Semne de prediabet. Ce formă are corpul tău dacă ai risc mare de diabet

Descoperă 5 semne că ai un risc mare să faci diabet. Forma corpului poate fi un indiciu important!
  • Publicat:

Una din cinci persoane trecute de vârsta de 20 de ani este în faza de prediabet, iar majoritatea dintre ele nici  măcar nu ştiu acest lucru. Din păcate, prediabetul crește semnificativ riscul de a dezvolta diabet în următorii 10 ani în majoritatea cazurilor. Însă există măsuri care pot fi luate din timp, acestea vizând în special regimul alimentar, menţinerea greutăţii corporale şi mişcarea zilnică.

Nivelul glicemiei în faza de prediabet este în creştere de la an la an, însă se dezvoltă destul de lent, astfel încât simptomele nu sunt chiar atât de evidente. Totuşi, este posibil să sesizezi anumite schimbări în organism, ca urmare a apariției rezistenţei la insulină.

Dacă ai peste 45 de ani, ești supraponderală, ai un părinte diagnosticat cu diabet, duci o viață sedentară, suferi de sindromul ovarului polichistic sau ai avut diabet gestațional în sarcină, șansele să te confrunți cu diabet sunt mult mai mari. Iar dacă ți s-a spus că ai prediabet, acesta este primul semnal de alarmă că trebuie să iei măsuri pentru a preveni instalarea diabetului. Pentru că, da, diabetul poate fi întors din drum în această etapă.

Acordă mare atenţie următoarelor 5 simptome de prediabet, deoarece astfel vei putea acţiona preventiv şi vei putea ţine la distanţă mult temuta maladie a secolului 21 – diabetul.

Kilogramele în plus, semn de prediabet

Majoritatea persoanelor în fază de prediabet sunt supraponderale iar acest aspect al kilogramelor în plus faţă de cât ar fi normal este un factor de risc major în dezvoltarea diabetului.

Încearcă să faci paşi mici pentru a obţine rezultate vizibile. Poate că dieta nu dă rezultate excelente chiar din prima lună, însă trebuie să fii perseverentă şi să îţi stabileşti obiective realiste.

Nu te mai gândi că trebuie să dai jos 25 de kilograme în 2 luni, pentru că acest exces ponderal cu siguranţă nu a apărut peste noapte. Organismul are nevoie de timp pentru a percepe acţiunile asupra lui.

Studiile arată că atunci când pierdem între 5 și 7% din grăsimea corporală ne reducem cu peste jumătate riscul de diabet. Deci ai răbdare, fii încrezătoare şi motivată că vei reuşi.

Tensiunea crescută favorizează diabetul

Hipertensiunea este cauza multor afecţiuni, printre care şi a prediabetului. Aceasta apare ca urmare a inflamaţiilor din corp, care determină îngroşarea şi vâscozitatea sângelui, ceea ce creşte riscul de formare a cheagurilor de sânge şi a fluxului sangvin defectuos către organe.

Şi în acest caz, regimul alimentar sănătos, reducerea cantităţii de sare, mişcarea şi menţinerea greutăţii corporale sunt soluţii reale şi eficiente de evitare a apariţiei hipertensiunii arteriale.

Corpul în formă de măr, asociat cu prediabet

Kilogramele depuse cu precădere în zona abdominală sunt asociate cu rezistenţă la insulină şi prediabet, deci dacă ai corpul în formă de măr iar grăsimea se depune în special de la talie în jos ar trebui să iei urgent măsuri.

Grăsimea abdominală are mare legătură cu riscul crescut de hipertensiune arterială, boli de inimă, accident vascular cerebral şi niveluri crescute de colesterol – toţi fiind factori de risc în dezvoltarea diabetului.

De asemenea, a fost observat şi un risc crescut de boală Alzheimer în rândul persoanelor plinuţe în zona viscerală.

Soluţia pentru a evita aceste afecţiuni este alimentaţia echilibrată, greutatea ponderală normală şi exerciţiile fizice practicate regulat.

Somnolenţa de după masă și excesul de carbohidrați

Abia ce ai luat cina şi deja simţi că vrei să tragi un pui de somn?  Trebuie să ştii că aceasta este o reacţie normală a organismului la o cantitate prea mare de carbohidraţi.

Dacă întâmpini frecvent astfel de senzaţii de oboseală şi moleşeală după masă, ar putea fi un semnal de alarmă că toţi carbohidraţii ajung în fluxul sangvin ca glucoză, forţând astfel pancreasul să producă insulină. Însă, mâncând în cantităţi mari alimente bogate în carbohidraţi, nu facem decât să suprasolicităm acest organ, drept urmare apare somnolenţa și corpul este lipsit de energie.

Pentru a evita aceste situaţii este suficient să consumi alimente sănătoase precum cereale integrale, legume şi fructe, care necesită mai mult timp pentru a fi digerate iar astfel nivelul zahărului din sânge va fi stabil pentru mai mult timp.

De asemenea, după masă fă o scurtă plimbare, chiar şi spălatul vaselor se pune, în loc să te aşezi pe canapea la televizor.

Pofta de alimente nesănătoase și insulina

Principalele categorii de alimente de care ne e tot timpul poftă sunt: ciocolata, chipsurile şi cartofii prăjiţi. Acestea sunt pline de zahăr, sare şi grăsimi – 3 ingrediente care au gust atât de bun şi totuşi atât de păcătos pentru sănătatea noastră.

E demonstrat ştiinţific că acestea dau dependenţă deoarece stimulează centrul de recompensare al creierului, creându-se astfel un cerc vicios: vom vrea din ce în ce mai mult şi niciodată nu va fi de ajuns.

Însă nu te gândi că doar silueta are de suferit de pe urma acestor pofte, ci şi interiorul tău se poate resimţi. Pe măsură ce îţi vei suprasolicita pancreasul să producă insulină, cu atât nivelul de glucoză din sânge va urca și va scădea abrupt şi vei resimţi o stare generală de oboseală, astfel că vei fi tentată să apelezi iarăşi la un „energizant” de tipul unei prăjituri sau o pungă de chipsuri pentru a-ţi recăpăta – atenţie, pe termen foarte scurt! – energia pierdută.

Astfel, creierul devine dependent de aceste alimente, iar tu – victima perfectă pentru kilogramele în plus şi candidatul ideal pentru diabet.

În loc să dai iama la raftul de dulciuri, potoleşte-ţi poftele cu un pumn de fructe în coajă lemnoasă, cum sunt migdalele, fisticul sau nucile, mănâncă un fruct proaspăt sau ronţăie un morcov. Sunt opţiuni mult mai sănătoase, iar saţietatea şi energia sunt asigurate pe termen mult mai lung.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”