O minte sănătoasă într-un corp sănătos? Urmează aceste 5 obiceuri!

  • Publicat:
O minte sănătoasă într-un corp sănătos? Urmează aceste 5 obiceuri!
Sursa foto: shutterstock

Stresul de zi cu zi și programul încărcat te pot priva de la a te menține într-o formă optimă. Înaintarea în vârstă, excesele, toate își pun amprenta asupra stării de sănătate și a siluetei tale. Astăzi vom vorbi despre cum te poți menține într-o  formă de zile mari fără efort, ci doar integrând în viața ta aceste 5 obiceiuri! 

5 obiceiuri pentru a te menține în formă fără EFORT

Dieta sănătoasă

Auzim tot mai des în ultima vreme vorbindu-se de un stil de viață sănătos, susținut de o alimentație pe măsură. Potrivit specialiștilor în nutriție, este recomandat să elimini cât mai curând prăjelile din alimentație, să reduci consumul de zahăr, dar și abundența de fructe consumate în fiecare zi.

Foarte important! Micul dejun trebuie să fie sfânt. Nu întâmplător a fost numit cea mai importantă masă a zilei. Nu sări niciodată peste acesta.

Citește și: Alimentație curată, minte sănătoasă. Cum ce pot face mai fericiți produsele fără aditivi

Consumul de apă

Apa este necesară corpului pentru o bună funcționare. Totuși, există persoane care nu se hidratează suficient sau care substituie apa cu alte lichide mai puțin sănătoase pentru organism, precum sucurile acidulate etc.

Recomandarea specialiștilor este ca, înainte de toate, să consumi minimum 2 litri de apă plată/ zi . Dacă îți vine peste mâna, sunt aplicații care monitorizează cantitatea de apă băută pentru o hidratare suficientă a corpului.

Citește și: Hidratarea: de ce este mai importantă odată cu înaintarea în vârstă?

Mișcarea

Mișcarea este deosebit de importantă pentru un stil de viață sănătos. Din păcate, nu toți avem timp, energie și bani pentru sală sau atrenamente ghidate. Mersul la birou zilnic, sedentarismul, traficul cotidian ne pune piedici de cele mai multe ori.

Din fericire, există multe soluții variate, la îndemână oricui, cu puțină voință și determinare! De la grupurile online și până la materialele video de pe YouTube, variante există. Sau pur și simplu ieși duminică în parc la jogging, pune-ți o saltea în mijlocul camerei de zi și fă exerciții, urcă treptele în loc să iei liftul, dar nu neglija mișcarea!

Citește și: 5 tipuri de exerciții care fac bine atât creierului, cât și siluetei. Le poți face acasă!

Odihna

Potrivit cercetărilor, lipsa odihnei duce la numeroase boli cardiovasculare, depresie, diabet și lista poate continuă. Așadar, un somn suficient și odihnitor (8 ore/zi) este recomandat. 

Relațiile interumane

Pentru a fi sănătos/ă și fericit/ă, ai nevoie de conexiuni, de legături de prietenie, colegialitate, șamd. Interacțiunea fizică este imperios necesară sănătatea emoțională. Un prieten de nădejde te poate ajuta să treci mai ușor pentru o problemă, un divorț, pierderea locului de muncă sau moartea unui om drag.

Relațiile de prietenie devin importante pe măsură pe oamenii înaintează în vârstă, iar prietenii statornici devin un indice puternic al sănătății și fericirii unui om.

Surse: Mind Body Green, NBC News, The Guardian

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân