5 motive pentru a face exerciţii cardio

Vrei o metodă naturală de a-ţi creşte moralul, îmbunătăţi memoria şi de a-ţi proteja creierul împotriva declinului ce vine odată cu vârsta? Fă cât mai multă mişcare.
  • Publicat:
5 motive pentru a face exerciţii cardio

Exerciţiile fizice care îţi măresc pulsul şi te fac să transpiri serios, precum cele cardio, au beneficii semnificative asupra corpului şi creierului tău, conform mai multor cercetări, printre care se află şi un studiu extrem de recent. Iată câteva motive pentru care acest tip de exerciţii sunt benefice atât pentru inima ta, cât şi pentru creier.

Exerciţiile cardio îţi tonifică musculatura

Iniţial se credea că atunci când vine vorba despre crescut masa musculară, exerciţiile cardio păleau în comparaţie cu antrenamentele de rezistenţă, făcute să câştigi la capitolul forţă. Dar o analiză făcută de către publicaţia Exrcise and Sport Science Reviews a scos la iveală faptul că, bărbaţii care fac 45 de minute de exerciţii cardio moderate şi intense timp de patru zile pe săptămână au remarcat o creştere a masei musculare a picioarelor cu 5-6%. Exerciţiile cardio, dacă sunt făcute corect, duc la creşteri musculare comparative cu cele dobândite în urma antrenamentelor de rezistenţă, este concluzia analizei.

Pot chiar să repare probleme ale inimii apărute din cauza îmbătrânirii

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, devenim din ce în ce mai puţin activi. Acest lucru poate duce la rigidizarea unora dintre muşchii inimii. Printre cei mai expuşi acestui risc se află muşchii din partea stângă a inimii, secţiunea care joacă un rol esenţial în aprovizionarea corpului cu sânge proaspăt oxigenat.  Un studiu publicat recent în revista Circulation a fost realizat pe un număr de 53 de adulţi, împărţiţi în două grupe. Aceşti au făcut exerciţii fizice supravegheate, timp de patru până la cinci zile pe săptămână. Un grup a făcut yoga şi celălalt exerciţii cardio. La sfârşitul studiului s-a descoperit faptul că grupul care făcuse exerciţii de intensitate crescută aveau performanţe ale inimii semnificativ îmbunătăţite. Aceste rezultate sugerează că rigidizarea muşchiului inimii poate fi prevenită sau chiar ameliorată, dacă se fac exerciţii cardio în mod regulat.

Exerciţiile cardio îţi îmbunătăţesc nivelul de colesterol

O altă analiză recentă a unor studii privind modul în care exerciţiile cardio afectează nivelul de colesterol a subliniat faptul că exerciţiile cardio au fost legate de o reducere a LDL (colesterol rău), cel care provoacă depunerile pe vasele de sânge, care duc ulterior la boli cardiovasculare şi o creştere a HDL (colesterol bun). Exerciţii cardio de intensitate moderată, realizate pe termen lung sunt un punct de plecare excelent pentru cei cu o viaţă sedentară, pentru a preveni problemele provocate de un nivel mare al colesterolului, spun autorii analizei.

Exerciţiile cardio ar putea îmbunătăţi aspectul pielii

Un studiu realizat de către cercetători de la Universitatea McMaster a descoperit faptul că persoanele de peste 40 de ani care fac în mod regulat exerciţii cardio au o piele mai sănătoasă decât omologii lor sedentari. Compoziţia generală a ţesutului epidermei celor analizaţi era comparabilă cu a celor aflaţi între 20 şi 30 de ani. Nu este pe deplin înţeles motivul pentru care exerciţiile fizice joacă un astfel de rol în sănătatea pielii, dar cercetătorii au descoperit un nivel crescut al IL-15, o substanţă care joacă un rol critic în sănătate celulelor, în probele de piele luate de la participanţii la studiu după antrenamente.

Exerciţiile cardio te păzesc împotriva declinului creierul provocat de vârstă

Odată ce înaintăm în vârstă, creierul, ca orice alt organ, lucrează din ce în ce mai puţin eficient, aşa că semne ale declinului încep să iasă la iveală. Memoria nu ne va mai fi la fel de bună cum o ştiam, spre exemplu. Studii recente au descoperit faptul că, o plimbare de 30 de minute în fiecare zi întăreşte conectivitatea în regiunea creierului legată de pierderile de memorie.

Foto: pixabay.com

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”