Fergie, solista grupului The Black Eyed Peas, este însărcinată

Fergie, solista grupului The Black Eyed Peas, a anunţat, prin intermediul unui mesaj postat, luni, pe Twitter, că este însărcinată, artista urmând să devină în acest an mamă pentru prima dată, informează Mediafax.

„Vom fi trei: Josh, eu şi bebeluşul!”, a scris artista americană în acel mesaj. Ea a postat şi o fotografie în care apare alături de soţul ei, actorul Josh Duhamel.

Acesta va fi primul bebeluş al cuplului. Fergie şi Josh Duhamel s-au căsătorit în 2009.

Fergie, în vârstă de 37 de ani, al cărei nume real este Stacy Ferguson, s-a alăturat grupului The Black Eyed Peas în anul 2002, alături de care a înregistrat cel de-al treilea material discografic al trupei, „Elephunk”, un disc care a avut un succes comercial deosebit.

Josh Duhamel, în vârstă de 40 de ani, s-a remarcat în filmele din seria „Transformers” şi va putea fi văzut în acest an pe marile ecrane în lungmetrajul „Safe Haven” în care interpretează rolul principal.

Fergie, Josh Duhamel

În imagine: Fergie şi soţul ei Josh Duhamel la cumpărături de mobilă in West Hollywood, California.

Cel mai nou articol Video:
Dr. Cristina Tănase Damian: despre prezența tatălui la naștere