Beatrice Osanu

Beatrice Osanu este unul dintre oamenii “Ce se întâmplă, doctore?” care a asistat la naşterea emisiunii în 2002 şi a revistei în 2005. În anii care au trecut de atunci, a cunoscut sute de medici, nutriţionişti, antrenori de fitness şi psihologi, dar şi celebrităţi care au inspirat-o, sfătuit-o şi care i-au oferit informaţiile care contează cu adevărat.

Marele beneficiu al meseriei sale este stilul de viaţă sănătos care i-a intrat în sânge. Recunoaște că a avut multe momente când a abdicat de la regulile acestuia, însă s-a întors întotdeauna la dieta corectă şi la cele 20 de minute de sport zilnic cu aceeaşi energie a începutului.

Acum, și-a găsit echilibrul în ceea ce priveşte alimentaţia şi rareori, sare peste antrenamentul zilnic. Aşa că atunci când scrie, când recomandă, când intervievează specialişti şi când concepe reţete, o face în deplină cunoştinţă de cauză. Nu-i lipsesc din meniul săptămânal cerealele integrale, peştele, legumele, fructele de pădure, seminţele, frunzele verzi şi apa, apa din belşug.
Şi face mult sport: când nu ajunge la pilates sau aerobic, aleargă și se  antrenează dimineaţa, acasă, cu două gantere şi fitballul din living.

După ani de experienţă, a ajuns la concluzia că singura condiţie a reuşitei în ceea ce priveşte viaţa sănătoasă este consecvenţa. Şi încearcă să aplice acest principiu nu numai de dragul păstrării sănătăţii, ci şi al celui mai frumos compliment pe care l-a primit de la multe persoane: acela că nu-și arată vârsta.

Beatrice Osanu

STUDII:

-1991-1995-Colegiul Național “Vasile Alecsandri”, Galați
-1995-1999-Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București

EXPERIENȚĂ:

-noiembrie 1999-iunie 2001-reporter al emisiunii “Doctorul Casei”, PRO TV
-iunie 2001-septembrie 2005-reporter Știrile PRO TV;
-noiembrie 2002-aprilie 2014-reporter, editor, producător al emisiunii “Ce se întâmplă, doctore?”-PRO TV
-ianuarie 2010-iunie 2011-redactor-șef www.perfecte.ro
-octombrie 2005-ianuarie 2015-redactor-șef al revistei “Ce se întâmplă, doctore”-Mediafax Group

-iunie 2007-septembrie 2023-redactor-șef al platformei “Ce se întâmplă, doctore?”, www.csid.ro-Gândul Media Group

Dr. Hadi Rahimian: despre performanţele medicinei materno-fetale din România VIDEO By CSID

Dr. Hadi Rahimian: despre performanţele medicinei materno-fetale din România VIDEO By CSID

Cum a fost a treia ediţie a evenimentului

Cum a fost a treia ediţie a evenimentului „Mama şi copilul”, organizat de „Ce se întâmplă, doctore?” GALERIE FOTO

Imunitatea copiilor: cum o stimulăm VIDEO by CSID

Imunitatea copiilor: cum o stimulăm VIDEO by CSID

Dr. Dorin Bică: despre tumori la creier şi neuronavigaţie VIDEO By CSID

Dr. Dorin Bică: despre tumori la creier şi neuronavigaţie VIDEO By CSID

Mamografia cu tomosinteză şi substanţă de contrast VIDEO By CSID

Mamografia cu tomosinteză şi substanţă de contrast VIDEO By CSID

Naştere naturală, cezariană şi teste genetice la viitorii bebeluşi VIDEO by CSID

Naştere naturală, cezariană şi teste genetice la viitorii bebeluşi VIDEO by CSID

Abdomen plat la 50 de ani: reţeta lui Armando Lungu

Abdomen plat la 50 de ani: reţeta lui Armando Lungu

Cori Grămescu: dieta clientei care a slăbit 50 de kilograme

Cori Grămescu: dieta clientei care a slăbit 50 de kilograme

Uleiul şi prăjelile: cum se consumă corect VIDEO B rules B rocks

Uleiul şi prăjelile: cum se consumă corect VIDEO B rules B rocks

Secretele zâmbetului perfect: faţetele şi coroanele dentare VIDEO by CSID

Secretele zâmbetului perfect: faţetele şi coroanele dentare VIDEO by CSID

Cum a fost atmosfera la a doua ediţie a evenimentului

Cum a fost atmosfera la a doua ediţie a evenimentului „Mama şi copilul” VIDEO

Alăptare: dietă, perioadă, beneficii

Alăptare: dietă, perioadă, beneficii

Otilia Mantelers: despre emoţii şi excese alimentare VIDEO în cadrul evenimentului

