Simptome COVID pe zile: cele 3 faze ale bolii. Ghid realizat de un medic infecționist

  • Publicat:
  • Actualizat:

Medicul infecționist Virgil Musta a întocmit un ghid util despre simptome COVID pe zile și evoluția bolii, astfel încât persoanele infectate să recunoască rapid când este cazul să meargă la spital, pentru a preveni formele critice. Ghidul este realizat pe baza observațiilor medicului și trebuie menționat că este posibil ca evoluția bolii să nu urmeze 100% descrierea acestor simptome COVID pe zile în cazul tuturor pacienților.

Dr. Virgil Musta, medic primar Boli Infecțioase la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, atrage atenția că evoluția bolii poate fi foarte rapidă. Starea pacientului poate evolua, în decurs de doar câteva zile, spre stadiul sever, mai ales dacă vorbim despre o persoană tânără, fără factori de risc, dar a cărei imunitate declanșează o furtună de citokine care cu greu mai poate fi oprită.

Așadar, ține cont de informațiile de mai jos, care pot fi foarte valoroase dacă nu știi cum să acționezi dacă ai fost infectat, dar reține că sunt date orientative!

Aceste recomandări vin ca urmare a observațiilor pe care le-am putut face în ultima perioadă la pacienții COVID- 19 internați la spitalul Victor Babeș din Timișoara, din care a rezultat faptul că cca. 80% dintre cei care, din păcate, au decedat au venit târziu la spital, iar eu am convingerea că o mare parte dintre ei puteau fi salvați dacă veneau mai devreme, spune medicul.

Ca să înțelegeți cât mai ușor ce știm până acum legat de fazele de evoluție a bolii, o să le explic mai jos, dar și în sinteză în grafic. Recomand să copiați undeva explicațiile de mai jos, să le aveți la nevoie și să le trimiteți și altor persoane despre care știți că au fost depistate pozitiv.

Dacă știi cum evoluează boala și ce trebuie făcut, ești mult mai liniștit, inclusiv mental!

Perioada de incubație a virusului SARS-CoV-2

Din momentul contractării virusului, acesta ajunge la nivelul nasului și gâtului și urmează o perioadă medie de 5-7 zile (dar poate ajunge și până la 14 zile) în care virusul se multiplică.

Se numește perioada de incubație. Pacientul nu prezintă simptome, dar după câteva zile de la contactul cu persoana care i-a transmis virusul poate deveni contagios, chiar înaintea apariției primelor simptome.

Înțelege fazele bolii COVID-19 și vei ști cum să acționezi la timp!

Simptome COVID pe zile: Faza I

După perioada de incubație urmează primul stadiu propriu-zis al bolii, când începe conflictul dintre virus și mecanismele de apărare ale organismului.

Acest conflict produce inițial modificări minime inflamatorii în organism, ce duc la apariția primelor simptome, ce se pot întinde pe o durată de cca 5-7 zile de la apariția lor.


SIMPTOME:


Aceste simptome nu sunt totuși foarte intense în acest stadiu și durează doar câteva zile, apoi se diminuează sau chiar dispar. Pacienții respiră bine, saturația de oxigen este peste 98% (dacă nu există o boală cronică din cauza căreia saturația era scăzută și înaintea simptomelor) si starea generală nu este foarte influențată, putând desfășura activități obișnuite.

în cazul în care cantitatea de virus ce intră în organism nu este foarte mare, iar imunitatea organismului este bună (competentă), atunci virusul este neutralizat și boala se oprește în acest stadiu. În triunghiul galben din grafic este reprezentată cantitatea de virus și se poate vedea cum aceasta scade (de la bază spre vârful triunghiului) datorită acțiunii imunității, până la eliminarea completă din organism.

În cazul în care cantitatea de virus este mare, iar imunitatea este totuși bună, boala se prelungește pentru că sistemul imunitar luptă cu boala, iar în urma conflictului dintre virus și imunitate apare o reacție inflamatorie mai intensă, posibil și tulburări de coagulare.

Pacienții aflați în această situație prezintă simptome mai intense sau prelungite, poate apărea și o ușoară scădere a saturației, dar peste 93%, dar în final sistemul imunitar, cu un ușor sprijin medicamentos (dar numai recomandat de medic) reușește să blocheze evoluția bolii spre forme severe.

De aceea, este important ca medicul de familie să te monitorizeze zilnic, pentru a acorda la timp sprijinul necesar stopării evoluției bolii!

Cel mai bine este ca boala să fie descoperită în această primă fază, deoarece, chiar dacă va exista o cantitate mai mare de virus, medicamentele antivirale (prescrise numai de către medic) acordate la timp ajută organismul să învingă virusul în acest stadiu.

Totodată, dacă știm că simptomele de mai sus sunt cauzate de infecția cu SARS-CoV-2, suntem mai precauți la semnele posibile de severitate pe care le veți vedea mai jos și putem acționa mai rapid, motiv pentru care este recomandată testarea PCR la primele suspiciuni întemeiate.

Uneori, faza I nu este percepută de pacienți, din cauza unei simptomatologii minore, iar pacienții pot conștientiza boala direct în faza II, aspect ce poate încurca evaluarea clinică a pacientului. De aceea este important să ne analizăm bine, pe baza acestor explicații, pentru a evalua corect situația.

Până acum, la aproximativ 60% dintre bolnavi, cei care se încadrează la forme asimptomatice și ușoare, boala s-a oprit în această primă fază.

Ce prevede noul protocol de tratament pentru COVID – pacienții cu forme ușoare și fără comorbidități pot apela la tratament simptomatic (în funcție de recomandările medicului), antiviralele se administrează în primele zile de boală doar dacă există factori de risc, antibioticele sunt necesare doar dacă se constată o suprainfecție bacteriană.

Simptome COVID pe zile: Faza II

În 20% din cazuri, în special din cauza unei încărcături mari de virus și a unei imunități incompetente (se pare că acest lucru este determinat și genetic), boala evoluează și trece în faza II, când organismul, pentru a se apăra, declanșează modificări inflamatorii și de coagulare, care pot începe să distrugă chiar propriul organism.

Se declanșează niște reacții în cascadă, care sunt foarte greu de oprit. În acest moment, prezența la spital pentru evaluare și intervenția medicală este esențială și trebuie să fie rapidă, pentru ca boala să nu avanseze spre faza III.

Începând cu faza II, virusul depășește practic prima linie de apărare de la nivelul nasului și faringelui și trece în sânge, ajungând în alte organe, mai frecvent în plămâni, dar și în sistemul nervos, inimă, ficat, rinichi, pancreas, intestin, declanșând afectarea acestor organe.


SIMPTOME:

  • febra mare prelungită, care durează peste 7 zile sau reapariția febrei după ce o perioadă dispăruse
  • tuse seacă obositoare
  • dureri toracice
  • oboseală foarte mare
  • dureri musculare intense ca la gripă
  • senzația de lipsă de aer, care poate fi monitorizată prin determinarea saturației de oxigen, cu un pulsoximetru. În această etapă saturația de oxigen poate scădea până la 90%.
  • analize specifice de laborator, care arată intensitatea sindromului inflamator și a modificărilor de coagulare
  • radiologie, care arată gradul de afectare pulmonară – în formele medii, până la 50% din plămâni sunt afectați

În prima perioadă a acestei faze, când simptomele nu sunt agravate și sunt sub control, iar saturația este peste 93%, putem rămâne la domiciliu pentru a fi monitorizați și tratați de medicul de familie, dar numai după ce am fost totuși la spital pentru evaluare.

Din momentul în care simptomele sub forma descrisă mai sus sunt intense și persistă sub medicația primită sau chiar se intensifică, este esențial să mergem din nou la spital pentru evaluare și posibil internare.

Orice moment pierdut poate duce la modificări atât de importante în organism încât evoluția negativă să nu mai poată fi pur și simplu oprită!

Simptome COVID pe zile: Faza III

Este stadiul în care inflamația este importantă (crește în intensitate de la vârful spre baza triunghiului roz din grafic), apar tulburări de coagulare, cascadele patogenice declanșate sunt foarte greu de oprit din cauza inerției lor, iar distrucția de la nivelul plămânilor și a altor organe este importantă, conducând spre forme severe de boală (cca. 10-15 % din cazuri până acum) sau spre forme critice (cca. 5-10% din cazuri până acum).

Formele critice de boală necesită intervenție în secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI).

În organism poate apărea o hiper-reacție imună ce produce o furtună de citokine, cu distrucție rapidă și severă a aproape tuturor organelor. La nivelul plămânilor nu se mai pot face schimburile de gaze, iar oxigenul nu mai ajunge la celulele din diferite organe, acestea mor, afectând organul respectiv. Se instalează insuficiența multiplă de organ sau apar complicații ca infarctul miocardic, accidentul vascular cerebral, tromboze, hemoragii masive sau alte complicații majore, care duc la decesul pacientului.


SIMPTOME:

  • starea generală se înrăutățește brusc
  • saturația de oxigen a sângelui arterial scade sub 90%
  • astenia este marcantă
  • tusea poate fi intensă
  • pacienții nu mai pot desfășura nicio activitate, uneori prezintă și tulburări neurologice, somnolență, stare confuzională etc.
  • biologic, apare o inflamație masivă, tulburări de coagulare, creșterea citokinelor și a lactatului care indică oxigenare insuficientă la nivelul celulelor din organism
  • pulmonar, afectarea cuprinde peste 50% din suprafața plămânilor

Din păcate, în ultimul timp, tot mai mulți pacienți se prezintă la spital în aceste forme avansate de boală, din diferite motive: fie că nu doresc să se interneze din principiu, fie că se consideră rezistenți și că pot depăși singuri boala, fie că ei consideră că nu au factori de risc, fie că nu identifică semnele de boală etc.

La ce te ajută să înțelegi fazele de evoluție a bolii COVID-19

Toate cele de mai sus sunt menite a te ajuta să știi exact ce să faci, în funcție de identificarea corectă a stadiului bolii, astfel încât să poți interveni la timp, pentru a nu evolua rapid spre forme severe sau critice.

Recomandările medicului

  1. În primul rând, dacă prezinți oricare dintre simptomele de mai sus, testul PCR te ajută să identifici corect și la timp stadiul bolii și acțiunile specifice;
  2. Dacă testul este pozitiv, ia imediat legătura cu medicul de familie, explică-i cât mai exact istoricul și simptomele prezente, el te va îndruma pe mai departe. Dacă nu consideră că e cazul să îți spună să mergi la spital (conform celor prezentate) și îți recomandă tratamentul pentru acasă, menține oricum legătura permanentă cu medicul de familie și menționează imediat orice schimbare în evoluția simptomelor.
  3. Dacă apar simptomele explicate mai sus pentru faza II (sau mai grav, pentru faza III), pe lângă anunțarea medicului de familie, trebuie să suni la 112, pentru deplasare obligatorie și rapidă la spital pentru evaluare. Aici se măsoară saturația de oxigen, se recoltează analize specifice și se face radiologie, iar în funcție de rezultate (care vor indica exact gradul de severitate) și de locurile disponibile, se hotărăște dacă se recomandă internarea imediată sau tratamentul la domiciliu sub supravegherea medicului de familie. Dacă se recomandă internarea, ar fi bine să nu refuzi (se recomandă atunci când se consideră că în spital se poate gestiona mai bine forma ta de boală), pentru că de cele mai multe ori pacienții care au refuzat internarea au revenit cu o formă mult mai gravă, în unele cazuri nemaiputându-se face nimic pentru a-i salva.
  4. Anunță și alte persoane despre care știi că au COVID-19 în legătură cu modul în care să acționeze corect și la timp, trimițându-le aceste explicații. Le poți salva viața!
  5. Ai încredere în personalul medical, în medicii specialiști, în cercetători, sunt oameni care își dedică energia și experiența pentru a ajuta concret la depășirea acestei perioade foarte grele.

În județul Timiș, pentru a-i ajuta pe medicii de familie să gestioneze mai bine pacienții COVID-19 care se tratează acasă, medicul Virgil Musta a construit platforma informatică Pandemic Controller, unică în țară, care îi ajută să stadializeze boala în funcție de rezultatele analizelor obținute la evaluarea din spital și, totodată, face recomandări de terapie, în conformitate cu protocolul național, cu ghidul de terapie recomandat medicului de familie și cu experiența specialiștilor de la Spitalul Victor Babeș de până acum.

În plus, prin programul Oxigen pentru Timișoara (realizat în colaborare cu primăria Timișoara și cu ONG-uri locale), pacienții care se tratează acasă pot beneficia gratuit de pulsoximetru și de concentrator de oxigen, la recomandarea medicului de familie.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Căderea părului: ce boli poate ascunde
Căderea părului: ce boli poate ascunde
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân