Sange menstrual cu cheaguri
Dr. Andreas Vythoulkas Medic specialist obstetrica-ginecologie

Buna ziua, pastilele anticonceptionale pot da astfel de dereglari, fie la inceputul utilizarii... citește

Caută în:
Cele mai

Hrana pentru creier - alimentaţia corectă pentru un creier sănătos

Creierul uman este cu siguranţă cel mai complex element din întregul univers. Totodată este organul care consumă, de departe, cea mai mare energie comparativ cu greutatea sa.

Creierul ocupă, ca spaţiu, doar 2% din corpul tău, dar consnumă cel puţin 20% din energia acestuia.

Acest organ remarcabil a evoluat de-a lungul milioanelor de ani, în tot acest timp oamenii fiind omnivori (consumatori de plante şi carne).

Există numeroşi nutrienţi în aceste alimente care sunt absolut critici pentru funcţionarea corectă a creierului, acest sistem delicat.

Atunci când nu este “îngrijit” cu atenţie – acest lucru însemnând consumul tuturor alimentelor necesare, nu doar plante şi nu doar carne – se vor produce deficienţe ale unor substanţe nutritive importante, iar acest lucru poate duce la creşterea riscului de producere a mai multor boli grave.

Iată care sunt cei 5 nutrienţi extrem de importanţi pentru creier, pe care îi poţi obţine doar prin consumul alimentelor de natură animală!

Vitamina B12

Ştiai că nici o populaţie din lume nu a adoptat vreodată, intenţionat, un regim de viaţă vegetarian?

Asta pentru că înainte de “era suplimentelor alimentare”, un astfel de regim ar fi cauzat moartea populaţiei în câţiva ani.

Cea mai cunoscută vitamină pe care organismul uman nu o poate produce, dar care este absolut indispensabilă şi provine doar din consumul alimentelor de origine animală, este Vitamina B12.

Vitamina B12 este dizolvabilă în apă şi este responsabilă de buna funcţionare a tuturor celulelor din organism. De asemenea, este în strânsă legătură cu formarea sângelui şi a realizării corecte a tuturor funcţiilor creierului.

Carenţa Vitaminei B12 duce la anemie, deteriorarea funcţiilor creierului, simptome a numeroase boli psihice şi chiar producerea bolii Alzheimer.

Singurele resurse cu adevărat bune de Vitamina B12 se găsesc în carne, peşte şi ouă.

Aşadar, Vitamina B12 este critică pentru sănătatea creierului şi buna funcţionare a sistemului nervos, astfel că deficitul ei poate cauza urmări grave asupra sănătăţii.

Creatina

Orice atlet, bodybuilder sau pasionat de sala de sport a auzit deja de Creatină.

Este cea mai populară substanţă printre atleţi, deoarece s-a dovedit a fi eficientă în creşterea masei musculare şi a forţei.

Creatina formează un “depozit” de energie în organism care ne ajută să nu obosim atunci când facem sport.

Aproximativ 95% din creatina produsă natural de organism se află în scheletul osos, dar este extrem de importantă şi pentru creier, depozitele ei naturale nefiind suficiente pentru sănătatea creierului, astfel că este esenţial să consumăm produsele din care o putem obţine, cum ar fi carnea.

Vitamina D3

Sunt sigură că ai auzit de Vitamina D până acum, mai ales pentru că i s-a acordat o atenţie destul de mare în ultimul timp. Vitamina D este produsă de colesterol în piele atunci când suntem expuşi la razele ultraviolete ale soarelui. Deoarece ştii deja că expunerea îndelungită la soare poate să provoace arsuri grave sau chiar cancer de piele, trebuie să afli că poţi obţine resursele necesare de Vitamina D din produsele animale.

Există două tipuri de Vitamina D şi anume: Vitamina D2 (obţinută din produsele vegetale) şi Vitamina D3 (provenită din produsele de origine animală). Studiile arată că Vitamina D3, obţinută din carne sau produse lactate este mult mai eficientă pentru organism, iar carenţele acestei vitamine pot duce la apariţia a diferite boli, cum ar fi bolile cardiovasculare sau cancerul.

De asemenea, scăderea presiunii sanguine, depresia sau leziunile cognitive au fost şi ele asociate cu deficitul de Vitamina D din organism.

Şi cum expunerea în exces la soare nu este o opţiune, singura cale prin care poţi să obţii necesarul de Vitamina D pentru organism este prin consumul alimentelor animale, una dintre cele mai bogate surse fiind peştele gras.

Carnosina

Carnosina este un nutrient extrem de important pentru organism de care probabil nu ai auzit până acum. Prefixul “carno”-vine de la traducerea în latină a cuvântului “carne”.

Se găseşte strict în ţesuturile animale, ceea ce înseamnă că vegetarienii nu prea au cum să îl obţină.

Această substanţă benefică pentru organism este creată din aminoacizi şi este necesară atât muşchilor cât şi sănătăţii creierului. De asemenea, este cunoscută şi sub numele de “substanţa tinereţii” deoarece conţine elemente antioxidante, putând să prevină boli grave precum Parkinson şi Alzheimer.

Acid dacosahexaenoic (DHA)

Fiecare persoană care vrea să aibă grijă de nutriţia sa ştie că acizii graşi esenţiali Omega-3 sunt extrem de importanţi. Corpul uman nu poate să îi producă singur, astfel că trebuie să îi obţinem din altă parte. Motivul pentru care acizii graşi Omega-3 (şi Omega-6) sunt numiţi “esenţiali” este faptul că fără ei, ne îmbolnăvim!

