Regim după COVID: ce să mănânci ca să te recuperezi mai repede

  • Publicat:
Regim după COVID: ce să mănânci ca să te recuperezi mai repede
Sursa foto: Shutterstock

Multe persoane care trec prin boală, mai ales dacă au avut forme moderate sau severe, trebuie să urmeze un regim după COVID ca să își întărească imunitatea și să se recupereze mai rapid. Alimentele sănătoase și hidratarea sunt foarte importante în acest sens.

Aflăm în cele ce urmează în ce constă un regim după COVID, cum poate fi recăpătată pofta de mâncare dacă mirosul și gustul sunt în continuare afectate și cum poate fi gestionată disfagia, adică dificultatea la înghițire, destul de frecventă în rândul pacienților care au trecut prin boală.

Ce presupune un regim după COVID

Alimentația post-COVID trebuie să fie diversificată și bogată în vitamine și minerale esențiale pentru redobândirea imunității și rezistenței fizice.

Astfel, zilnic trebuie incluse într-un regim după COVID alimente din următoarele categorii nutriționale:

  • Proteine (carne de pui, curcan, pește, ouă, fasole, nuci)
  • Lactate (lapte, iaurt, brânză)
  • Pâine integrală, cartofi, orez, paste
  • Fructe și legume proaspete

Sarea, grăsimile și zahărul trebuie, pe cât posibil, limitate din alimentație. Pentru mai mult gust pot fi folosite condimentele.

Dacă nu ai poftă de mâncare, este important să incluzi în alimentație proteine de calitate, care previn scăderea în greutate, pierderea de masă musculară și scăderea imunității.

Chiar dacă ești supraponderal/ă și încerci să slăbești, nu este o idee bună să urmezi o dietă hipocalorică după ce ai trecut prin boală, pentru că ai nevoie de toate elementele nutritive pentru a depăși cu bine perioada de recuperare post-COVID.

Sfaturi privind alimentația post-COVID

Pentru a te recupera mai rapid după boală, încearcă să mănânci 3 mese principale pe zi și 3 gustări între mese. Nu mânca rapid și evită pozițiile inconfortabile în timpul mesei.

Dacă nu ai poftă de mâncare, fă o scurtă plimbare în aer liber înainte de mese. E posibil ca acest lucru să stimuleze apetitul.

În cazul în care ai probleme cu respirația, obosești repede sau ai dificultăți la înghițire, ține cont de următoarele recomandări:

  • Stai pe scaun când mănânci sau bei
  • Ia înghițituri mici din mâncare
  • Mănâncă încet, fără să te grăbești
  • Ia o pauză când simți că rămâi fără aer sau ești obosit
  • Mănâncă puțin și des
  • Mănâncă alimente lichide sau moi, ușor de mestecat
  • Evită să vorbești în timp ce mănânci
  • Consumă cât mai multe lichide (apă, ceaiuri, sucuri naturale, supe)

Regim după COVID: alimente care dau energie

Dacă nu poți mânca atât de des, e important să consumi alimente bogate în calorii care îți dau energie. Printre aceste alimente, care pot fi consumate atât la mesele principale, cât și ca gustări, se numără:

  • Brânza de vaci
  • Lapte cu cacao
  • Gemuri naturale
  • Compoturi de fructe
  • Miere
  • Unt de arahide
  • Budincă de orez cu lapte
  • Iaurt gras
  • Salate de legume sau fructe
  • Supă cremă

În cazul în care suferi de o afecțiune, cum ar fi diabetul, steatoza hepatică sau refluxul gastroesofagian, cere sfatul medicului în privința regimului alimentar, dar și a eventualelor suplimente pe care le poți lua pentru a reface depozitele de vitamine și minerale pierdute.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân