7 semne că ești epuizată psihic. Soluții pentru recăpătarea energiei și optimismului

  • Publicat:
  • Actualizat:
7 semne că ești epuizată psihic. Soluții pentru recăpătarea energiei și optimismului
Sursa foto: Shutterstock

Trăim vremuri destul de grele și de ciudate, cu evenimente care ne dau zilnic viața peste cap ca urmare a pandemiei. Dacă simți că ești epuizată psihic, află că nu ești singura în situația asta. Important e să recunoști semnele și să-ți iei o pauză ca să-ți reîncarci bateriile.

Vezi mai jos câteva semne care îți pot indica faptul că ești epuizată psihic.

Indicii că ești epuizată psihic: mereu nervoasă, neatentă, probleme cu somnul

Ești nervoasă și nu ai răbdare cu ceilalți

Dacă ești epuizată psihic, foarte probabil vei avea o stare de nervozitate permanentă, vei fi arțăgoasă și răbdarea ta va fi la limită. Emoțiile sunt mult mai greu de controlat când suntem secați de energie fizică și psihică.

Faci greșeli la muncă

Productivitatea ta la job poate avea de suferit din cauza epuizării psihice. Nu te poți concentra, îți lipsește motivația, ești ușor distrasă de nimicuri și nu poți respecta deadline-urile. Chiar și responsabilitățile minore ți se pot părea o corvoadă și ducerea lor la bun sfârșit îți poate lua mai mult timp decât de obicei.

Ești cu capul în nori

Din cauza epuizării psihice, mintea ta umblă brambura și nu te poți concentra pe ce ai de făcut, fie că e vorba de muncă sau de treburi casnice. Atenție însă – lipsa de atenție poate fi extrem de periculoasă, mai ales dacă ești la volan. Epuizarea este una dintre cauzele principale ale accidentelor rutiere.

Dormi puțin și prost

Deși ai putea crede că epuizarea te face să dormi „buștean”, adevărul este că face exact pe dos. Epuizarea psihică înseamnă multe griji, stres, iar asta îți crește riscul de a te confrunta cu insomnie sau cu un somn neodihnitor.

Dacă te trezești mai obosită decât erai înainte de culcare, cel mai probabil creierul e suprasolicitat și nu poate lua pauză pentru a-și încărca bateriile. Nu aștepta să treacă de la sine, cere ajutor de specialitate!

Semne că ești epuizată psihic: mănânci tot ce prinzi, te dor toate, te apucă depresia

Durerile te acaparează

Atunci când ești epuizată psihic, orice durere, cât ar fi ea de neînsemnată, o poți percepe exacerbat. Durerea de cap, de oase, de mușchi, de spate, de stomac, toate acestea sunt resimțite mai puternic atunci când starea ta emoțională nu este tocmai bună. Iar toleranța la efort este și ea redusă, așa că exercițiile ți se pot părea mult mai dificile când nu ai o stare psihică grozavă.

Te lovește depresia

Lipsa de energie, de motivație, starea prelungită de tristețe, stările de anxietate, atacurile de panică repetate, stima de sine scăzută, lipsa de interes, evitarea socializării sunt semnale că ești epuizată psihic și te paște depresia, afecțiunea secolului. Nu lăsa depresia să te doboare, cere ajutor!

Mănânci haotic

Mâncarea este cel mai la îndemână antidepresiv, motiv pentru care, atunci când te simți obosită, epuizată fizic și psihic, tot ceea ce îți dorești este să te refugiezi într-o pungă cu chipsuri, o ciocolată întreagă, o găleată de crispy strips sau o sticlă de vin roșu. Și mănânci când dulce, când sărat, când gras, mai mult decât are nevoie corpul tău, doar pentru a „compensa” confortul emoțional de care duci lipsă. Din nou, psihoterapia este soluția care te poate ajuta!

Ce poți face pentru a-ți recăpăta buna dispoziție

O rețetă universală pentru redobândirea optimismului nu există. Fiecare își poate găsi „supapa” prin care să scape de negativism și să își păstreze capul pe umeri în această perioadă dificilă pe care o traversăm.

În schimb, există câteva trucuri banale pe care poate nu toți le luăm în considerare sau pe care le ignorăm, crezându-le inutile. Dar care pot face diferența!

Iată care sunt sfaturile medicului psihiatru Vlad Stroescu:

  1. Găsește-ți sursa de liniște – o plimbare în parc, o carte citită într-un colț intim al casei.
  2. Nu te enerva din nimicuri și, mai ales, nu pe cei dragi. Îmbrățișați-vă mai des!
  3. Caută-ți pasiunea care te relaxează – poate fi grădinăritul, mersul pe bicicletă, pictatul, gătitul.
  4. Nu căuta țapi ispășitori și nici nu judeca prea aspru un om. Viața e plină de nuanțe, niciodată albă sau neagră. Niciun om nu merită cu adevărat disprețul și oroarea noastră. Nici măcar, sau mai ales, noi înșine.
Urmărește CSID.ro pe Google News
Alina Iliescu - Psihanalist
Alina Iliescu este mai mult decât un psihoterapeut obișnuit - este personality profiler și fondatoarea ARI Love - o matrice online care îți analizează profilul psihologic și apoi îți caută un partener potrivit printre cei care s-au înscris pe site. Deși este atrasă de psihologie de multă ...
citește mai mult
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”