Ce sunt insulina și rezistența la insulină?

Dr. Mihaela Posea, medic specialist diabet, nutriție și boli metabolice, explică ce este insulina și care este rolul acesteia în organism.

Cu toții am auzit de glicemie și de evaluarea acesteia din sânge, evaluare care face parte din analizele care ar trebui făcute anual. Glicemia înseamnă nivelul zahărului din sânge.

Însă în ultima vreme, se vorbește tot mai mult de insulină și de rezistența la insulină. Insulina este cunoscută drept tratament pentru anumiți pacienți de diabet. Însă insulina este o componentă importantă a metabolismului uman, în strânsă legătură cu glicemia.

„Insulina este hormonul secretat de pancreas, de către celulele beta pancreatice, cu rolul de a controla glicemia și mai ales de a scădea glicemia atunci când ea este crescută ca urmare a ingestiei alimentelor.

Imediat după ce mâncăm, carbohidrații din ceea ce mâncăm se absorb și imediat ne crește glicemia. Deci insulina este principalul hormon care reglează glicemia.

Și cum o reglează? Facilitează pătrunderea glucozei la nivelul celulelor astfel încât celulele o vor folosi drept combustibil, iar în sânge, se va menține o glicemie constantă și normală.

Rezistența la insulină intervine atunci când acest hormon, insulina, nu mai poate să introducă glucoza din sânge în celule.

Care este explicația? Aceste fenomen apare la anumiți pacienți, cum sunt cei cu obezitate. În această situație, apare rezistența la insulină, iar glucoza nu mai poate fi folosită de către celule drept combustibil. Aceste lucru apare mai ales la nivelul celulelor musculare.

Astfel, glucoza rămâne crescută în sânge. Creierul, pancreasul și în general organismul, vor primi semnalul că există o glicemie crescută în sânge. Prin urmare, se va secreta și mai multă insulină. Nici acesta nu-și va putea face treaba ca să scadă glicemia.

Si atunci avem de fapt un paradox: este vorba despre o glicemie mare care este însoțită și de o cantitate crescută de insulină în sânge. E un cerc vicios care la un moment dat se va rupe. Tot crescând acea glicemie, vor apărea simptome. Este vorba simptome în diabetul de tip 2, simptome care pot să apară în timp.

Sunt pacienți care acuză semne de oboseală și poate un pic de sete de un an de zile, pacienți care nu și-au dat seama că ar trebui să meargă să facă niște analize” spune dr. Mihaela Posea, medic specialist diabet, nutriție și boli metabolice.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Beatrice Osanu - Redactor-şef
Beatrice Osanu este unul dintre oamenii “Ce se întâmplă, doctore?” care a asistat la naşterea emisiunii în 2002 şi a revistei în 2005. În anii care au trecut de atunci, a cunoscut sute de medici, nutriţionişti, antrenori de fitness şi psihologi, dar şi celebrităţi care au inspirat-o, ...
citește mai mult
Dr. Mihaela Posea - Medic specialist diabet, nutriție și boli metabolice
Dr. Mihaela Posea este medic specialist în Diabet zaharat, Nutriție și Boli Metabolice și Doctor în Domeniul Medicină la Clinica Smart Nutrition. Pe lângă faptul că iubește să discute cu pacienții, dr. Posea este dedicată în permanență perfecționării, participând constant la stagii ...
citește mai mult