Primul vaccin nazal care previne și tratează boala Alzheimer, testat deja pe oameni. Cum acționează asupra creierului

  • Publicat:
Primul vaccin nazal care previne și tratează boala Alzheimer, testat deja pe oameni. Cum acționează asupra creierului
Sursa foto: Shutterstock

Boala Alzheimer ar putea deveni, în curând, o boală prevenibilă și tratabilă, datorită minților sclipitoare ale oamenilor de știință, care au dezvoltat un vaccin nazal ce distruge plăcile de amiloid (depozite de proteine beta-amiloid) din creier, care „antrenează” eliberarea de substanțe oxidative cu efecte distructive asupra neuronilor.

În prezent nu există niciun tratament curativ pentru boala Alzheimer, medicamentele existente având doar rolul de a ameliora cât de cât simptomele sau de a încetini în evoluție boala.

Vaccinul care previne și tratează boala Alzheimer

Vaccinul anti-Alzheimer se administrează nazal, deci cu ajutorul unui spray. El a fost deja testat cu succes pe cobai și acum este în faza 1 de studiu, care include 16 persoane ce prezintă simptome ale bolii Alzheimer.

În această etapă a studiului, oamenii de știință vor să afle care este dozajul optim al substanțelor din vaccin, astfel încât beneficiile să depășească reacțiile adverse asociate.

Ulterior, după stabilirea acestor criterii de siguranță, studiul va trece în fazele 2 și 3, incluzând eșantioane mai mari de voluntari care vor testa vaccinul nazal.

Acest vaccin a fost dezvoltat de cercetătorii de la Brigham and Women’s Hospital (Boston) cu mult timp în urmă, primele studii privind eficacitatea sa fiind publicate în 2005, 2008 și 2012.

Dr. Howard L. Weiner, autorul principal al cercetării, co-director la Centrul de Boli Neurologice Ann Romney și profesor de Neurologie la Harvard Medical School, a declarat că „testarea primului vaccin nazal împotriva bolii Alzheimer pe subiecți umani este o reușită remarcabilă pentru știință”.

În ultimii 20 de ani am înregistrat succese uimitoare cu acest vaccin în testele preclinice. Dacă vom reuși să obținem aceleași efecte benefice și în cazul subiecților umani și dacă vaccinul se va dovedi sigur și eficient, am putea avea foarte curând un tratament non-toxic pentru boala Alzheimer, dar și o metodă de prevenție pentru persoanele la risc să dezvolte această maladie, a declarat specialistul.

Cercetătorii speră că vaccinul va stimula leucocitele situate la nivelul ganglionilor limfatici din zona gâtului să „șteargă” proteinele de beta-amiloid din vasele de sânge ale creierului, despre care se cunoaște că sunt un factor major implicat în apariția simptomelor specifice bolii Alzheimer.

Deși vaccinul ar putea fi o armă grozavă de prevenție, experții spun că nu trebuie să uităm de regulile generale în ceea ce privește stilul de viață.

Aproape 40% din cazurile de demență pot fi prevenite prin evitarea factorilor de risc: sedentarism, alimentație dezechilibrată, izolare socială.

Totuși, în 60% din cazuri, boala Alzheimer este de origine genetică, așa că un vaccin care să combată aceste defecte ar însemna o schimbare majoră în abordarea acestei maladii și o veste excelentă pentru milioane de persoane afectate de această boală neurodegenerativă debilitantă.

Cum se manifestă boala Alzheimer

Boala Alzheimer este una dintre cele mai frecvente forme de demență și debutează, de obicei, după vârsta de 60 de ani. Se estimează că aproape 6 milioane de americani sufereau de boala Alzheimer în anul 2020, această maladie fiind considerată a șasea cauză de mortalitate în rândul adulților.

Simptomele bolii Alzheimer includ:

  • Tulburări de memorie (inabilitatea pacientului de a-şi aminti lucruri minore, cum ar fi, de exemplu, folosirea unui aparat electrocasnic sau a periuţei de dinţi ori felul în care trebuie să se îmbrace
  • Tulburări de vorbire (vorbire lentă sau cu repetiţii) sau de scriere (litere mari, spaţii mari între cuvinte)
  • Dezorientare
  • Judecată iraţională
  • Igienă personală precară
  • Tulburări de comportament sau de persoanalitate
  • Izolarea şi îndepărtarea de prieteni, familie sau comunitate
  • Confuzie mintală
  • Tulburări de echilibru
  • Incapacitatea de a recunoaşte chipuri familiare sau obiecte
  • Rătăcirea în locuri pe care bolnavii le ştiau foarte bine înainte de a fi afectaţi de boală
  • Lipsa de conştientizare a riscului (de exemplu, expunerea la foc)
  • Incapacitatea de a gestiona veniturile familiei
  • Greutate în găsirea cuvintelor potrivite
  • Agitaţie, iritabilitate
  • Lipsă de interes sau de motivaţie, apatie
  • Absenţa empatiei
  • Gesturi nepotrivite (comentarii pe teme sexuale, gesture obscene, exhibiţionism)
  • Dificultăţi de citire a unui text

Surse:

https://www.cdc.gov/aging/aginginfo/alzheimers.htm

https://linkinghub.elsevier.com/retrieve/pii/S0264410X04002828

https://www.jci.org/articles/view/23241

https://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1002/ana.21340

https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S019745801100008X?via%3Dihub

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân