Conf. Dr. Marcian Manu

Conferențiar Universitar Doctor - Marcian Manu, medic primar chirurgie urologică, doctor în științe medicale, consideră că urologia este una dintre cele mai complexe specialități, dacă nu chiar cea mai complexă, pentru că îmbină o latură chirurgicală deosebit de vastă, care înseamnă chirurgia aparatului urinar in totalitatea sa, chirurgia abdominală, chirurgia rinichiului, chirurgia ureterelor, a vezicii urinare și a prostatei, a organelor genitale interne și externe, a tractului digestiv care poate fi folosit în patologia urologică, în operațiile de substituție și de plastie.

Latura tehnică a acestei specialități a explodat în ultimii ani, bisturiul aproape a dispărut de pe masa de operație, fiind înlocuit de ureteroscoape, laseri și roboți cu care se rezolvă din ce în ce mai multe afecțiuni urologice.

Urologia este o profesie care îmbină atât chirurgia pură cu specialități medicale pure, iar rinichiul, așa cum el este numit “viscer elegantissimus”, este un organ fantastic, deosebit de adaptabil la condiții normale și patologice și care poate stabiliza sau destabiliza starea pacientului", DR. MARCIAN MANU VORBESTE DESPRE PRACTICA MEDICALA IN UROLOGIE

Cum vede dl. dr. urologia moderna?

  • Fără bisturiu
  • Endoscopică
  • Laparoscopică
  • Robotică
  • Bazată pe evidențe medicale
  • Curativă
  • Fără durere
  • Profilactică
  • Adresată specific fiecărui pacient, folosind algoritmul corect și complet de investigație si tratament
  • Aliniata Ghidurilor de Practica Urologica Europeana și Americana.
Conf. dr. Marcian Manu, SANADOR: despre cancerul de rinichi și transplantul renal

Conf. dr. Marcian Manu, SANADOR: despre cancerul de rinichi și transplantul renal

Conf. dr. Marcian Manu, medic primar urologie, Șef Secție Urologie la Spitalul Clinic SANADOR, a precizat în CSID.RO Live când este necesar un transplant renal.