5 suplimente antiinflamatoare naturale cu rol de prevenție în numeroase boli

Aceste suplimente antiinflamatoare naturale pot reduce riscul de boli de inimă, diabet, artrită, Alzheimer și cancer.
  • Publicat:

Inflamația cronică este cauza multor probleme de sănătate. Atunci când corpul este într-o permanentă stare de inflamație pe termen lung, riscul să apară diverse afecțiuni este mult mai mare. Printre acestea se numără diabetul, artrita, bolile de inimă, demența sau chiar cancerul. 

Ia în calcul aceste 5 suplimente antiinflamatoare naturale pentru a preveni astfel de probleme, dar cere mai întâi sfatul medicului pentru a te asigura că nu există contraindicații. Și mai bine, combină-le cu o dietă sănătoasă, din care să nu lipsească fructele și legumele proaspete de sezon, grăsimile sănătoase din nuci și, foarte important, apa din belșug!

Ulei de pește cu Omega 3

Acizii Omega 3 din uleiul de pește – mai precis doi compuși, DHA (acid docosahexaenoic) și EPA (acid eicosapentaenoic) – au proprietăți antiiflamatorii, dar și puterea naturală de a reduce nivelul de zahăr din sânge.

Un studiu realizat pe pacienți cu hipertensiune și diabet care prezentau un grad ridicat de inflamație în corp a arătat că suplimentele cu ulei de pește pot avea efect benefic în ceea ce privește nivelul glicemiei, dar și al grăsimilor din sânge.

Turmeric (curcumină)

Pe lista celor mai bune suplimente antiinflamatoare naturale se numără și curcumina, respectiv compusul din turmeric care îi dă acestui condiment culoarea gălbuie specifică.

Studiile au arătat că această substanță are efecte antiinflamatoare datorită polifenolilor din compoziție. De asemenea, turmericul poate fi util și în ameliorarea stărilor de stres sau a febrei musculare după antrenament.

Extract de ceai verde

Compușii antioxidanți din ceaiul verde reduc activitatea citokinelor, responsabile de apariția inflamațiilor în corp. Mai multe studii au arătat că extractul de ceai verde poate reduce riscul de demență sau chiar cancer.

Cu toate acestea, este important să ceri sfatul medicului înainte de a lua suplimente cu ceai verde, mai ales dacă suferi de boli de ficat sau anemie.

Spirulină

Pudra de spirulină este deosebit de benefică în cazul persoanelor cu deficit de fier, dar și al celor care se confruntă cu inflamații cronice. Aceasta poate bloca acțiunea unor celule imune să producă histamină, substanța care stă la baza multor reacții alergice.

Deși sunt necesare studii suplimentare în acest sens, spirulina ar putea avea efect protector și în ceea ce privește dezvoltarea bolilor de inimă sau a neoplasmelor.

Extract de ghimbir

În ghimbir se regăsesc peste 400 de compuși, majoritatea dintre aceștia având efecte antiinflamatoare. Fie că îl iei sub formă de suplimente sau îl consumi în formă proaspătă ori în ceai, ghimbirul are capacitatea de a reduce nivelul leucotrinelor, implicate în reacțiile inflamatorii și în răspunsul imun.

Nu face însă exces de ghimbir, deoarece în cantitate mare poate subția sângele, crescând riscul de hemoragie. Persoanele care urmează tratament cu anticoagulante trebuie să evite consumul de ghimbir sau administrarea de suplimente antiinflamatoare naturale cu acest condiment.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân
Recomandări: