Regula celor 5 secunde este adevărată, potrivit inginerilor de la NASA

Există multe mituri despre mâncare, iar unul dintre ele este celebra regula a celor cinci secunde, în care, teoretic, poţi ridica bucăţi de a mâncare care ţi-au căzut pe jos si le poţi consuma. Regula aceasta chiar este adevărată, potrivit inginerilor de la NASA.
Regula celor 5 secunde este adevărată, potrivit inginerilor de la NASA

Există multe mituri despre mâncare, iar unul dintre ele este celebra regula a celor cinci secunde, în care, teoretic, poţi ridica bucăţi de a mâncare care ţi-au căzut pe jos si le poţi consuma. Regula aceasta chiar este adevărată, potrivit inginerilor de la NASA.

Cei 87% dintre oamenii care au recunoscut că ar consuma fără probleme mâncare după ce a căzut pe jos, vor fi încâtaţi să afle că există explicaţii ştiinţifice legitime care stau la baza regulei, deşi există câteva condiţii.

Doi ingineri de la NASA, Mark Rober şi Mike Meacham, au explicat că nivelul de umiditate din mâncare şi suprafaţa pe care o scapi sunt doi factori majori în privinţa numărului de bacterii transferate către bucăţile de mâncare.

Regula celor 5 secunde ar trebui redenumită de fapt regula celor 30 de secunde în funcţie de conţinutul de umiditate şi suprafaţă. În medie, bacteriile se mişcă cu o viteză de 0,00045 mile pe oră, de 67 de ori mai încet decât un melc de grădină. Totuşi, în momentul în care bucăţi de mâncare cad pe jos anumite particule din bacterii intră în contact imediat cu ele, explică inginerii NASA.

Aceştia au descoperit că alimentele cu un conţinut ridicat de umiditate lăsate pe podea mai mult de 30 de secunde intră în contact cu de 10 ori mai multe bacterii faţă de alimentele ridicate la 3 secunde după ce au fost scăpate.

E.coli, Salmonella şi Listeria sunt mai frecvente în medii umede. Ele absorb apa pentru nutrienţii de care au nevoie pentru a creşte şi a se multiplica.

Mai mult, suprafaţa pe care scapi mâncarea are şi ea un impact semnificativ. De exemplu, covoarele transferă mai puţine bacterii decât linoleumul,deoarece bucăţile de mâncare întră în contact cu o suprafaţă mai mică. Aşadar, regula celor cinci secunde este adevărată, concluzionează inginerii NASA, cel puţin în cea mai mare parte.

Cel mai nou articol Video:
Dr. Matei Bâră: radioterapia în cancerele digestive