Medicamentele de tensiune pot crește riscul de apariție a schizofreniei?

23.03.2021 | Redactia CSID
Medicamentele de tensiune pot crește riscul de apariție a schizofreniei?

Medicamentele de tensiune ar putea crește riscul de apariție a schizofreniei, sugerează un nou studiu. Mai precis inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei (ACE), clasă de medicamente folosite pentru tratamentul hipertensiunii și al insuficienței cardiace congestive, ar putea influența nivelul anumitor proteine asociate cu această afecțiune psihiatrică.

„Descoperirea noastră necesită investigații suplimentare în ceea ce privește impactul ACE asupra riscului de apariție a schizofreniei. Nu putem afirma, în momentul de față, că există o legătură de cauzalitate între aceste medicamente și schizofrenie, dar asta nu înseamnă că nu trebuie cercetat mai în profunzime”, a declarat dr. Sonia Shah, medic la Institute for Biomedical Sciences din cadrul Universității Queensland din Australia.

Medicamentele de tensiune și tulburările psihice

Hipertensiunea este destul de frecvent întâlnită la pacienții cu afecțiuni psihiatrice, unele studii precedente făcând deja legătura între medicamentele de tensiune și tulburările psihice, dar fără a trage o concluzie în acest sens.

În cel mai recent studiu randomizat pe această temă, cercetătorii au monitorizat aproape 200.00 de persoane cu diferite tulburări psihice (schizofrenie, tulburare bipolară, tulburare depresivă majoră) și un grup de control format din peste 400.000 de persoane.

Astfel, experții au descoperit că în cazul persoanelor cu expresii ACE scăzute există un risc ușor mai crescut de apariție a schizofreniei.

Savanții punctează că schizofrenia debutează, la majoritatea pacienților, la vârstă adultă, când pot apărea și problemele cardiovasculare ce pot necesita tratament antihipertensiv.

Cu toate acestea, dr. Shah atrage atenția că medicamentele de tensiune nu trebuie întrerupte dacă sunt eficiente și dacă nu provoacă reacții adverse cum ar fi exacerbarea episoadelor psihotice.