Otilia Mantelers: despre emoţii şi excese alimentare VIDEO în cadrul evenimentului „Mama şi copilul” 2

Dr. Valeria Herdea: soluţii anti durere la copii VIDEO în cadrul evenimentului

Dr. Valeria Herdea: soluţii anti durere la copii VIDEO în cadrul evenimentului „Mama şi copilul” 2

Dr. Mihaela Bilic: cele mai bune sfaturi de slăbire VIDEO by CSID

Dr. Mihaela Bilic: cele mai bune sfaturi de slăbire VIDEO by CSID

Despre diabet gestaţional şi prurit în sarcină VIDEO By CSID

Despre diabet gestaţional şi prurit în sarcină VIDEO By CSID

Dr. Mihaela Bilic: despre fibre şi rolul lor în dietă VIDEO în cadrul evenimentului

Dr. Mihaela Bilic: despre fibre şi rolul lor în dietă VIDEO în cadrul evenimentului „Mama şi copilul” 2

Aparat dentar: când trebuie purtat pentru a îndrepta dinţii  VIDEO By CSID

Aparat dentar: când trebuie purtat pentru a îndrepta dinţii VIDEO By CSID

Otilia Mantelers: cele mai importante sfaturi de parenting VIDEO în cadrul evenimentului

Otilia Mantelers: cele mai importante sfaturi de parenting VIDEO în cadrul evenimentului „Mama şi copilul” 2

Dr. Valeria Herdea: cum gestionăm teama de medic la copii VIDEO în cadrul evenimentului

Dr. Valeria Herdea: cum gestionăm teama de medic la copii VIDEO în cadrul evenimentului „Mama şi copilul” 2

Dr. Mihaela Bilic: cum prevenim îngrăşarea la copii VIDEO în cadrul evenimentului

Dr. Mihaela Bilic: cum prevenim îngrăşarea la copii VIDEO în cadrul evenimentului „Mama şi copilul” 2

Embrioni congelaţi: proceduri, avantaje, costuri

Embrioni congelaţi: proceduri, avantaje, costuri

Cum alegem responsabil medicamentele fără reţetă, suplimentele alimentare şi dispozitivele medicale pentru îngrijire personală VIDEO BY CSID

Cum alegem responsabil medicamentele fără reţetă, suplimentele alimentare şi dispozitivele medicale pentru îngrijire personală VIDEO BY CSID

Despre slăbire, sport şi alimente care îngraşă VIDEO by CSID

Despre slăbire, sport şi alimente care îngraşă VIDEO by CSID

Tratamentul modern de canal dentar VIDEO By CSID

Tratamentul modern de canal dentar VIDEO By CSID

Neurochirurgul Dorin Bică: totul despre accidentul vascular cerebral INTERVIU VIDEO

Neurochirurgul Dorin Bică: totul despre accidentul vascular cerebral INTERVIU VIDEO

Prof. dr. Memet Ozek: cum tratează spasticitatea

Prof. dr. Memet Ozek: cum tratează spasticitatea

Cancerul de piele: tratament prin chirurgia Mohs INTERVIU cu dermatologul Mihaela Leventer VIDEO by CSID

Cancerul de piele: tratament prin chirurgia Mohs INTERVIU cu dermatologul Mihaela Leventer VIDEO by CSID

Cum a fost atmosfera la prima ediţie a evenimentului

Cum a fost atmosfera la prima ediţie a evenimentului „Mama şi copilul” VIDEO

Dr. Raluca Pascu: cum eliminăm frica de dentist la copii VIDEO în cadrul evenimentului

