Durerea de burtă după sex – din ce cauză apare și cum poate fi prevenită? Răspunsul ginecologului

02.06.2021 | Redactia CSID
Durerea de burtă după sex – din ce cauză apare și cum poate fi prevenită? Răspunsul ginecologului
Sursa foto: Shutterstock

Durerea de burtă după sex nu este tocmai normală și nici nu trebuie ignorată. Actul sexual ar trebui să fie plăcut, lipsit de durere. În cazul în care apar dureri de stomac sau alt disconfort abdominal după actul sexual, este posibil să existe o problemă. Uneori însă, astfel de simptome apar și datorită orgasmului, deci nu întotdeauna e un motiv de îngrijorare.

Află mai jos de ce apare durerea de burtă după sex și când este cazul să te adresezi medicului ginecolog.

De ce apare durerea de burtă după sex?

Potrivit experților, durerea de burtă după sex poate avea la bază una sau mai multe cauze.

Primul motiv poate fi orgasmul, care provoacă diverse contracții uterine ce duc la disconfort abdominal. O altă cauză poate fi faptul că faci sex la ovulație și penetrarea este prea profundă.

Deși mai rar întâlnită, reacția alergică la spermă poate cauza durerea de burtă după sex. Medicii spun că sperma poate fi, în unele cazuri, iritantă pentru uter, care reacționează prin contracții uterine dureroase și crampe.

Uterul retrovers sau înclinat este o condiție medicală prezentă la aproximativ 30% dintre femei. În această situație, penisul exercită o presiune suplimentară asupra uterului în timpul actului sexual și, în consecință, pot apărea crampele și durerile abdominale.

Anumite poziții sexuale, așa cum este poziția misionarului sau doggy style, pot declanșa durerea abdominală. În schimb, este de preferat o poziție sexuală care permite controlul penetrării, așa cum este cowgirl (femeia deasupra) sau lingurița (penetrare din lateral).

Printre cauzele durerii de burtă după sex se numără și pătrunderea bacteriilor în vagin. De aceea este extrem de importantă igiena intimă a ambilor parteneri atât înainte, cât și după actul sexual. Nu uitați de prezervativ, care vă ferește de bolile cu transmitere sexuală!

De asemenea, urinarea imediat după ejaculare ajută la eliminarea bacteriilor din vagin.

Dacă durerea nu dispare în decurs de câteva ore și se agravează sau persistă, programează o consultație la medicul ginecolog pentru a afla care este cauza și ce soluții te ajută să scapi de problemă.