Kate Hudson, dieta cu care vrea să slăbească 5 kilograme după sărbători

Kate Hudson se confruntă şi ea cu kilogramele în plus după sărbători, ocazie cu care şi-a anunţat fanii că vrea să slăbească 5kg.
Kate Hudson, dieta cu care vrea să slăbească 5 kilograme după sărbători
FOTO: profimediaimages.ro / Kate Hudson, dieta cu care vrea să slăbească 5 kilograme după sărbători
Dacă ar fi să vorbim despre un aspect comun cu care cu toţii ne confruntăm după sărbători acela ar fi ”kilogramele în plus”. Cu aceeaşi situaţie se confruntă şi Kate Hudson. Actriţa în vârstă de 40 de ani a dezvăluit recent pe contul ei de Instagram greutatea actuală şi, mai mult, susţine că odată cu Noul An plănuieşte să slăbească aproape 5 kilograme.
 
Într-un filmuleţ postat pe reţelele de socializare, Kate Hudson apare în timp ce se urcă pe cântar, iar acesta nu arată nici mai mult, nici mai puţin de 61 de kilograme. Actriţa menţionează că pentru ea, greutatea ideală înseamnă 56 de kilograme, iar pentru asta şi-a pregătit deja o serie de exerciţii şi şi-a stabilit planul alimentar.
 
Kate Hudson le-a dezvăluit fanilor că va urma dieta Weight Watchers şi chiar le-a dat câteva exemple de alimente pe care le va consuma, printre acestea numind şi sucul de ţelină şi cafeaua neagră, cartofii dulci la cuptor şi creveţii cu oţet şi usturoi.
 
După masă, actriţa s-a filmat în timp ce se antrena pe o trambulină, timp de 30 de minute.

Ce presupune Dieta Weight Watchers

Dieta Weight Watchers, cunoscută şi ca ”Îngerul păzitor al greutăţii” este o dietă preferată de multe persoane, iar asta datorită faptului că nu este deloc o dietă strictă şi nici nu trebuie să-ţi baţi capul prea tare cu numărul de calorii. Fiind o dietă destul de permisivă, ce contează cu adevărat este cantitatea de proteine, carbohidraţi, fibre şi grăsimi, în funcţie de vârstă, sex, greutate şi înălţime.

Avantajul acestei diete este că nu există alimente interzise, ba chiar se promovează alimentaţia sănătoasă care te poate ajuta să slăbeşti 1 kilogram pe săptămână. Dacă ar fi să vorbim despre dezavantajele acestei diete, cel mai mare este acela că rezultatele sunt vizibile câtă vreme urmezi regulile acestui stil de viaţă.