Dr. Raluca Pascu: cum eliminăm frica de dentist la copii VIDEO în cadrul evenimentului „Mama şi copilul”

Irina Reisler: dieta disociată prin care a slăbit 50 de kilograme VIDEO by CSID

Irina Reisler: dieta disociată prin care a slăbit 50 de kilograme VIDEO by CSID

Dr. Raluca Pascu: îngrijrea dinţilor la bebeluşi şi prima vizită la dentist VIDEO în cadrul evenimentului

Dr. Raluca Pascu: îngrijrea dinţilor la bebeluşi şi prima vizită la dentist VIDEO în cadrul evenimentului „Mama şi copilul”

Dr. Ioana Simian: cum se face corect baia bebeluşului? VIDEO în cadrul evenimentului

Dr. Ioana Simian: cum se face corect baia bebeluşului? VIDEO în cadrul evenimentului „Mama şi copilul”

Dr. Ana Culcer: naştere naturală sau cezariană? VIDEO în cadrul evenimentului

Dr. Ana Culcer: naştere naturală sau cezariană? VIDEO în cadrul evenimentului „Mama şi copilul”

Cori Grămescu: recomandări utile de dietă, sport şi stil de viaţă pentru o bună stare de sănătate

Cori Grămescu: recomandări utile de dietă, sport şi stil de viaţă pentru o bună stare de sănătate

Dr. Raluca Pascu: reguli importante de îngrijire a danturii copiilor VIDEO în cadrul evenimentului

Dr. Raluca Pascu: reguli importante de îngrijire a danturii copiilor VIDEO în cadrul evenimentului „Mama şi copilul”

Dermatolog Ioana Simian: cum se îngrijeşte corect pielea bebeluşilor VIDEO în cadrul evenimentului

Dermatolog Ioana Simian: cum se îngrijeşte corect pielea bebeluşilor VIDEO în cadrul evenimentului „Mama şi copilul”

Pediatru Ana Culcer: top reguli de îngrijire a copiilor VIDEO în cadrul evenimentului

Pediatru Ana Culcer: top reguli de îngrijire a copiilor VIDEO în cadrul evenimentului „Mama şi copilul”

5 lucruri importante ca să consumi legume de calitate

5 lucruri importante ca să consumi legume de calitate

Ecografia în sarcină INTERVIU cu medicul Ruxandra Albu VIDEO by CSID

Ecografia în sarcină INTERVIU cu medicul Ruxandra Albu VIDEO by CSID

Despre cancerul de sân, scorul BIRADS şi mastectomie INTERVIU cu medicul Cristian Viişoreanu VIDEO by CSID

Despre cancerul de sân, scorul BIRADS şi mastectomie INTERVIU cu medicul Cristian Viişoreanu VIDEO by CSID

Implanturi mamare şi terapii antiaging performante INTERVIU cu medicul Constantin Stan VIDEO by CSID

Implanturi mamare şi terapii antiaging performante INTERVIU cu medicul Constantin Stan VIDEO by CSID

Îngheţata, desertul perfect sau nu? VIDEO Brules Brocks!

Îngheţata, desertul perfect sau nu? VIDEO Brules Brocks!

Totul despre implanturile dentare performante cu dr. Ionuţ Leahu VIDEO BY CSID

Totul despre implanturile dentare performante cu dr. Ionuţ Leahu VIDEO BY CSID

Despre ovarele micropolichistice şi stimularea ovariană cu medicul ginecolog Dorina Codreanu VIDEO by CSID

Despre ovarele micropolichistice şi stimularea ovariană cu medicul ginecolog Dorina Codreanu VIDEO by CSID

Greşelile de îngrijire a cuticulelor şi regulile unei manichiuri corecte INTERVIU CU UN EXPERT

Greşelile de îngrijire a cuticulelor şi regulile unei manichiuri corecte INTERVIU CU UN EXPERT

Despre fumat, cancer de plămâni şi metode de tratament cu un specialist în toracoscopie INTERVIU EXCLUSIV

Despre fumat, cancer de plămâni şi metode de tratament cu un specialist în toracoscopie INTERVIU EXCLUSIV

