Reziliența: beneficii, dar și ce ne împiedică să o atingem

Reziliența, acest concept vehiculat de specialiștii în sănătate mintală, are ca beneficiu principal faptul că ne pregătește și ne ajută să trecem peste evenimentele traumatice din viața noastră. Petruț Dinu, consilier de dezvoltare personală și consilier filosofic, ne-a vorbit despre beneficiile acesteia, dar și ce ne împiedică să fim rezilienți.

 Ce se întâmplă doctore: Care sunt beneficiile rezilienței?

Petruț Dinu: Principalele beneficii ale rezilienței sunt: o mai bună pregătire pentru adaptarea la potențiale situații traumatice, creșterea anduranței și a rezistenței la frustrare, un mai bun acordaj la propria persoană, la ceilalți și, după caz, la Dumnezeu, autodescoperirea, creșterea stimei de sine (persoana știe că e mai puternică și capabilă să facă față provocărilor), dobândirea unor cunoștințe, abilități și competențe noi, dezvoltarea capacităților relaționale, evoluția personală, înflorirea spirituală.

Recomandări

Psih. Ligia Peters: Cum știi când este momentul să mergi la un psiholog?

Importanța relațiilor de prietenie pentru sănătatea mintală și emoțională

C.S.Î.D.: Care sunt factorii care ne împiedică să fim rezilienți?

P.D.: Sunt mai mulți factori care ne pot împiedica să fim rezilienți: factori genetici, familiali, socio-culturali sau situațiile epuizante.

Factorii genetici: Gradul de reziliență al părinților poate fi un indicator al rezilienței copiilor. Anxietatea unei mame în timpul nașterii și în primele luni de viață ale copilului ei este cel mai important predictor al anxietății acestuia. De asemenea, tulburările mentale sau de personalitate ale părinților pot îngreuna viața copiilor. A avea un părinte cu schizofrenie te poziționează într-o categorie de risc de 10% în dezvoltarea, la rândul tău, a acestei tulburări. Simpla frică determinată de acest risc poate crește paranoia, tendința de catastrofizare, vulnerabilitatea și scade stima de sine, factori care pot perturba fundamental reziliența unei persoane.

Factorii familiali: De la părinți nu moștenim doar trăsăturile genetice, ci și tiparele relaționale sau de atașament. Crearea unui atașament securizant între părinte și copil, alături de o relație stabilă între părinți, este rețeta perfectă pentru dezvoltarea într-un mediu sănătos. Acest tip de atașament sănătos presupune o relație echilibrată, în care copilul se poate baza pe părinții săi pentru îndeplinirea nevoilor, dar de care se poate îndepărta atât cât simte nevoia pentru explorarea lumii și autoexplorare. Orice exagerare poate crea un atașament nesigur, care poate fi de trei feluri: anxios, evitant sau ambivalent. Reziliența adultului este conectată cu securizarea afectivă din copilărie. Puterea de a confrunta vicisitudinile vine din încrederea dobândită în forțele proprii pe care părinții i-au inspirat-o copilului în primii ani de viață. Din această hrană emoțională el va reuși să țeasă ulterior relații sănătoase și puternice cu ceilalți oameni pe care îi va întâlni: educatori, profesori, colegi, prieteni, parteneri, proprii copii.

Factorii socio-culturali: Relația sinelui cu mediul este foarte importantă pentru dezvoltarea abilităților specifice rezilienței. O societate democratică, bazată pe reguli sănătoase, care permite exprimarea liberă a fiecărui individ fără constrângerea libertății celuilalt oferă persoanei cadrul de exprimare liberă și atingere a potențialului propriu, deci de autoactualizare. Este nevoie ca aceasta să poată oferi: siguranță (organele de lege), îngrijire (organele medicale), educație (instituțiile școlare), dar și stabilitate politică și economică (prin instituțiile specifice). La polul opus se află societățile caracterizate prin: nesiguranță, lipsa capacităților de îngrijire pentru populație, lipsa dreptului la educație pentru fiecare om, instabilitatea politică și, mai ales, sărăcia. Aceasta din urmă reprezintă, alături de războaie și alte conflicte armate, factori de risc extrem de puternici pentru dezvoltarea unor tulburări psihologice.

Epuizarea: Dacă organismul nu mai dispune de resursele necesare pentru a face față pericolului, reziliența scade vertiginos. Cei care au trecut prin cel puțin un episod de oboseală cronică sau Burnout cunosc vulnerabilitatea specifică pe care acestea o induc subiectului. Un șir lung de traumatisme, care nu oferă între episoade ocazia revenirii și stabilizării, suprasolicitarea (care adesea este un mecanism de evitare), un mediu cu stres accentuat, din care persoana nu se poate sustrage, lipsa posibilității de acces la resurse – toate slăbesc organismul și îl fac incapabil de a mai lupta cu mediul. Cu toate că dispunem de abilități semnificative de a ne crește singuri reziliența, este nevoie de o resursă foarte valoroasă pentru a le actualiza: timpul. Iar acesta cheamă o virtute fundamentală și, totodată, o sursă de reziliență: răbdarea.

C.S.Î.D.: Ne poți oferi exemple de exerciții pentru creșterea rezilienței?

P.D.: Câteva exemple de exerciții și practici pentru creșterea rezilienței, autoreglare și dobândirea stării de coerență, deci a sănătății fizice și psihice sunt: credința, găsirea unui sens sau ideal și a unor valori cardinale după care să ne ghidăm viața, exercițiile creștine: rugăciune, post, spovedanie; terapia sau consilierea individuală sau de grup; lectura; sportul; plimbările; alimentație echilibrată și sănătoasă; exerciții de mindfulness; meditație; respirația prin inimă (în ritm propriu, inspirăm și expirăm, imaginându-ne că aerul intră și iese prin inima noastră; este un exercițiu foarte simplu, pe care îl putem realiza în orice moment și care ne poate relaxa profund în câteva clipe).