxina botulinică, s-a dovedit că tratamentul cu venin de albine acţionează eficient asupra tenului îmbătrânit având efect de microlifting. Folosit în scopul înfrumuseţării acesta şi-a dovedit eficienţa şi numeroasele efecte pe care le are asupra tenului, începând cu hrănirea, hidratarea, regenerarea şi până la prevenirea ridurilor, uniformizarea pielii şi chiar refacerea celulară.

Odată ajuns în organism, veninul provoacă o reacţie care stimulează producţia de colagen şi elastină, componente care ajută la păstrarea elasticităţii pieli şi previn efectul de a€œpiele cazută care apare în mod normal, că urmare a îmbătrânirii.

Veninul de albine este o substanţă organică foarte complexă, formată din proteine toxice, lipide, acizi organici, uleiuri volatile, săruri minerale şi apă. Este un lichid incolor, dens, uşor solubil în apă şi deosebit de toxic, mai ales pentru mamifere, nu declanşează fenomenele de apărare, deci nu are antidot recunoscut, creând la apicultori o scădere a fenomenelor de reactivitate de răspuns.

În farmacii se pot găsi unele tratamente homeopate pe bază de venin de albine care tratează anumite alergii sau care stimulează imunitatea. În afară de acestea veninul de albine este folosit în industria cosmetică la fabricarea diverselor creme şi loţiuni.

Tags:
Cel mai nou articol Video: