Alimentația sănătoasă – mituri despre carne, grăsimi, suplimente, îndulcitori și vegetarianism

  • Publicat:
Alimentația sănătoasă - mituri despre carne, grăsimi, suplimente, îndulcitori și vegetarianism
Sursa foto: Shutterstock

Alimentația sănătoasă este un aspect al vieții care preocupă din ce în ce mai multă lume, la nivel mondial. E un trend important, pe care industria alimentară nu are cum să-l ignore. Pe piață apar din ce în ce mai multe versiuni „sănătoase” ale alimentelor tradiționale. Dar sunt, într-adevăr, acestea mai bune pentru organism?

În cele ce urmează vom aborda 5 dintre cele mai frecvente mituri despre alimentația sănătoasă.

Alimentația sănătoasă – mituri și adevăruri

Medicul și profesorul de epidemiologie genetică Tim Spector face lumină în complicata problemă a alimentației corecte, în cartea sa,  Taci și înghite. De ce aproape tot ce ni s-a spus despre alimentație este greșit.

Multe dintre principiile pe care majoritatea dintre noi le considerăm adevăruri incontestabile sunt, de fapt, idei datorate unor campanii iscusite de marketing sau nu sunt bazate pe studii științifice riguroase.

Iată câteva mituri despre alimentația sănătoasă.

Grăsimile saturate ne provoacă boli de inimă

Tot mai multe persoane se feresc de unt și lactate integrale și aleg variantele mai sărace în grăsimi sau cremele tartinabile (margarina) obținute pe cale industrială. E aceasta o alegere alimentară sănătoasă?

Medicul britanic Tim Spector afirmă că este un fals mit. Însă recunoaște că el însuși a căzut în capcana principiului mai sus enunțat și vreme de 6 luni a înlocuit untul cu o cremă tartinabilă.

Un sondaj efectuat între medicii britanici a relevat faptul că, în proporție de 83%, aceștia optau pentru lactate integrale și unt în loc de margarină.

Este o greșeală să demonizăm un grup principal de alimente, atrage atenția Tim Spector, care mai susține un adevăr cunoscut de lumea științifică medicală: persoana standard nu există.

Dar trebuie menționat totuși că margarina de altădată nu mai e ce-a fost. Acum sunt folosite uleiuri vegetale la prepararea acestor creme tartinabile, precum ulei de in, de rapiță, de floarea-soarelui, cu o cantitate mică de grăsime vegetală de palmiere sau de cocos și cu apă. Aceste uleiuri conțin acizi grași omega 3 și omega 6.

Mai mult, nu se mai utilizează în procesul de producție hidrogenarea, adică aceste produse nu mai conțin grăsimi trans, atât de dăunătoare sănătății.

Așadar, tocmai recomandările globale de genul „evitați consumul de grăsimi” ar trebui privite cu suspiciune. În cantități moderate, acestea nu au efecte devastatoare asupra sănătății.

Suplimentele cu vitamine îmbunătățesc starea de sănătate și previn bolile

Din păcate, supraestimăm enorm beneficiile suplimentelor alimentare și le subestimăm riscurile, mai ales când le luăm ca pe bomboane, fără oprire și, mai ales, nejustificat. Realitatea este una pe care toți medicii o cunosc, însă puțini o afirmă public: alimentația sănătoasă, cu multe legume și fructe, pește și mici cantități de produse lactate și carne, și expunerea la soare satisfac în cazul a 99% din populație toate necesitățile organismului.

Cu toate acestea, există situații când suplimentele cu vitamine și minerale pot fi indicate, cum este cazul pacienților cu anumite afecțiuni cronice (boli cardiace, renale, neoplazii).

De asemenea, poate fi recomandată suplimentarea cu vitamine când nu se acoperă necesarul zilnic din alimentație, cel mai frecvent în următoarele situații: sarcină, lactație, diete hipocalorice, hipoproteice, vegetarieni, intoleranțe sau alergii alimentare.

