OTRAVA pe care o beau zilnic milioane de români. Tot organismul e afectat, inclusiv creierul!

Ce se întâmplă dacă bei sucuri cu zahăr în fiecare zi? Cu siguranță nimic bun! Află ce efecte negative are consumul zilnic de băuturi îndulcite.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dacă obișnuiești să bei sucuri acidulate cu mult zahăr în fiecare zi, sănătatea ta fizică și psihică poate avea mult de suferit. Lucru valabil și pentru sucurile răcoritoare „din fructe”, dar cu zahăr din belșug!

Americanii sunt campioni la capitolul consumului de răcoritoare. Potrivit CDC, peste 30% dintre adulți consumă cel puțin un astfel de suc dulce pe zi. Iar procentul este și mai ridicat în rândul tinerilor: 43% consumă zilnic minimum o băutură de acest tip.

Cu siguranță știi deja că aceste băuturi carbogazoase îndulcite sunt nocive din cauza zahărului pe care îl conțin. Dar efectele dezastruoase nu se resimt doar asupra greutății corporale, așa cum ai fi tentat să crezi!

Diabetul, depresia, gingivita, boala Alzheimer, afecțiunile autoimune, infarctul sau accidentul vascular cerebral – toate acestea pot fi consecințe ale unui cumul de factori de risc pe care îi putem ține în frâu, printre care se numără și consumul de sucuri pline de zahăr.

Află mai jos care este impactul dezastruos al consumului zilnic de sucuri îndulcite.

10 motive să nu mai bei sucuri cu zahăr în fiecare zi

Nu spune nimeni că nu te poți răsfăța cu un pahar de suc din când în când. Dar nu-ți face un obicei din a consuma zilnic și în cantități mari astfel de băuturi.

Iată de ce sunt nocive sucurile acidulate îndulcite pentru sănătatea ta!

Sucurile te îngrașă

O singură cutie de 330 de mililitri de suc are aproape 40 de grame de zahăr în compoziție și îți aduce „în dar” nu mai puțin de 140 de calorii.

Dacă ești curios câte calorii se adună într-un an consumând un suc în fiecare zi, află că acestea însumează peste 50.000, adică echivalentul a 6,5 kilograme depuse.

Iar aceste kilograme nu sunt imaginare, ci chiar se depun, în special sub formă de grăsime și mai ales la femei, potrivit unui studiu publicat în American Journal of Clinical Nutrition.

Dacă bei zilnic băuturi cu zahăr, îți va fi constant foame

Din cauza conținutului mare de zahăr, sucurile acidulate duc la o creștere rapidă a glicemiei, urmată de o scădere la fel de abruptă a acesteia. În consecință, apare senzația de foame și, mai ales, pofta de a mânca alimente bogate în carbohidrați răi.

Un studiu publicat în American Journal of Public Health arată că persoanele care beau sucuri dulci în fiecare zi consumă cu 17% mai multe calorii decât au nevoie.

Consum zilnic de sucuri, risc crescut de diabet

Numeroase studii au relevat că un consum exagerat de alimente dulci, bogate în carbohidrați și sucuri acidulate este în strânsă legătură cu apariția diabetului și a sindromului metabolic.

De exemplu, o metaanaliză care a inclus peste 300.000 de persoane a arătat că riscul de diabet este cu 26% mai mare în rândul celor care consumă zilnic una sau două băuturi carbogazoase îndulcite.

Memoria are de suferit dacă bei sucuri dulci în fiecare zi

Consumul zilnic de băuturi carbogazoase bogate în zahăr este asociat și boala Alzheimer sau alte forme de demență, arată un studiu publicat în jurnalul Alzheimer’s and Dementia.

Potrivit rezultatelor obținute în urma monitorizării a 40.000 de adulți, cei care obișnuiau să consume zilnic sucuri înregistrau scoruri mult mai slabe la testele de memorie. În plus, scanările imagistice au indicat o reducere a materiei cenușii în cazul acestora.

Zahărul din sucuri crește riscul de boli autoimune

Păcătosul zahăr se face vinovat nu doar de kilogramele în plus, ci și de artrita reumatoidă sau alte boli autoimune.

Potrivit unui studiu publicat în American Journal of Clinical Nutrition, consumul exagerat de sucuri dulci poate crește cu până la 60% riscul de apariție a bolilor autoimune.

Mai mult, poate înrăutăți simptomele acestora, cum ar fi durerile sau umflăturile la nivelul degetelor, genunchilor sau al altor articulații.

Grăsimea de pe burtă, cauzată de consumul exagerat de sucuri

Mai multe studii au arătat că grăsimea de pe burtă sau grăsimea viscerală este frecvent o consecință a excesului de fructoză, ingredient des folosit în compoziția sucurilor, dar și în bere, dulciuri sau chiar în alimente de bază, cum ar fi pâinea.

Un astfel de studiu publicat în Journal of Clinical Investigation a arătat că persoanele care consumă frecvent băuturi sau alimente bogate în fructoză prezintă grăsime viscerală în exces.

Aceasta nu numai că este neplăcută din punct de vedere estetic, dar este și periculoasă. Asta, deoarece „sufocă” organe vitale, cum ar fi inima, ficatul etc. De asemenea, grăsimea de pe burtă crește semnificativ riscul de rezistență la insulină, inflamații, diabet și boli cardiovasculare.

Sucurile bogate în zahăr „hrănesc” bacteriile din gură

Dacă te întrebi de ce îți miroase urât respirația, un posibil răspuns poate fi consumul excesiv de sucuri și cel redus de apă. Zahărul din sucuri „alimentează” bacteriile care favorizează mirosul neplăcut al gurii și determină apariția cariilor, dar și a tartrului.

În plus, sucurile acide atacă smalțul dinților și favorizează subțierea acestora, precum și pătarea lor. În timp, toate aceste probleme nerezolvate duc la apariția parodontozei, o boală care te poate lăsa, la propriu, fără dinți în gură.

Riscul de infarct sau accident vascular, cu 30% mai crescut în rândul consumatorilor de sucuri

Bolile cardiovasculare sunt principala cauză de mortalitate în lume. Acestea sunt favorizate de numeroși factori de risc, printre care se numără și consumul de sucuri bogate în zahăr, care duce la obezitate, niveluri crescute de colesterol, creșterea tensiunii, dezechilibre ale glicemiei și multe alte probleme.

Un studiu publicat în revista Circulation a arătat că riscul de infarct de miocard și accident vascular cerebral este cu 30% mai mare în cazul persoanelor care consumă zilnic băuturi carbogazoase dulci.

Sucurile îți fură ani din viață

Cu cât bei mai multe sucuri, cu atât vei îmbătrâni mai rapid și anii de viață se vor reduce.

O cercetare publicată în American Journal of Public Health a relevat că o sticlă de suc de 500 de mililitri consumată zilnic îți poate „răpi” cel puțin 4 ani din viață.

Zahărul poate favoriza sau „întreține” depresia

Nu mai e niciun secret că sucurile din comerț abundă în zahăr, ale cărui efecte distrugătoare se fac resimțite pe toate planurile.

Însă studii recente indică faptul că și depresia poate fi o consecință a excesului de băuturi și alimente bogate în zahăr.

Deși nu se cunoaște cu certitudine cauza, este posibil ca zahărul să perturbe echilibrul substanțelor chimice la nivelul creierului, favorizând astfel apariția unor tulburări psihice, cum ar fi depresia, anxietatea sau atacurile de panică.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”