Enrique Iglesias a pierdut un membru al familiei în lupta cu COVID-19

Enrique Iglesias şi-a pierdut tatăl vitreg în lupta cu coronavirus.
Enrique Iglesias a pierdut un membru al familiei în lupta cu COVID-19
FOTO: shutterstock / Enrique Iglesias a pierdut un membru al familiei în lupta cu COVID-19

Tatăl vitreg al lui Enrique Iglesias, Carlos Falco, a fost răpus în urmă cu câteva zile de coronavirus, relatează presa spaniolă.

În urmă cu o săptămână, Carlos a fost internat la spital pentru că din cauza vârstei înaintate se clasa în rândul persoanelor cu risc crescut. Pentru că şi în Spania situaţia se înrăutăţeşte, existând deja peste 2000 de decese raportate, cântăreţul spaniol Enrique Iglesias a primit veştile cutremurătoare de la sora lui vitregă, Tamara Falco, al cărei tată a pierdut lupta cu COVID-19.

Carlos Falco a fost căsătorit cu mama lui Enrique Iglesias, Isabel Preysler, în perioada 1980-1985, după separarea de Julio Iglesias. Deşi Tamara şi fratele ei mai mare locuiesc pe continente diferite, conexiunea dintre cei doi este foarte puternică şi, de cele mai multe ori putem observa în social media numeroase fotografii cu cei doi. Din cauza regulilor stricte care trebuie respectate, artistul nu-i va fi aproape surorii lui în această perioadă dificilă.

Tamara a postat pe contul ei de Instagram o fotografie alături de tatăl ei de Ziua Tatălui, care în Spania se sărbătoreşte pe data de 19 martie, pentru a-i ura o zi frumoasă. Fotografia a fost postată cu câteva ore înainte ca acesta să piardă lupta cu coronavirusul.

”Tati, nu ai Instagram, dar întotdeauna afli ce am postat aşa că vreau să ştii că te iubesc şi că eşti cel mai bun tată pe care mi l-am dorit vreodată”, a scris sora lui Enrique Iglesias în dreptul fotografiei.

Alexandra Necsoiu
Alexandra Necsoiu

ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, alexandra.necsoiu@m.ro

Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să ... citește mai mult

Cel mai nou articol Video:
Armando Lungu: despre vegetarianism și activitatea fizică