5 semne că răceala copilului s-a agravat și trebuie să ajungi cu el la medic

  • Publicat:

Mulți părinți se îngrijorează la cel mai mic semn de răceală a copilului, fie că vorbim de tuse, nas înfundat sau febră. Din fericire, în majoritatea cazurilor aceste simptome se ameliorează de la sine în decursul a 7-10 zile și pot fi luate măsuri la domiciliu, fără să fie nevoie să mergeți cu copilul la medic. Există însă și situații când o infecție respiratorie la copilul mic se poate complica, caz în care apar anumite simptome pe care e bine să nu le ignorați și să vă prezentați cu micuțul la medic.

Sub nicio formă nu administrați antibiotice copiilor fără ca aceștia să fie înainte consultați de medic! Farmaciștii atrag atenția că, din cauza numărului foarte mare de infecții respiratorii la copii și a îngrijorării nejustificate a părinților, stocurile de amoxicilină și alte antibiotice sunt insuficiente pentru cei care au cu adevărat nevoie de aceste medicamente.

Care sunt semnele că trebuie să mergi la medic

Potrivit unei broșuri realizate de Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, trebuie să mergeți cu copilul la medic în următoarele situații:

  • copilul respiră cu dificultate, se aude un șuierat atunci când respiră sau trage aerul în piept cu zgomot
  • copilul devine palid, flasc, starea generală se deteriorează
  • copilul nu reușește să înghită saliva
  • copilul are febră înaltă (peste 38 de grade în cazul sugarilor cu vârsta sub 3 luni, peste 39 de grade în cazul celor cu vârsta între 3 și 6 luni) sau febra durează mai mult de 5 zile
  • copilul nu poate bea lichide din cauza respirației dificile

Dacă manifestările durează mai mult de 7 zile, copilul trebuie să fie reevaluat de medicul de familie/pediatru.

Recomandări pentru ameliorarea simptomelor de infecție respiratorie

Anumite medicamente pot ajuta copilul să tolereze mai ușor boala, dar – atenție – nu vindecă boala. Având în vedere că majoritatea infecțiilor respiratorii sunt de natură virală, antibioticele sunt contraindicate – acestea sunt totuși recomandate atunci când există suspiciunea sau confirmarea unei suprainfecții bacteriene, doar cu rețetă de la medic.

Pentru a ajuta copilul să treacă mai ușor prin infecția respiratorie, medicii recomandă următoarele măsuri:

Oferiți copilului lichide în cantități mici, dar frecvent, pentru a evita deshidratarea. În cazul în care este alăptat, laptele matern va fi lichidul cel mai ușor de acceptat de către copil. Atunci când este deshidratat, starea generală a copilului se deteriorează și urinează mai puțin de 3 ori/zi.

Îndepărtați secrețiile din nasul copilului. Folosiți soluții pe bază de ser fiziologic sau apă de mare, în special înainte de mese și înainte de somn.

Îmbrăcați lejer copilul. Temperatura din cameră nu trebuie să depășească 22 de grade Celsius. 

Folosiți medicamente pediatrice pentru febră (paracetamol, ibuprofen, algocalmin) atunci când aceasta influențează starea generală a copilului, NU preventiv. Atenție – supozitoarele cu paracetamol administrate preventiv la un copil răcit, dar fără febră, nu au niciun efect pozitiv. Din contră, pot avea efecte toxice, avertizează medicul pediatru Mihai Craiu.

Medicamentele pentru tuse și mierea nu se administrează la copilul mai mic de 1 an. Puteți ajuta copilul care tușește folosind dispozitive de umidificare a aerului și administrând medicamentele prescrise de medic. Există studii care susțin că mierea ameliorează tusea copilului. Poate fi administrată o jumătate de linguriță la copilul cu vârsta între 1 și 5 ani, o linguriță la copiii cu vârste între 6 și 11 ani și două lingurițe de miere la copilul cu vârsta peste 12 ani.

Evitați fumatul în apropierea copilului și aerisiți periodic încăperea. 

Centre de evaluare pentru copiii cu viroze respiratorii

Ministerul Sănătății a anunțat, într-un comunicat de presă, că au fost înființate centre de evaluare care asigură asistența medicală pediatrică în cazul virozelor respiratorii, cu scopul de a ușura accesul la asistență medicală și pentru a reduce aglomerația și timpul de așteptare în unitățile de primiri urgențe.

Lista completă a centrelor de evaluare care asigură asistență medicală pediatrică în cazul virozelor respiratorii poate fi văzută la acest link.

Centrele de evaluare pediatrică din Capitală sunt la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu” (IOMC) și Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu”.

Copiii care au simptome de viroză respiratorie vor fi evaluați clinic de către medicul de familie și, după caz, clinic, imagistic și biologic de medicii specialiști din centrele de evaluare. Acestea au spații special destinate, cu circuite funcționale corespunzătoare.

De asemenea, copiii a căror simptomatologie persistă mai mult de 3-5 zile sau cei la care se agravează sub tratamentul deja administrat vor fi îndrumați de medicul de familie sau din centrele de evaluare către spital (UPU/CPU).

Evaluarea clinică a pacientului pediatric se va realiza în conformitate cu Ghidul „Insuficiența respiratorie acută la sugar – evaluare și tratament imediat”, aprobat de Comisia de Pediatrie a Ministerului Sănătății, se mai arată în comunicat.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân