Prof. dr. academician Ovidiu Bojor: secrete ale sănătăţii şi longevităţii

Academician Ovidiu Bojor ne poate inspira pentru o viaţă sănătoasă şi împlinită: specialistul în fitoterapie este vesel şi energic la cei aproape 95 de ani pe care îi are.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fondatorul fitoterapiei moderne din România, membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Medicale, membru al Academiei de Arte şi Ştiinţe din Statele Unite,  deţinător al titlului de Senior Honoris Causa şi al Diplomei de Merit Academic acordată de preşedintele Academiei Române, nimeni altul decât academicianul Ovidiu Bojor ne-a împărtăşit în interviul exclusiv regulile pe care dânsul le-a urmat pentru a avea o viaţă lungă şi fericită.

Pe lângă mişcare – academicianul Ovidiu Bojor a străbătut pe jos peste 40.000 de km pentru a cartografia flora din România, Nepal şi Tibet – hidratare strop cu strop, o dietă echilibrată cu câte puţin din toate, academicianul Ovidiu Bojor recomandă înlocuirea gândurilor negative cu cele frumoase, pozitive. Iar apartenenţa la o comunitate, un partener de încredere, dar şi iubirea faţă de Creator şi creaţie sunt cele mai importante reguli de viaţă lungă şi împlinită!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult