La ce trebuie să fii atent când citeşti eticheta unui aliment

Cu toţii mergem la cumpărături, dar oare cât timp alocăm citirii etichetelor care se află pe fiecare produs ales de noi? Un sfat "uşor": renunţaţi la produsele cu listă lungă de ingrediente şi citiţi mai atent tabelul valorilor nutriţionale.
  • Publicat:
  • Actualizat:
La ce trebuie să fii atent când citeşti eticheta unui aliment

Autor: Flavia Manole, nutriţionist

Cu toţii mergem la cumpărături, dar oare cât timp alocăm citirii etichetelor care se află pe fiecare produs ales de noi?

Un sfat „uşor”: renunţaţi la produsele cu listă lungă de ingrediente şi citiţi mai atent tabelul valorilor nutriţionale. În funcţie de ordinea enumerării ingredientelor, ne putem da seama care este compusul preponderent folosit la fabricarea diverselor produse existente.

Orice aliment poate fi falsificat uşor. Astfel, un simplu suc de fructe “natural” conţine, conform etichetei, dacă suntem atenţi, suc concentrat de fructe. De asemenea,  diverse produse care sunt de nelipsit în dieta noastră zilnică sunt frecvent îmbuibate cu diverşi aditivi şi substanţe nocive, cum ar fi de exemplu pâinea, diferite chifle, carnea, mezelurile, pateurile, iaurturile îmbogăţite cu fibre sau fructe, crema de unt, berea cu diferite arome şi lista poate continua.

Produsele dietetice sau light  nu sunt neapărat mai sănătoase

Ce trebuie să mai ştim este că mulţi dintre noi, din dorinţa de a face cât mai multe alegeri alimentare corecte, îmbrăţişăm cu drag diferitele produse dietetice sau light, care nu sunt întotdeauna cele mai sănătoase.

De multe ori, produsele degresate 0% grăsime au în compoziţie o cantitate ridicată de sodiu (vezi aici o listă cu alimentele care ascund cea mai mare cantitate de sare) sau zahăr (vezi aici care sunt alimentele care conţin cantităţi mari de zahăr), iar dacă alegem să vorbim despre dulciurile light (cu îndulcitori), despre care tindem să credem că sunt o alternativă bună atunci când ne urmăreşte pofta de ceva dulce şi bun”, aflaţi că nu este tocmai sănătos, aceste produse fiind special create pentru oamenii cu diverse patologii, cum este exemplul celor suferinzi de diabet, dar care nu sunt recomandate spre consum persoanelor sănătoase.

Citeşte aici ce informaţii trebuie să cuprindă eticheta de pe ambalajul produselor.

Fiţi atenţi la numărul de calorii

Aşadar, dacă nu ofereaţi timp suficient analizării etichetelor produselor cumpărate, începeţi de acum! Fiţi atenţi prima dată la încărcătura calorică şi de unde vin cele mai multe calorii, adică din lipide, glucide, proteine.

Uitaţi-vă apoi la necesarul zilnic recomandat, care ar trebui să se regăsească în tabelul nutriţional al fiecărui aliment, şi aflaţi unde puteţi încadra compoziţia produsului dorit. Adică, mai pe scurt, limitaţi aportul de grăsimi saturate şi trans, aportul de colesterol, sodiu şi zahăr. Un procent de 5% sau mai puţin din aceste ingrediente reprezintă o cantitate scăzută, pe când un procent de 20% sau mai mult reprezintă o încărcătură calorică şi un profil nutriţional dezechilibrat.

Urmăriţi întotdeauna să atingeţi necesarul zilnic de vitamine şi minerale (vitamina A, vitamina C, calciu, fier) şi alegeţi alimentele cât mai puţin procesate şi apropiate de starea lor naturală.

O ultimă recomandare, cu riscul de a mă repeta: renunţaţi la lista ingredientelor care nu se mai termină!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Cât de sănătos este popcornul?
Cât de sănătos este popcornul?
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”