5 motive pentru care nu slăbeşti, deşi faci sport şi mănânci (relativ) sănătos

Eviţi alimentele hipercalorice şi faci mişcare aproape zilnic, dar rezultatele întârzie să apară? E posibil ca la mijloc să fie vorba despre câteva greşeli pe care le faci.
5 motive pentru care nu slăbeşti, deşi faci sport şi mănânci (relativ) sănătos

Eviţi alimentele hipercalorice şi faci mişcare aproape zilnic, dar rezultatele întârzie să apară? E posibil ca la mijloc să fie vorba despre câteva greşeli pe care le faci.

Multe persoane sunt nemulţumite că nu văd rezultate în aspectul corpului lor, chiar dacă ţin cont de recomandările clasice – „mănâncă sănătos”, „fă zilnic exerciţii” – şi ajung, în cele din urmă, să renunţe la a mai lupta cu kilogramele.

Trebuie să ţii minte însă că fiecare individ este unic, are nevoi specifice şi regulile de mai sus nu se aplică întotdeauna. Unii dintre noi slăbim mai uşor şi musculatura se construieşte cu uşurinţă, pentru că vârsta şi metabolismul ne ajută. Alţii nu au acelaşi noroc, chiar dacă aleargă 5 kilometri în fiecare zi şi consumă doar 1000 de calorii.

De unde această discrepanţă? Află în continuare care pot fi obstacolele ce stau în calea siletei mult visate!

Nu mănânci suficient

Da, ai citit bine. E posibil ca rezultatele să nu apară din cauză că mănânci prea puţin, iar corpul tău nu are parte de toate substanţele nutritive de care are nevoie pentru a da randament maxim la antrenamente. După cum bine ştii, alimentaţia are o importanţă de 50% în procesul de slăbire. Restul i se atribuie sportului, care trebuie făcut conştiincios şi corect.

O dietă bogată în proteine de calitate, care să includă legume, fructe şi grăsimi sănătoase, este cheia spre corpul la care visezi. Înlocuieşte pastele cu quinoa, ronţăie câteva beţişoare de legume (ţelină, morcovi, castraveţi) în loc de covrigei, alune sau chipsuri şi schimbă carnea roşie cu somonul. Aceste schimbări se vor vedea rapid şi în energia de care dai dovadă la sala de sport.

O altă greşeală în privinţa alimentaţiei este aceea că trebuie să mănânci de 3 ori pe zi – mese copioase, care să ţină de foame. Nimic mai greşit! De fapt, ar trebui să îţi stabileşti un orar fix pentru mese, care să conţină porţii mai mici de mâncare. De exemplu, poţi lua micul dejun la ora 7, o gustare la ora 10, prânzul la ora 1, o altă gustare la ora 4 şi cina la ora 7 seara.

Vezi aici câteva exemple de gustări sănătoase, cu puţine calorii!

Nu alternezi exerciţiile

Nu e suficient să alergi 10 ture de sală sau să faci 100 de flotări, 3 luni la rând, pentru a observa rezultate. Încetează să tragi cu ochiul la colegul de suferinţă de pe banda de alergare şi încearcă să nu îi imiţi programul sportiv. Corpul are nevoie tot timpul de varietate.

Aşa cum nu poţi mânca zi de zi acelaşi fel de mâncare, la fel nici corpul nu va reacţiona dacă îl supui aceloraşi exerciţii. Ca să îl ţii în priză, să îl „şochezi”, să îl forţezi să ardă mai bine caloriile, corpul trebuie să aibă parte de antrenamente diverse. Aşa că schimbă-ţi rutina de mişcare la fiecare 3-4 săptămâni. În acest fel, corpul tău nu va avea cum să intre în acea rutină, iar tu vei vedea rezultatele: muşchi mai tonifiaţi, mai puternici, mai sculptaţi.

Nu te antrenezi la intensitate maximă

Nivelul scăzut de efort pe care îl depui la sală poate fi vinovatul pentru care kilogramele se încăpăţânează să rămână pe şoldurile tale. Cum îţi dai seama că nu dai maximumul? Simplu! Mai întâi, acordă atenţie transpiraţiei. Dacă nu transpiri, e clar că nu prea te omori cu efortul. Transpiraţia este o reacţie firească a supraîncălzirii corpului, atunci când acesta este pus în mişcare. Reţine, aşadar, transpiraţie = rezultate!

Apoi, fii atentă la modul în care respiri. Respiraţia adâncă şi, poate, un pic îngreunată e un semn că organismul tău lucrează intens. Dacă doar ţopăi prin sala de sport şi te fofilezi pe lângă aparatură, nici nu e de mirare că nu se văd mari schimbări. Lucrează mai intens, respiră adânc, obţine rezultate!

În cele din urmă, nu-ţi da duhul pe banda de alergare, dar nici nu abandona şedinţa după 5 minute, pentru că te simţi „sfârşită”. Ritmul cardiac accelerat înseamnă mai multe calorii arse!

Suferi de sindromul OGMZ

Nu ştii de la ce vine prescurtarea? De la „o singură grupă musculară pe zi”. Cu aceasta meteahnă se confruntă multe persoane care, deşi spun că fac mişcare, nu reuşesc să slăbească aşa cum îşi doresc. Foarte mulţi se concentrează pe o singură grupă musculară şi o ţin aşa zile, săptămâni sau luni în şir, fără să acorde atenţie tuturor muşchilor din corp.

Cu siguranţă ai căzut şi tu în plasa „fac abdomene la nesfârşit”,  „alerg până capăt picioarele la care visez” sau „ridic greutăţi ca să am braţe de adolescentă”. Renunţă la a mai lucra doar o parte a corpului şi încearcă să integrezi în programul de exerciţii mişcări care să pună la treabă toată musculatura. Sau încearcă să îţi planifici programul de mişcare astfel încât să lucrezi fie partea superioară a corpului, fie cea inferioară.

Te antrenezi prea mult

La fel de importante precum efortul sunt odihna şi recuperarea. Dacă nu îi acorzi corpului tău ocazia să se refacă după o şedinţă intensă de sport, acesta nu va mai avea puterea să îşi exercite puterile magice asupra musculaturii. Fenomenul acesta are şi o denumire: epuizarea depozitelor de glicogen din muşchi. Nu vrei să se întâmple asta! Multe persoane se antrenează până la epuizare şi suferă chiar accidentări din această cauză.

Cum îţi dai seama că te-ai antrenat excesiv? Acordă atenţie următoarelor simptome: lipsa de motivaţie, oboseala cronică, indispoziţia, febra musculară prelungită.

Cum eviţi supraantrenarea? Simplu! Dormi cel puţin 8 ore pe noapte, mănâncă bine (şi sănătos), hidratează-te, antrenează-te 5 zile pe săptămână, iar weekendul dedică-l odihnei.

Ţine cont că antrenamentul nu înseamnă doar exerciţii. Trebuie să fii în formă şi din punct de vedere psihic. Dacă nu îi acorzi corpului tău o pauză binemeritată, productivitatea va avea de suferit, iar rezultatele vor întârzia să apară.

Greu? Cu siguranţă! Imposibil? Nicidecum!

(P) Esenţial despre durerile articulare
(P) Esenţial despre durerile articulare