Efectul miraculos al consumului de ardei iute

Alimentele picante, cum ar fi ardeiul iute, contribuie la creşterea longevităţii, datorită capacităţii acestora de a inhiba senzaţia de durere, potrivit unui studiu american.
  • Publicat:
Efectul miraculos al consumului de ardei iute

Alimentele picante, cum ar fi ardeiul iute, contribuie la creşterea longevităţii, datorită capacităţii acestora de a inhiba senzaţia de durere, potrivit unui studiu american.

Cercetătorii din California au ajuns la această concluzie după o serie de experimente pe şoareci, în cadrul cărora semnalele de durere au fost împiedicate să ajungă la creier, fapt care le-a prelungit acestora viaţa.

Astfel, animalele care nu au mai produs proteina responsabilă cu resimţirea durerii, denumită TRPV1, au avut nu doar „o viaţă excepţional de lungă„, cu aproximativ 14%, ci şi mai sănătoasă.

Se îmbolnăveau mai rar de cancer, iar memoria nu le-a fost afectată atât de mult odată cu înaintarea în vârstă. Totodată, aceşti cobai ardeau mai uşor caloriile, fără să facă mai multă mişcare ca de obicei.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Andra Nastase - Redactor
Nascuta intr-o familie cu bunici iscusite la gatit, din ale caror maini ieseau prajituri demne de Cartea Recordurilor categoria Gusturi Divine, inzestrata cu un metabolism extrem de capricios, a se citi lenes, si indragostita de tot ce inseamna delicatesa pe lumea asta, Pofticioasa scrie despre telina ...
citește mai mult
Ţelina - periuţa de dinţi naturală
Ţelina - periuţa de dinţi naturală
Recomandare video
Totul despre colonoscopie. Dr. Oana Dolofan: „Nu orice pacient poate face colonoscopie”