Sport breaking news

articol
Autor: Elena Nistor

Oftezi indelung cand vezi picioarele superbe ale lui Demi Moore sau posteriorul „bootylicious” al lui Beyonce? De astazi nu mai ai nici o scuza: iti spunem secretele formei lor de zile mari, ca sa le poti calca pe urme. Antrenorii mai multor staruri au cedat insistentelor pisalogilor ziaristi americani si le-au dezvaluit si muritoarelor de rand seriile de exercitii care scot sufletul din vedete.

Misterul picioarelor perfecte, marca Demi Moore: actrita lucreaza mai multi muschi o data – pentru coapse prefera fandarile, continua cu exercitii pentru intregul picior: in picioare, mainile la ceafa, picioarele departate, cu viteza pe sezut, apoi iar in pozitia initiala – 15 exercitii, apoi intre doua exercitii saritura cat mai sus si revenire. Exercitiul favorit al lui Demi ramane „triple threat – tripla amenintare”: prima serie – intinsa pe spate, calcaiele sprijinite pe o minge pentru aerobic, picioarele intinse, coapsele ridicate cat mai mult posibil; a doua serie – genunchii indoiti, picioarele pe minge, coapsele cat mai sus.

A treia serie – cele doua exercitii alternativ. Inca un motiv de invidie in lumea starurilor: fesele perfecte ale lui Beyonce Knowles. Numai ea stie ce greu le-a obtinut…, s-a destainuit antrenorul personal al vedetei. Printre caznele pe care le-a avut de indurat: fandari cu greutati, exercitii cu mingea de aerobic: spatele, gatul si capul sprijinite de minge, picioarele intinse in fata, strange fesele si ridica-ti coapsele pana ce corpul tau formeaza o masa (pentru mai multa rezistenta, asaza o greutate pe coapse) si un exercitiu pe care artista l-a numit „criminal”: stai intr-un picior (celalalt indoit la spate), lasa-te incet jos ca si cum te-ai aseza pe un scaun, apoi ridica-te chiar si mai incet. Sufera vedetele la frumusete!

Miscarea, arma sigura impotriva cancerului de san
Femeile care fac in mod regulat exercitii fizice prezinta un risc mai redus sa sufere de cancer de san, in comparatie cu cele care duc o viata sedentara. Au reconfirmat-o in laboratoare medicii de la Universitatea din California de Sud. In timpul studiului au luat la intrebari 5.000 de femei cu varste cuprinse intre 35 si 64 de ani care au fost diagnosticate cu forme de cancer de san in mijlocul anilor ’90 si alte 5.000 de femei care nu sunt bolnave.

Au vrut sa afle totul despre stilul lor de viata – daca au fumat, daca au consumat alcool, numarul sarcinilor, daca au folosit contraceptive si mai ales daca si cat de des au facut miscare (aerobic, mers pe bicicleta, jogging) de-a lungul vietii. Pe baza raspunsurilor, cercetatorii au aflat ca femeile care au facut regulat miscare prezinta un risc cu 20% mai scazut de a face cancer la san.

Vine si explicatia: activitatea fizica poate scadea nivelul estrogenului si progesteronului, iar medicii cred ca tocmai nivelul prea mare al acestor hormoni stimuleaza celulele sanului sa se inmulteasca – si de aici riscul de cancer.

Slabeste cu salata si floarea-soarelui!
Slabeste cu salata si floarea-soarelui!