Interpretare analize
Dr. Ioan Boleac Medic primar obstetrica-ginecologie

Rezultatele arata ca aveti o infectie cu Ureaplasma, iar antibiograma va arata la care antibiotice... citește

Cele mai

Caută în:

Cada Yin-Yang, soluţia excelentă pentru momente relaxante în doi

Să faci o baie alături de persoana iubită nu a fost nicicând mai senzual decât în prezent, mai ales că o companie nemţească a inventat cada dublă în formă Yin Yang, concept religios care îşi are originea în filosofia şi metafizica chinezească şi care întruchipează dualismul inseparabil.

Această cadă specială este, de fapt, concepută din 2 recipiente individuale, astfel încât fiecare dintre parteneri îşi pot alege temperatura pe care şi-o doresc. De asemenea, invenţia mai dispune şi de un sistem de masaj personalizat care este realizat prin undele apei şi un set de culori relaxante, care se schimbă la anumite intervale de timp sau care pot fi setate în aşa fel încât beneficiarul să se simtă cât mai bine. Desigur, nici muzica ambientală nu lipseşte din acest cadru zen, aceasta fiind distribuită simţurilor auditive ale cuplului prin intermediul unor boxe de mici dimensiuni amplasate pe suprafaţa căzii.

Preţul acestei invenţii se ridică la aproximativ 12.500 de euro, pentru cada fără dotările mai sus menţionate, şi poate ajunge la 22.000 de euro cu sistemul de masaj inclus.

Doritorii pot admira acest obiect de lux în cadrul hotelului Golf Stromberg din Germania, acolo unde este amplasat un astfel de exemplar pentru a stârni simţurile celor interesaţi.



Exclusiv Online - 05.09.2013
Citește pe descopera.ro
Un pilot AIRBUS a făcut o MAENVRĂ demnă de filme pentru a salva situaţia. IMAGINILE video fac înconjurul lumii Un pilot AIRBUS a făcut o MAENVRĂ demnă de filme pentru a salva situaţia....
MISTERUL din jurul unei structuri subterane din Rusia, desluşit după decenii de CONTROVERSE uriaşe MISTERUL din jurul unei structuri subterane din Rusia, desluşit după...
Capricorn Capricorn 21 decembrie - 19 ianuarie

Luna ianuarie este favorabilă rezolvării problemelor financiare, însă este recomandat să evitaţi speculaţiile de orice fel. Aveţi în faţă o zi favorabilă tratativelor şi încheierii unor...citește mai departe

×

Zf.ro
Beţi cafea? Diferenţa între o cafea de lux şi o cafea normală Beţi cafea? Diferenţa între o cafea de...
Cel mai mare pericol de care trebuie să...
Breaking. RĂZBOIUL care a început în...
BusinessMagazin.ro
România, ţara videochat. Avem suficienţi angajaţi în acest domeniu ca să umplem un un oraş de dimensiunile Sibiului România, ţara videochat. Avem suficienţi...
Ce PEDEAPSĂ a primit soţul fiicei lui...
Era una dintre cele mai cunoscute femei...
Mediafax.ro
Ca „muritorii de rând”. Ce nume de familie vor purta Harry şi Meghan după ce renunţă la titulatura „Alteţa sa regală” Ca „muritorii de rând”. Ce nume de...
Preşedintele USR Găvojdia, acuzată că...
Avion prăbuşit în Kazahstan. Bilanţul...
Gandul.info
Noul indicator care i-a indus în eroare pe şoferi. Mulţi dintre ei au încălcat legea fără să ştie Noul indicator care i-a indus în eroare...
Carte de identitate de la 12 ani, imagine...
Verificări la „Bagdasar Arseni”: Nereguli...
DA.ZF.ro
5 drumuri magice din România pe care poţi evada cu maşina - GALERIE FOTO 5 drumuri magice din România pe care poţi...
Cele 7 minuni ale României: locuri spectaculoase...
TOP 5 plaje sălbatice, foarte aproape de...
ApropoTv.ro
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta acum 20 de ani ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat...
De necrezut! FOTO | Ea e vedeta Disney devenită...
Destinaţii alternative de Crăciun care...
Go4it.ro
Speranţe pentru taximetrişti! Încă o ţară renunţă definitiv la Uber Speranţe pentru taximetrişti! Încă o...
Cât costă NETFLIX în România faţă...
Nominalizările la Premiile Oscar: care...
ProMotor.ro
E ca nouă, BOSS. Nu bate, nu troncăne. Ce probleme a avut acest VW Golf VI cumpărat de la un samsar? E ca nouă, BOSS. Nu bate, nu troncăne....
Supărat că nu l-a lăsat să depășească,...
Mazda CX-30 are primul motor DIESEL care...
Descopera.ro
S-au DEZBRĂCAT şi s-au luat la bătaie. Când le-au văzut bărbaţii au luat o decizie nebună: ''PRIVELIŞTEA era mult prea bună''. Nebunia s-a tranformat într-o adevărată ORGIE S-au DEZBRĂCAT şi s-au luat la bătaie....
Regele care a ÎNGROZIT o ţară întreagă...
VIBRATORUL cu albine al Cleopatrei şi prostituţia...
ULTIMA ORĂ
Momentul în care avionul ucrainean ar fi fost lovit de o rachetă. Detaliile care indică autenticitatea înregistrării video

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.