De menționat însă că aceste suplimente alimentare nu se iau la întâmplare și nu din proprie inițiativă. Ele se administrează doar la recomandarea medicului specialist, după un set de analize care să indice necesitatea lor.

Alimentația sănătoasă: îndulcitorii la control 

În încercarea de a adopta o dietă cât mai sănătoasă și mai puțin bogată caloric, multe persoane optează pentru băuturi fără zahăr, considerate variante acceptabile, chiar și pentru o cură de slăbire.

Din nou, fals, afirmă medicul britanic. Cu excepția faptului că produc mai puține carii dentare, nu există studii relevante care să confirme o astfel de idee, ba chiar din contră.

Îndulcitorii sunt prezenți nu doar în băuturi răcoritoare, ci și în biscuiți, pastă de dinți, vitamine sau medicamente și au rolul de a conferi un gust mai bun și de a prelungi termenul de valabilitate al produselor.

Studiile privind efectele benefice ale îndulcitorilor din băuturile răcoritoare sunt finanțate chiar de companiile producătoare ale acestora, spune medicul britanic.

În realitate, s-a constatat că zaharina are asupra organismului un impact asemănător cu zahărul, aspartamul duce la o creștere în greutate ușoară, iar sucraloza are ușor efect benefic, însă rezultatul studiilor depinde de la o persoană la alta.

Concluzia lui Timp Spector este că etichetarea produselor cu îndulcitori artificiali – exceptând stevia – ca „dietetice” sau „cu conținut caloric redus” e înșelătoare.

În plus, aceste substanțe, în general, ridică brusc nivelul glicemiei și au efecte negative asupra florei intestinale.

Carnea de orice fel e dăunătoare

Să fie oare așa? Teoria a apărut în anii 60, când colesterolul din alimente a fost considerat cauza afecțiunilor cardiace, însă teoria a fost ulterior demontată. Carnea conține apă, proteine, grăsimi, un procent mic de carbohidrați, fier, zinc și vitamina B.

Citând studii de ultimă oră, medicul britanic atrage atenția:

Renunțarea la o grupă alimentară importantă precum carnea roșie fără o planificare atentă și găsirea unor înlocuitori adecvați poate duce la deficiențe nutriționale.

S-a constatat că, dacă e consumată într-o cantitate mică, aceasta reduce riscul problemelor de sănătate mintală, precum depresia și tulburările anxioase.

În ce privește carnea, Tim Spector precizează că modul în care e preparată și cantitatea o pot transforma dintr-un aliment sănătos într-unul care ne afectează stare de bine.

Alimentația sănătoasă, veganismul și vegetarianismul

În ultimii ani, veganismul și vegetarianismul au câștigat tot mai mult teren. Industria alimentară a început să producă tot mai multe versiuni vegetale ale cărnurilor, brânzeturilor, iaurturilor și chiar înghețatelor.

„Să fie veganismul un elixir miraculos pentru noi și pentru planetă?” se întreabă Tim Spector. Medicul britanic citează studii de ultimă oră pentru a trage concluzia că „vegetarienii nu par să aibă un risc mai mic de deces timpuriu comparativ cu consumatorii de carne”.

Vegetarianismul aduce beneficii care se resimt imediat mai ales dacă este adoptat după o dietă bogată în carbohidrați rafinați, carne procesată și dulciuri. Însă, dacă un astfel de regim nu este gândit așa cum trebuie, există riscul carenței de vitamina B12 și fier, care sunt mai greu de obținut din plante și cereale. Iar consumul suplimentelor de vitamine și minerale pentru a contracara aceste lipsuri nu sunt conforme cu un stil de viață sănătos.

Echilibrul este soluția propusă de medicul și profesorul de epidemiologie genetică Tim Spector. Un regim semi-vegetarian, adică renunțarea la carne de câteva ori pe săptămână este o opțiune în urma căreia vor avea de câștigat și sănătatea noastră, a tuturor, și cea a planetei.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân