Rețetă de anghinare marinată: face minuni pentru ficat și stomac

  • Publicat:
Rețetă de anghinare marinată: face minuni pentru ficat și stomac
Sursa foto: Shutterstock

Anghinare marinată, acrișoară și apetisantă! Diversifică-ți „repertoriul” de murături clasice (varză, castraveți, gogoșari, gogonele, pepene) cu anghinare, dovlecei, fasole verde, conopidă și multe alte legume delicioase și bogate în vitamine.

Această rețetă de anghinare marinată este foarte simplă și rapidă. Delicioasele inimioare de anghinare pot fi mâncate ca atare sau lângă o omletă pufoasă, în salate sau, de ce nu, în paste.

În plus, au un aspect foarte frumos și pot fi servite la mesele festive, unde invitații cu siguranță vor fi impresionați atât de gustul lor delicios, cât și de forma lor atrăgătoare. Dacă îți place anghinarea, încearcă și această rețetă de anghinare umplută cu spanac, ceapă verde, parmezan, usturoi și mărar.

Descoperă mai jos rețeta de anghinare marinată și beneficiile ei pentru sănătate.

Anghinare marinată: ingrediente, mod de preparare

Ingrediente pentru un borcan de 800 de grame:

  • 15-20 bucăți miez de anghinare (frunzele le poți opări sau sota în puțin ulei sau unt și să le adaugi în salate, paste, omletă)
  • 120 ml oțet de mere
  • 120 ml apă
  • 50 ml ulei de măsline
  • 2-3 căței de usturoi tăiați rondele
  • 10 boabe de piper negru
  • o jumătate de linguriță de sare
  • 1 linguriță de oregano sau cimbru uscat
  • câțiva fulgi de ardei iute

Mod de preparare:

Spală bine borcanul, apoi pune pe fundul acestuia rondelele de usturoi, fulgii de ardei iute, oregano/cimbru și boabele de piper.

Fierbe inimioarele de anghinare timp de 15 minute în apă cu puțină sare. Îndeasă inimioarele de anghinare în borcan, dar cu atenție, pentru că sunt fragile.

Pune oțetul și apa într-o crăticioară pe foc mare. Adu la fierbere, apoi toarnă lichidul fierbinte peste anghinare, cam trei sferturi din înălțimea borcanului. E posibil să nu ai nevoie de tot lichidul – depinde de cât de mari sunt inimioarele de anghinare și cât spațiu ocupă în borcan.

Toarnă pe deasupra uleiul de măsline, cât să acopere complet anghinarea. Acoperă borcanul cu capac și agită ușor.

Lasă borcanul cu anghinare să se răcească la temperatura camerei, apoi pune-l la frigider pentru cel puțin 24 de ore înainte de servire.

Anghinarea marinată face bine la stomac și ajută ficatul să elimine toxinele

Pe lângă faptul că este delicioasă, anghinarea marinată este foarte sănătoasă.

Supranumită și „mâncarea bogaților”, anghinarea era considerată în Antichitate un excelent afrodisiac. Însă este renumită mai ales pentru puternicele sale proprietăți detoxifiante.

Anghinarea este o legumă bogată în fibre, vitamine (B, C, K) și minerale esențiale (calciu, potasiu, magneziu, fier, fosfor).

Consumul de anghinare poate ameliora diareea și vărsăturile, având totodată efect benefic asupra glicemiei. De asemenea, anghinarea susține sănătatea ficatului, rinichilor și a fierii, având proprietăți detoxifiante, antibacteriene și antiinflamatorii.

Nu în ultimul rând, ceaiul de anghinare sau preparatele light pe bază de anghinare sunt ideale când vrei să slăbești, deoarece ajută la eliminarea toxinelor din corp, prevenind în același timp retenția de apă în țesuturi.

În combinație cu oțetul de mere, anghinarea marinată este o armă excelentă în combaterea tulburărilor gastrointestinale (balonare, constipație, gaze), sprijină digestia, previne acumularea de grăsimi în exces pe vasele de sânge și întărește imunitatea.

Sursa foto: Shutterstock
Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”