Interpretare analize
Dr. Ioan Boleac Medic primar obstetrica-ginecologie

Rezultatele arata ca aveti o infectie cu Ureaplasma, iar antibiograma va arata la care antibiotice... citește

Cele mai

Caută în:

Adriana Petrescu, pe coperta revistei “Ce se întâmplă, doctore?” de decembrie-ianuarie

Adriana Petrescu, soţia antrenorului Dan Petrescu, are 39 de ani şi este mamă unei fetiţe de 7 ani - Jennifer. Conştiincioasă şi disciplinată, aplică din totdeauna câteva reguli simple, dar de efect, pentru menţinerea sănătăţii şi stării de bine: este dependentă de mişcare, nu mănâncă seara, nu consumă alcool şi nici cafea şi nu pierde nopţile.

Iată ce mărturiseşte în numărul de decembrie-ianaurie al revistei ”Ce se întâmplă, doctore?”, despre legătura sa cu sportul şi despre cariera în modelling. ”De mică, am practicat atletismul. Apoi, când aveam 15 ani, atunci când am mers prima oară la o sală de fitness, am fost atrasă şi mi-am făcut abonament. Am rămas fidelă. Modellingul a fost o experienţă interesantă. Am început la 16 ani, iar la 17 ani am plecat în Germania unde am învăţat ce înseamnă punctualitatea şi alimentaţia sănătoasă. De mică, m-am obişnuit într-un anumit fel. Nu am fost obişnuită cu mâncăruri grase, nici cu mâncăruri cu sosuri. Nu au cum să-mi placă acum la 39 de ani. |mi plac salatele cu somon, năut, rodie, şi fructele de pădure la micul dejun” mărturiseşte Adriana Petrescu în numărul de decembrie-ianuarie al celei mai citite reviste de sănătate şi frumuseţe din România.

Din ”Ce se întâmplă, doctore?”, nu lipsesc trucurile de îngrijire a tenului înainte şi după petrecere, reţetele delicioase de dulciuri pentru evenimente speciale, dar şi recomandările nutriţionistului Mihaela Bilic în privinţa consumului de alcool.

 



Exclusiv Online - 21.12.2015
Citește pe descopera.ro
SECRETUL uriaş al lui da Vinci din pictura ,,Cina cea de taină'', DECRIPTAT după sute de ani SECRETUL uriaş al lui da Vinci din pictura ,,Cina cea de taină'', DECRIPTAT...
Anunţ de ULTIMĂ ORĂ! Un fenomen spectaculos, dar extrem de PERICULOS va avea loc astăzi în România. ATENŢIE, nu e de glumit, puteţi avea de suferit Anunţ de ULTIMĂ ORĂ! Un fenomen spectaculos, dar extrem de PERICULOS...
Scorpion Scorpion 23 October - 21 November

Pe plan financiar s-ar putea să vă confruntaţi cu unele probleme de ordin materiale datorate unor investiţii proaste sau a unor acţiuni caritabile. Relaţiile cu străinătatea sunt foarte bune în...citește mai departe

×

Zf.ro
RĂSTURNARE de situaţie! Cea mai nouă măsură luată de PNL. Anunţul făcut de guvern RĂSTURNARE de situaţie! Cea mai nouă...
ATENŢIE! Mişcare fulger făcută de ANAF....
Cea mai SIGURĂ reţea de telefonie din...
BusinessMagazin.ro
Cum a ajuns o BUCĂTĂREASĂ să câştige mai mulţi bani decât un director de bancă. Face 30.000 de dolari pe zi fără nici un efort Cum a ajuns o BUCĂTĂREASĂ să câştige...
S-a terminat: Arabia Saudită dă lovitura...
Este oficial: Realitatea TV s-a ÎNCHIS....
Mediafax.ro
Povestea românului din Marea Britanie care a ajuns să trăiască în trenuri şi gări, după ce şi-a rupt un picior şi a rămas fără loc de muncă: Am fost abandonat Povestea românului din Marea Britanie care...
SCANDALUL înregistrărilor cu prezidenţiabili....
Gestul surprinzător făcut de doi instalatori...
Gandul.info
Banii de dar daţi pe amenzi | Mirele şi mireasa s-au trezit cu poliţiştii la nuntă chiar în toiul petrecerii / Care este motivul bizar Banii de dar daţi pe amenzi | Mirele şi...
ŞOCUL suferit de o femeie, după ce a apelat...
Unul dintre cele mai vândute telefoane...
DA.ZF.ro
5 drumuri magice din România pe care poţi evada cu maşina - GALERIE FOTO 5 drumuri magice din România pe care poţi...
Cele 7 minuni ale României: locuri spectaculoase...
TOP 5 plaje sălbatice, foarte aproape de...
ProSport.ro
IMAGINI ÎN PREMIERĂ. Cristi Borcea, vacanţă cu Valentina Pelinel şi Mihaela Borcea! Milionarul, masat ca un împărat! IMAGINI ÎN PREMIERĂ. Cristi Borcea, vacanţă...
FOTO! Cum a ajuns să arate acum Kitty Cepraga,...
FOTO. Cum a ajuns să arate Andreea Tonciu,...
ApropoTv.ro
Destinaţii alternative de Crăciun care te fac să vezi cu alţi ochi Europa Destinaţii alternative de Crăciun care...
Jurnalistul Ion Cristoiu publică două...
Electric Castle Festival anunţă headliner-ii...
Go4it.ro
Şefii serviciilor secrete le recomandă cetăţenilor să NU cumpere aceste smartphone-uri, produse de un jucător de top. Iată MOTIVUL Şefii serviciilor secrete le recomandă...
NOKIA nu produce doar telefoane mobile!...
SCANDAL de proporţii după ce o aplicaţie...
ProMotor.ro
Fata rănită după ce prietenul ei a folosit ulei de motor ca lubrifiant Fata rănită după ce prietenul ei a folosit...
Cum arată singura româncă invitată de...
Această FEMEIE nu are nicio jenă! DETALIUL...
Descopera.ro
24 de ani, RUŞII au săpat la această GROAPĂ. Ce ASCUNDE ea este INCREDIBIL 24 de ani, RUŞII au săpat la această...
PODUL construit de Leonardo da Vinci pentru...
Efectul DEVASTATOR pe care îl are consumul...
ULTIMA ORĂ
Decizie definitivă: RADET intră în FALIMENT. Ce spune primarul Capitalei

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.