Agresivitatea la volan, domolită de un odorizant. Ce parfum să ai în mașină ca să fii mai calm

  • Publicat:
  • Actualizat:
Agresivitatea la volan, domolită de un odorizant. Ce parfum să ai în mașină ca să fii mai calm
Agresivitatea la volan - ce odorizante să ai în mașină ca să nu mai conduci agresiv. Foto: envato

Arunci cuvinte obscene, amenințări sau insulte participanților la trafic? Te bagi în fața altora fără pic de jenă sau fără teama că le vei produce altora prejudicii materiale sau vătămare corporală?

Agresivitatea la volan sau fenomenul „road rage” nu este deloc benefică nici pentru sănătatea ta, nici pentru a celorlalți șoferi. Din fericire, un banal odorizant îți poate calma agresivitatea la volan. Iată ce au descoperit cercetătorii!

Aroma de mentă calmează agresivitatea la volan

Deși lavanda este aroma cunoscută pentru efectul calmant, se pare că odorizantul de mașină cu miros de mentă este cel care te ajută să nu mai conduci agresiv, arată un studiu recent publicat în jurnalul Human Psychopharmacology.

Potrivit cercetătorilor britanici de la Universitatea Northumbria, mirosul de mentă reduce stresul și agresivitatea la volan.

La studiu au participat 50 de studenți cu vârsta peste 18 ani, toți având carnet de conducere, cărora li s-a comunicat doar faptul că vor lua parte la un experiment VR (virtual reality) în cadrul unei simulări auto.

Aceștia au fost împărțiți în două grupuri în cadrul simulării: o parte din subiecți au fost expuși mirosului de mentă printr-un difuzor de parfum, ceilalți niciunui miros.

Pe parcursul simulării auto, cercetătorii le-au dat participanților la studiu câteva teste, pentru a verifica modul în care reacționează atunci când au parte de șicane în trafic (frânarea bruscă a unui șofer, virajul fără semnalizare, insultele verbale etc.).

De asemenea, participanții au răspuns la câteva întrebări privind starea lor de spirit înainte și după simularea auto. Întrebările vizau gradul de agresivitate, vigilența, stresul, calmul sau relaxarea la volan.

Teoria vigilenței crescute la volan datorată mirosului de mentă a fost confirmată

Analizând rezultatele obținute și comparând agresivitatea la volan a celor două grupuri de participanți sub influența mirosului de mentă sau a lipsei acestuia, experții au concluzionat că subiecții care nu au fost expuși odorizantului au fost mai agresivi decât ceilalți în situațiile-limită create în cadrul experimentului.

Totodată, s-a constatat că șoferii care miroseau aroma de mentă în timpul condusului erau mai vigilenți și mai calmi, mai puțin stresați sau agresivi.

Teoria vigilenței crescute la volan datorată mirosului de mentă a fost confirmată și de un studiu precedent publicat în International Journal of Vehicle Performance. Potrivit acestuia, șoferii care sunt expuși acestui parfum sunt mai vigilenți în trafic deoarece menta alungă starea de oboseală. Astfel, riscul de producere a accidentelor rutiere poate fi diminuat semnificativ.

În concluzie, agresivitatea la volan poate fi domolită de un odorizant cu miros de mentă, o plantă care, pe lângă beneficiile dovedite asupra digestiei, are și efecte antidepresive și anxiolitice asupra creierului.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân