5 alimente de evitat dacă ai colesterolul ridicat și alternative sănătoase

  • Publicat:

Descoperă câteva alimente de evitat dacă ai colesterolul ridicat. Sau măcar încearcă să le consumi cât mai rar! 

Multe alimente bogate în colesterol conțin, de asemenea, și grăsimi saturate, extrem de nocive pentru sănătatea inimii. Din această categorie NU fac parte ouăle, blamate multă vreme nejustificat. Poți mânca un ou pe zi fără niciun fel de strângere de inimă.

În schimb, iată care sunt alimentele pe care trebuie să le eviți dacă analizele de sânge îți indică faptul că ai colesterolul ridicat.

Lactate cu multă grăsime

Laptele gras, untul sau iaurtul cu procent mare de grăsime, smântâna, brânza topită, parmezanul, telemeaua, mozzarella, toate acestea sunt alimente de evitat dacă ai colesterolul ridicat. Mai mult, brânza poate conține cantități mari de sodiu – deci aviz cardiacilor care trebuie să limiteze consumul de sare!

În locul acestora, alege lapte mai slab, brânză tip ricotta, feta, urdă, iaurturi cu procent mai redus de grăsime. Iar în loc de unt, folosește ulei de măsline extravirgin sau ulei de avocado – dar cu măsură, pentru că au destul de multe calorii.

Carne grasă

Ceafă de porc, coaste, carne tocată, miel, rață, antricot de vită, pielița de pui – da, din păcate va trebui să renunți la ele dacă ai probleme cu colesterolul.

Există însă alternative, cum ar fi carnea tocată de pui (atenție la cea din comerț, poate conține și pielițe, care nu sunt de dorit în dieta anti-colesterol), mușchiul de vită, cotletul de porc, pieptul de pui sau de curcan.

Și nu uita de pește, cea mai sănătoasă carne, dar ai grijă și aici, pentru că sunt sortimente pe care ar trebui să le eviți, nu din cauza colesterolului, cât mai degrabă din pricina metalelor grele conținute.

Cele mai bune (și ieftine) soiuri de pește la dietă și în general sunt sardinele, hamsiile, șprotul, care pot fi consumate și la conservă, au aceleași beneficii – dar cu băgare de seamă la conținutul de sare și ulei.

Mezeluri

Nu spune nimeni că ar trebui să nu mai mănânci deloc mezeluri, dar ai grijă totuși la conținutul de grăsime din acestea. Citește etichetele, fii atent la procentul de carne folosit în compoziție (ar trebui să fie peste 90%), precum și la cantitatea de sare.

Salamul gras, cârnații, crenvurștii, pateurile cu un procent ridicol de mic de ficat și alte produse din carne procesate de acest tip trebuie evitate sau mâncate cât mai rar și în cantitate cât mai mică dacă ai colesterolul în afara parametrilor.

Alternative? Sunt mai puține, pentru că nu toată lumea are timpul și priceperea să facă acasă mezeluri de calitate. Însă poți consuma în loc de salam gras o șuncă mai slabă de pui sau de curcan, pateul îl poți face acasă, la fel și cârnații, din ingrediente atent alese, cu cât mai puțină grăsime.

Prăjeli 

Tot ce presupune prăjeală în ulei înseamnă boală sigură pentru vasele de sânge. Prin adaosul mare de ulei, dar și compușii care se formează în urma prăjirii la temperaturi mari a grăsimilor din carne (acrilamida), astfel de alimente devin adevărate bombe calorice, cu consecințe atât asupra greutății corporale, dar și asupra sănătății în general.

Amintim aici șnițelele, chiftelele, carnea de pui prăjită, nuggets, fish fingers, cartofi prăjiți și nu numai – toate acestea absorb și rețin uleiul, devenind astfel alimente bogate în grăsimi saturate și colesterol de pe urma cărora sănătatea ta va avea de pierdut.

O alegere mai bună este gătitul la abur, la airfryer (friteuză cu aer cald) sau la cuptor, cu foarte puțin ulei și multe condimente care dau un gust excelent și ajută și digestia.

Dulciuri

Tot din categoria alimente de evitat dacă ai colesterolul ridicat fac parte și dulciurile sau produsele de patiserie care au în compoziție unt, margarină sau ulei de palmier, toate fiind surse de grăsimi saturate și colesterol. De asemenea, astfel de dulciuri conțin cantități imense de zahăr, care poate crește nivelul trigliceridelor din sânge.

Câteva exemple de astfel de dulciuri sunt: gogoșile, biscuiții, prăjiturile, cornurile cu cremă, napolitanele și cam tot ce găsești pe raftul din supermarket sau la patiseria din colțul străzii.

O variantă ar fi să îți faci acasă deserturile, dar cu mare grijă la ingrediente și la cantități. Folosește unt puțin spre deloc, înlocuiește zahărul cu îndulcitori cu mai puține calorii (xilitol, stevia, nectar de agave, melasă) și redu cantitatea de făină albă sau schimbă cu variante mai „sărace” în carbohidrați, cum ar fi făina de migdale, de hrișcă, de ovăz etc.

De asemenea, poți încerca să-ți „educi” pofta de dulce renunțând o perioadă la tot ce înseamnă dulcele procesat din comerț și alegând, în schimb, fructele proaspete, cele deshidratate (cu măsură, pentru că au multe calorii) sau compoturile fără zahăr adăugat.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân