Bruce Willis, furios pe Rihanna şi Ashton Kutcher

Actorul în vârstă de 57 de ani s-a arătat revoltat la apariţia fotografiilor care o surprind pe Rihanna făcându-i o vizită la ceas de seară lui Ashton Kutcher.
Bruce Willis, furios pe Rihanna şi Ashton Kutcher

Actorul în vârstă de 57 de ani s-a arătat revoltat la apariţia fotografiilor care o surprind pe Rihanna făcându-i o vizită la ceas de seară lui Ashton Kutcher.

Bruce Willis îi sare în apărarea fostei soţii, Demi Moore, cu care a avut un mariaj de 13 ani, care s-a încheiat în 2000, când au hotărât de comun acord să divorţeze. El şi-a manifestat public dezacordul faţă de lipsa de respect de care dă dovadă Ashton, la scurt timp de la despărţirea de Demi.

Potrivit apropiaţilor acestuia, Bruce se pare că ar fi încercat să-l contacteze pe Ashton pentru a-l mai tempera puţin, însă a fost ignorat complet. Din punctul lui de vedere, comportamentul lui Ashton nu este potrivit în acest moment, iar faptul că se afişează cu numeroasele cuceriri pe care le-a făcut după ce s-a văzut bărbat liber nu îi face bine fostei soţii.

Din noiembrie, anul trecut, de când şi-au anunţat despărţirea, Demi Moore îşi petrece timpul prin clinici de reabilitare, încercând să-şi vindece dependenţa de medicamente, de alcool, de droguri, tulburările alimentare şi… sufletul rănit.

Sursa: Femalefirst.co.uk

Elena Nistor

Elena Nistor este redactor colaborator al site-ului “Ce se întâmplă, doctore?”, articolele sale fiind dedicate sănătăţii şi sexualităţii. Temele pe care le abordează Elena Nistor se bucură de mare succes în rândul celor care îşi doresc să afle informaţii utile în ceea ce priveşte ... citește mai mult

Cel mai nou articol Video:
Conf. univ. dr. Cristian Surcel: adenom versus cancer de prostată