Ellie White a descoperit un joc de familie de care s-a îndrăgostit!

Ellie White a descoperit un joc de familie de care s-a îndrăgostit! Iată cum a ajuns să fie stropită cu frişcă!

Ellie White a descoperit recent unul dintre cele mai frumoase jocuri de familie, care face deja furori în toată Europa. Acesta se numeste “Pie Face”, iar artista petrece uneori chiar ore bune jucându-se alături de logodnicul ei, Doru, şi de fiul lor, Mihai.

“Pentru mine, familia va fi întotdeauna pe primul loc. Nu contează că am o zi plină, întotdeauna îmi vor găsi timp pentru Mihăiţă sau Maria. Ne orgănizam în aşa fel încât să nu treacă o zi în care să nu ne fi jucat cu cei mici. Asta îmi place la noi, ca familie, că nu lăsăm oboseala sau problemele cotidiene să ne afecteze relaţia cu cei mici”, mărturiseşte artista.

Ellie White le-a arătat deja fanilor săi cum se joacă “Pie Face”. Artista a postat pe pagina sa de Facebook un filmuleţ amuzant în care cei trei joacă „ruleta rusească” cu frişcă. E un joc plin de suspans, care se lasă cu o distracţie pe cinste. Dacă ai noroc, scapi basma curată. Dacă nu, te trezeşti cu o cantitate considerabilă de frişcă pe faţă, aşa cum au păţit Ellie sau Mihai. Hohotele de râs i-au cucerit imediat pe fanii artistei. Prin urmare, Ellie a decis să scoată jocul la concurs.

“Jocurile sunt cea mai bună metodă de a ne apropia de copiii noştri. Se vede şi în filmuleţ cât de încântat este Mihăiţă, iar fanilor mei le-a plăcut la nebunie asta. Imediat au început întrebările despre joc, iar noi vrem să le oferim aceeaşi bucurie pe care am simţit-o şi noi. Înn plus, ştiu că sunt mulţi părinţi care nu ştiu cum să se apropie de copiii lor. Cred că le putem da o mână de ajutor”, spune Ellie.

Jocul care face acum furori în toata Europa este disponibil şi în România, iar Ellie White le dăruieşte trei astfel de jocuri fanilor săi. Tot ce trebuie să facă e să redistribuie filmuleţul pe paginile lor de Facebook şi să eticheteze prietenii pe care vor să-i invite la joc. Sâmbătă, cu ajutorul site-ului random.org, adică printr-o alegere aleatorie, vor fi anuntaţi norocoşii câştigători. Iar ca distracţia să fie asigurată, Ellie White şi-a anunţat deja fanii că premiul include şi frişca.

Recomandări:
România are probabil 1 milion de oameni cu boli rare încă nediagnosticați
România are probabil 1 milion de oameni cu boli rare încă nediagnosticați
Japonia a numit un ministru al Singurătății. Care este motivul?
Japonia a numit un ministru al Singurătății. Care este motivul?