Specialiştii în sănătate şi nutriţie susţin că Omega-3 sunt esenţiali mai ales pentru sănătatea creierului şi dezvoltarea normală a organismului uman.

Persoanele vegetariene suferă de carenţe ale acestor acizi, astfel că riscul lor de îmbolnăvire este mult mai ridicat. Cele mai bogate surse de acizi graşi esenţiali Omega-3 se găsesc în produsele animale precum peştele gras.

Oamenii au evoluat mâncănd atât alimente vegetale (legume şi fructe) cât şi de origine animală (carne şi lactate) şi, deşi în unele cazuri putem supravieţui fără ele, lipsa consumului de produse animale va duce, în timp, la îmbolnăvirea organismului.

Citește și:
Învaţă să previi cancerul gastric
Berea cu arome de fructe - cocteil de calorii, E-uri, îndulcitori şi 0,002% aromă naturală
Tulburari de somn: Narcolepsia, Hipersomnia, Insomnia


Exclusiv Online - 08.07.2014
Citește pe one.ro
Cum arata acum prima soţie a lui HAGI, Leni! Cum arata acum prima soţie a lui HAGI, Leni!
Sorana a slăbit rapid: "De la 70 kg, la 56... reţeta?" A ţinut o dietă controversată Sorana a slăbit rapid: "De la 70 kg, la 56... reţeta?" A ţinut o dietă...
Rac Rac 22 iunie - 22 iulie

E vremea să străluceşti! Eforturile tale vor fi, în sfârşit, recunoscute şi vei primi aprecierea mult-aşteptată. Şefii te vor lăuda pentru munca depusă în ultimele luni şi s-ar putea chiar...citește mai departe

comments powered by Disqus

×

One.ro
Motivul pentru care Kim Kardashian a angajat o mamă surogat. O va plăti cu 113.000 de dolari Motivul pentru care Kim Kardashian a angajat...
Testul de inteligenţă al lui Einstein!...
De nerecunoscut! Cum arată acum Sandra...
Zf.ro
Ce face România, la fiecare şase luni schimbă premierul? Criză politică TOTAL neaşteptată: Cum a ajuns populaţia din nou OSTATICĂ în lupta pentru putere Ce face România, la fiecare şase luni...
BusinessMagazin.ro
Oraşul în care poţi ÎNCHIRIA un apartament cu 1 euro pe an. Nimeni NU ARE VOIE să mărească suma Oraşul în care poţi ÎNCHIRIA un apartament...
Cea mai bună veste pentru angajaţi! Dacă...
Avertismentul înfiorător al lui Stephen...
Descopera.ro
Zilnic avea ''sentimente înflăcărate''. Orgasmele acestei femei i-au dat peste cap pe medici Zilnic avea ''sentimente înflăcărate''....
FALSUL de proporţii din Biblie. De ce au...
VIDEO viral. Această BLONDĂ sexy s-a ÎNTINS...
Mediafax.ro
JOCURILE din spatele uşilor închise. Dragnea a hotârât. CINE va fi viitorul PREMIER JOCURILE din spatele uşilor închise. Dragnea...
FOTO, VIDEO | Accident TERIFIANT în Capitală....
Instagram introduce o nouă CARACTERISTICĂ...
Gandul.info
Cel mai SCANDALOS SECRET al lui Vladimir Putin. Ce făcea soţia sa folosind un NUME FALS. Informaţiile au ieşit la iveală după 15 ani Cel mai SCANDALOS SECRET al lui Vladimir...
Armata Poloniei a numit o brigadă după...
Telespectatorilor NU LE VA VENI SĂ CREADĂ....
DA.ZF.ro
5 drumuri magice din România pe care poţi evada cu maşina - GALERIE FOTO 5 drumuri magice din România pe care poţi...
Cele 7 minuni ale României: locuri spectaculoase...
TOP 5 plaje sălbatice, foarte aproape de...
ProSport.ro
FOTO INCREDIBIL! Nimeni nu o mai poate recunoaşte! Ce s-a întâmplat în câţiva ani cu una din cele mai frumoase femei din lume FOTO INCREDIBIL! Nimeni nu o mai poate recunoaşte!...
Ania Gadea, imagini incredibil de provocatoare!...
FOTO EXPLOZIV! Nu se aştepta SĂ FIE FOTOGRAFIATĂ...
ApropoTv.ro
Christian Sabbagh a moştenit o avere fabuloasă. Ce a făcut cu banii? “M-am născut într-o familie bogată” Christian Sabbagh a moştenit o avere fabuloasă....
Tudor Chirilă, după 3 ani de Vocea României:...
Ozana Barabancea şi-a micşorat stomacul,...
Go4it.ro
Moment jenant pentru SUA, într-un exerciţiu maritim de apărare a insulelor Hawaii de o ameninţare venită din Coreea de Nord. Au testat o armă de ultimă generaţie, iar „DEZASTRUL” s-a produs. Pe Kim Jong-un probabil l-a bufnit râsul când a aflat ce s-a întâmplat Moment jenant pentru SUA, într-un exerciţiu...
ProMotor.ro
Andreea Mantea - Pictorialul care îţi semnează divorţul - GALERIE FOTO Andreea Mantea - Pictorialul care îţi...
FEMEIA nu ştia că este filmată, aşa...
Acest şofer conducea noaptea când s-a...
ULTIMA ORĂ
PRIMUL SONDAJ după scandalul Dragnea-Grindeanu. Câţi români ar vota PSD, dacă ar fi alegeri duminică. SURPRIZA de pe locul doi

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.