Remedii naturale cu doua fete

Coenzima Q 10 este o substanta produsa de catre toate celulele corpului si are rol in metabolismul energetic al acestora.
Remedii naturale cu doua fete
Remedii cu doua fete

Farmaciile, magazinele cu produse naturiste, chiar si supermarketurile sunt pline de produse ce promit ca ne prelungesc tineretea, ne protejeaza inima, articulatiile si pielea de imbatranire, curata colonul si cresc imunitatea sau ne scapa de stres.

Se pot procura fara reteta medicala si sunt destul de ieftine. Din ce in ce mai multe persoane opteaza pentru tratamente naturiste deoarece sunt convinse ca un asemenea preparat este benefic nu numai in caz de boala, ci si pentru a preveni multe afectiuni.

Un alt avantaj este acela ca au mai putine efecte adverse in comparatie cu medicamentele alopate. Iata informatiile furnizate de medici privind câteva dintre cele mai populare suplimente nutritive.

Coenzima Q10

Este o substanta produsa de catre toate celulele corpului si are rol in metabolismul energetic al acestora. Se comercializeaza sub forma de comprimate, singura sau in combinatie cu alte substante antioxidante.

Eficienta. In anumite boli neuromusculare (ce apar prin dezechilibre mitocondriale) sau in insuficienta cardiaca congestiva si infarctul miocardic. Medicii o folosesc in aceste afectiuni doar atunci cand starea pacientilor nu s-a ameliorat in urma tratamentelor conventionale si când sunt siguri ca nu vor aparea efecte secundare.

Ineficienta. Desi exista pareri care sustin ca Q10 este utila in cresterea performantelor fizice si intelectuale, prevenirea imbatranirii, stimularea imunitatii sau in afectiuni precum diabetul zaharat, hipertensiune si cancer, datele stiintifice nu sunt deloc convingatoare in acest sens.

Concluzie
Taie acest supliment de pe lista de cum­paraturi, deoarece efectele sale be­nefice sunt doar un mit. De incer­cat doar in cazul unor afectiunui car­dia­ce sau neuromusculare grave, nu­mai impreuna cu tratamentele alopate.

Fitosterolii

Se gasesc in uleiuri vegetale (de porumb, de floarea-soarelui, de masline), seminte, nuci, migdale si fructe (banane, mere).
Eficienta. Numeroase studii clinice au furnizat date convingatoare privind efectele de reducere a colesterolului rau (LDL) in cazul persoanelor care inregistrau valori crescute ale colesterolului in sange.

Sunt utili pentru a micsora colesterolul si in situatii mai grave, in care, din cauza depunerilor de placi ateromatoase in interiorul arterelor, s-au produs evenimente nedorite precum infarctul miocardic sau accidentul vascular cerebral.
Ineficienta. In tratamentul sau prevenirea cancerului.

Concluzie
Inlocuieste grasimile animale cu cele vegetale si manânca zilnic gustari ce contin nuci, migdale si alune. Persoanele care au probleme cu colesterolul pot sa ia suplimente nutritive ce contin fitosteroli.

Flavonoizii, izoflavonele si ipriflavonele

Sunt substante ce provin dintr-o multitudine de plante. Le gasesti in legume, verdeturi, fructe, ceai, cacao, fasole boabe, linte, alune, soia.

Datorita efectelor antioxidante, aceste substante au atras atentia cercetatorilor si au fost supuse la numeroase studii clinice privind eficienta lor in diferite afectiuni.

Eficienta. Deja este un fapt binecu­noscut ca o dieta bogata in fructe si le­gume, precum si anumite bauturi bo­gate in flavonoizi (ceai negru, vin rosu) sunt esentiale pentru sanatatea intre­gu­lui organism.

In urma cercetarilor stiin­ti­fice, recomandarile sunt chiar mai pre­ci­se: consumul crescut de legume si cerea­le scade riscul de aparitie a bolilor de inima si anumitor cancere in randul femeilor afla­te in perimenopauza.

Mai mult, s-a de­mon­strat ca soia este un aliment ce prote­­jeaza aparatul cardiovascular. Alte studii au aratat ca izoflavonele si ipriflavonele ar putea preveni instalarea osteoporo­zei.

Ineficienta. Nu pot inlocui terapia de substitutie hormonala in cazul femeilor la menopauza.

Concluzie
Consuma cat mai multe fructe, legume si zarzavaturi! Incepe-ti ziua cu un mic dejun din cereale integrale si include soia in lista preferintelor tale. Poti bea cate un pahar de vin rosu si câte un ceai negru pe zi. Daca te apropii de perioada menopauzei, este bine sa-ti procuri niste suplimente ce contin flavonoizi.

Acizii grasi omega – 3 si uleiul de peste

Provin mai ales din pestii de apa rece precum somonul, macroul sau codul. Exista produse comercializate in farmacii ce contin acizi grasi Omega-3 destinate suplimentarii alimentatiei.
 
Eficienta
Cercetarile au aratat ca aci­zii grasi polinesaturati si mononesaturati sunt eficienti in scaderea trigliceridelor (un alt tip de grasimi din sânge) si in prevenirea bolilor cardiovasculare.
 
Ineficienta 
Exista foarte putine dovezi privind eficienta lor in bolile inflamatorii intestinale. De retinut ca in doze mai mari de 3g/zi pot aparea efecte adverse neplacute.

Concluzie

Consuma de 3 ori pe saptamana peste gras. Daca ai trigliceridele crescute, poti apela la un supliment ce contine Omega3, in doza recomandata in prospect.

Toate produsele ce contin vitamine si minerale, plante sau preparate din plante, aminoacizi sau diferitele substante destinate carentelor din dieta sunt denumite suplimente nutritive.

Desi pe prospectele lor sunt enumerate foarte multe efecte benefice,in realitate doar putine dintre aceste recomandari au un suport stiintific bine documentat. Inainte de a ne administra din proprie initiativa un asemenea supliment, este de preferat sa aflam daca intr-adevar exista dovezi reale privind eficienta sa.

Foto: PHOTOLAND, SHUTTERSTOCK

Alunga insomniile cu valeriana!
Alunga insomniile cu valeriana!