Am pășit timid, cu inima cât un purice în curtea celui mai frumos castel pe care l-am văzut vreodată: Egeskov. Suntem în insula Fyn din Danemarca. Un loc inspirat din basme la propriu. Chiar aici, într-o cameră la castel, celebrul Hans Christian Andersen a scris două povești într-unul dintre periplurile sale… Insula este modernă însă păstrează cu religiozitate atmosfera de altă dată. Magic…
Construit în mijlocul unui lac, cel mai fotografiat castel din Danemarca – Egeskov, a avut parte de multe atacuri în trecut. Grădinile din parcul Egeskov sunt atent îngrijite, au sute de specii flori și păstrează designul din 1959. Interiorul castelului este extravagant și decorat cu obiecte dar și cu animale împăiate din Africa. Aici veți găsi și o grădină dedicată florilor Fucshia cunoscute la noi sub denumirea de cerceluș (pun pariu că nu ați văzut atâtea specii la un loc), dar și un labirint vechi de sute de ani în care accesul nu mai este permis… Ca la orice castel din povești circulă zvonul că labirintul vechi ar fi bântuit.
La Egeskov cărți de istorie a mijloacelor de locomoție, dar și a hainelor și modei sunt deschise. Vizitatorii au acces la expozițiile dedicate. Nu aș putea descrie bucuria care m-a însoțit permanent în cele două vizite la Egeskov. În perioada Crăciunului, aici se organizează Christmas Market, iar în octombrie Halloween.
Am continuat periplu inspirat din lumea basmelor lui Hans Christian Andersen, probabil, cel mai cunoscut danez chiar în orașul unde s-a născut, Odense, în 1805. Aici, lânga frumoasa și modesta casă în care s-a născut, cel care face sute de milioane de copii și adulți să viseze an de an, s-a deschis un muzeu futurist dedicat operelor lui. Grădinile șerpuite, flori multicolore (apropo, unele dintre cele mai frumoase grădini le-am văzut în Danemarca), prevestesc lumea magică din muzeul futurist. Am pășit cu emoții ținându-l strâns de mână pe fiul meu Marc Robin. Știam că această vizită ne va da motive să visăm.
Însă nu mă așteptam ca muzeul închipuit de arhitectul japonez Kengo Kuma (a făcut designul și pentru noul stadion olimpic din Tokyo) să fie futurist. Practic, ”Rățușca cea urâtă”, ”Fețita cu chibriturile”, ”Crăiasa Zăpezii”, ”Lebedele”, ”Hainele noi ale împăratului” sunt transpuse în povești multimedia. Proiecții de imagini sunt însoțite de cărțile originale, de celebrele decupaje din hârtie, foarfece, instrumente de scris ale famosului scriitor. Fiecare încăpere spune o altă poveste. Eu și Marc Robin nu ne-am putut opri din dans… Atât de magic.
Podurile din Danemarca sunt remarcabile. Să le traversezi cu mașina sau să le vezi de pe apă… Însă cum ar fi să merge pe deasupra unui pod, la 60 m înălțime? Se mai poate în Sydney dar și în Lillebælt, în insula Fyn. Este o atracție unică în Europa. Înainte de a începe plimbarea curajoșii primesc un echipament de securitate.
Tot în zona Lillebælt mai puteți avea cel puțin o experiență remarcabilă căci aici trăiește o populație remarcabilă a celor mai mici balene din lume: marsuini. Deseori, balenele sunt vizionate chiar în timpul festinului: când pescuiesc heringi de exemplu. Ele folosesc sunete special și puternice pentru a găsi mai ușor hrana. Marsuinii au aproximativ 1,80 m și cântăresc doar 70 de kilograme. Durata minină de viață este de 25 de ani.
De altfel, pentru a continua incursiunea în lumea animalelor marine, o vizită la Fjord&Bælt este indicată. Am putut ține în mână steluțe de mare, dar și afla mai multe despre marsuine, foci, crabi. Pescuitul de crabi este o altă activitate perfectă pentru familii. Echipați cu cizme de pescari și cu plase am intrat în apă să căutăm crabi. Cei 3 pe care i-am găsit i-am dus la centrul marin.
În numeroasele cafenele și restaurante puteți savura delicioase preparate din legume și fructe crescute organic sau din carne și pește din surse locale. Cu siguranță, o cină gourmet la Sortebro Kro, un restaurant cu peste 200 de ani experiență, va contura experiența de basm din insula Fyn. Și poveștile continuă…
Info utile:
Unde să stai: case de vacanță: feriepartner.dk
Ce să vizitezi:
Egeskov castel: egeskov.dk/en/
Muzeul Hans Christian Andersen: hcandersenshus.dk
Naturama: naturama.dk
Fjord Baelt: fjordbaelt.dk
Unde să mănânci:
Sortebro Kro: sortebrokro.dk
Cafe Lulu: luluscafe.dk/
Pagină oficială Turism Insula Fyn: visitfyn.de
Pagina oficială Turism Danemarca: visitdenmark.com
Fotografii: Marc Vorsatz, Mădălina Drăgoi, Steffen Stamp – stampreklamefoto.dk/Skyfish.com