Totul despre protecţie solară, sănătatea pielii şi cancer cutanat cu medicul dermatolog Oana Spânu VIDEO By CSID

Totul despre protecţie solară, sănătatea pielii şi cancer cutanat cu medicul dermatolog Oana Spânu VIDEO By CSID

Cum slăbim eficient şi ne menţinem în perioada petrecerilor şi grătarelor? Interviu cu Cori Grămescu VIDEO By CSID

Cum slăbim eficient şi ne menţinem în perioada petrecerilor şi grătarelor? Interviu cu Cori Grămescu VIDEO By CSID

Petele pigmentare: soluţii propuse de un expert spaniol de top INTERVIU

Petele pigmentare: soluţii propuse de un expert spaniol de top INTERVIU

Pâinea: o scoatem sau nu din dietă? VIDEO B rules B rocks

Pâinea: o scoatem sau nu din dietă? VIDEO B rules B rocks

Implanturile Sky fast&fixed, soluţia pentru o dantură sănătoasă VIDEO By CSID

Implanturile Sky fast&fixed, soluţia pentru o dantură sănătoasă VIDEO By CSID

Despre dieta ketogenică, slăbire şi vitamine cu Cristian Mărgărit VIDEO BY CSID

Despre dieta ketogenică, slăbire şi vitamine cu Cristian Mărgărit VIDEO BY CSID

Laptele, unul dintre cele mai controversate alimente VIDEO BrulesBrocks

Laptele, unul dintre cele mai controversate alimente VIDEO BrulesBrocks

Prof. dr. Alexandru Blidaru: rar recomand mastectomie bilaterală INTERVIU (III)

Prof. dr. Alexandru Blidaru: rar recomand mastectomie bilaterală INTERVIU (III)

Ce presupune un implant dentar performant? VIDEO By CSID

Ce presupune un implant dentar performant? VIDEO By CSID

Tendinţe de ultimă oră în fertilizarea in vitro cu dr. Laura Dracea VIDEO By CSID

Tendinţe de ultimă oră în fertilizarea in vitro cu dr. Laura Dracea VIDEO By CSID

Sfaturi pentru alimentaţie în post şi slăbire eficientă la orice vârstă de la medicul Mihaela Bilic VIDEO BY CSID

Sfaturi pentru alimentaţie în post şi slăbire eficientă la orice vârstă de la medicul Mihaela Bilic VIDEO BY CSID

Prof. dr. Alexandru Blidaru: de ce trebuie făcută chimioterapia în cancerul de sân INTERVIU (II)

Prof. dr. Alexandru Blidaru: de ce trebuie făcută chimioterapia în cancerul de sân INTERVIU (II)

Totul despre boala inflamatorie pelvină sau cistită cu dr. Ruxandra Dumitrescu VIDEO By CSID

Totul despre boala inflamatorie pelvină sau cistită cu dr. Ruxandra Dumitrescu VIDEO By CSID

Top remedii pentru cuticule, piele uscată de la mâini şi călcâie de la un expert în manichiură şi pedichiură SPA

Top remedii pentru cuticule, piele uscată de la mâini şi călcâie de la un expert în manichiură şi pedichiură SPA

Cele mai performante coroane şi faţete dentare prin tehnica CEREC VIDEO By CSID

Cele mai performante coroane şi faţete dentare prin tehnica CEREC VIDEO By CSID

Cea mai bună dietă pentru piele şi păr  VIDEO BY CSID

Cea mai bună dietă pentru piele şi păr VIDEO BY CSID

Despre infertilitate, cauze şi soluţii performante cu medicul Ioan Boleac VIDEO BY CSID

Despre infertilitate, cauze şi soluţii performante cu medicul Ioan Boleac VIDEO BY CSID

14 zile pentru starea de bine: programul de dietă şi sport coordonat de Cori Grămescu VIDEO

14 zile pentru starea de bine: programul de dietă şi sport coordonat de Cori Grămescu VIDEO

Sarea în bucate: când devine periculoasă? VIDEO BrulesBrocks

Sarea în bucate: când devine periculoasă? VIDEO BrulesBrocks